Parerea Carolinei

Îndrăgostit lulea – Tessa Bailey – Editura Nemira

Îndrăgostit lulea – Tessa Bailey – 336pag

Da, ”Îndrăgostit lulea„ a fost ce trebuie, tare mult mi-a plăcut.

Hannah îl cunoaște pe Fox în perioada când se întoarce cu sora ei, în locul natal al tatălui lor biologic. Drumurile lor se despart, ea se întoarce în Los Angeles, el rămâne în Westport. Chiar dacă între cei doi nu s-a consumat niciun moment romantic, el nu o poate uita, este mereu în mintea lui.

Hannah revine în Westport cu echipa de filmare a studioului unde lucrează, va locui la Fox și va încerca să își facă șeful gelos.

Să le luăm pe rând, mi-a plăcut maxim că ea nu a profitat de numele tatălui vitreg pentru a avansa în carieră, a vrut să se descurce singură, să învețe fiecare pas al acestei meserii.

Faptul că a locuit cu Fox, nu a făcut altceva decât să le intensifice sentimentele și să le fie greu să stea unul departe de celălalt. El nu se credea suficient de bun pentru dânsa, fata nu credea că el se gândește la ea. Când și-a dat seama că șeful îi acordă în sfârșit atenție, nu a mai fost interesată pentru că inima ei era deja arvunită.

Foarte greu le-a fost celor doi. Chiar dacă sentimentele au apărut și au fost destul de profunde, teama era cea care dicta . Nu au îndrăznit să facă pasul cel mare, să se arunce într-o relație. El era un bărbat sexy, care atragea atenția tuturor doamnelor, dar era un simplu pescar pe când ea visa să ajungă mare în industria cinematografică.

Mi-a plăcut tare mult cum a aranjat autoarea lucrurile pentru ei. Fiecare detaliu a fost un plus al cărții, autoarea știind să se joace cu cuvintele și cu intensitatea sentimentelor.

Faptul că nu s-a pus accent pe scenele intime a fost marele plus al cărții,  povestea fiind accentuată de sentimente, de dorințe, de iluzii, de speranță.

”Îndrăgostit lulea!” este genul de carte pe care nu poți să o lași din mână, care îți captează toată atenția și te atrage în poveste de parcă ai face parte din ea.

Cartea se poate comanda de aici: www.nemira.ro

Focul care ne unește – Brittainy C. Cherry – Editura Librex

Focul care ne unește – Brittainy C. Cherry – 320pag

De mult timp nu am citit o carte cu atât de multă suferință. Parcă autoarea a vrut să arate câtă durere pot duce doi oameni. Categoric această carte nu a fost pentru mine. M-a lăsat cu durere de cap din cauza tristeții, a suferinței, a lucrurilor rele care li se întâmplau celor doi.

Logan și Alyssa sunt personajele noastre. El este un drogat, cu niște părinți la fel. O mamă care este dependentă de droguri și uită să aibă grijă de familia ei. Un tată drogat și foarte violent. Altceva nu a văzut Logan în casa lui decât droguri și bătaie. Alyssa este o fată muncitoare, talentată, cu un tată care a părăsit familia și cu o mamă cu o inimă de gheață. El este rău, ea este bună. El este uleiul, ea este apa. Nu au ce cauta împreună, dar totuși o fac și nu se termină bine. El nu poate fi ce își dorește ea. Ea îi suportă prea multe. Inima nu are rațiune.

Copiii aștia doi au suferit toată cartea, abia la sfârșit a ieșit un pic soarele pe strada lor, dar cu mare greu.

Nu spun că a fost o carte rea, nu, deloc, a fost o carte prea răvășitoare pentru mine. Eu consider că viața este destul de grea, de dură și nu pot să citesc cărți cu atât de multă tristețe. Mă deprimă tare de tot. Eu caut bucurie, veselie și la sfârșit să rămân cu un zâmbet mare pe față.

Cartea se poate comanda de aici: www.librex.ro

Respirația Dragostei – Brittainy C. Cherry – Editura Librex

Respirația dragostei – Brittainy C. Cherry – 320pag

Maxim mi-a plăcut această carte. Îmi era tare dor de o astfel de poveste, cutremurătoare, dar totuși atât de dulce.

Lizzie și-a pierdut soțul și trebuie să învețe să fie și mama și tată pentru fetița ei. Tristan și-a pierdut soția și copilul și trebuie să meargă mai departe, să respire din nou. Ce se întâmplă când aceste două suflete atât de rănite se întâlnesc? Vă zic eu, se naște o poveste de dragoste foarte frumoasă.

Toată lumea îi zice lui Lizzie să stea departe de Tristan că nu este ce îi trebuie ei, dar mai ales Tanner care este prietenul cel mai bun al fostului soț. Unii oameni ascund secrete urâte și sunt în stare de niște fapte greu de înțeles.

Tristan nu vrea decât să învețe cum să trăiască fără soția și copilul lui, cum să nu se mai simtă vinovat, cum să respire făra ei.

Cei doi se vor apropia datorită suferinței lor, își vor alina unul altuia rănile și vor începe să spere din nou.

Normal că nimic nu este ușor, au de înfruntat o problemă destul de serioasă, viitorul lor depinde de rezolvarea acesteia.

Am citit cartea cu atât de multă plăcere. A fost despre iubire, familie, despre a doua șansă și despre iertare și împăcare cu tine însuți.

Recomand din toată inima!

Cartea se poate comanda de aici: www.librex.ro

Străinul care mă iubea – Dana Bordea – Editura Petale Scrise

Străinul care mă iubea – Dana Bordea – 574pag

Până la această carte nu am citit nimic de autoare. Celelalte cărți ale ei nu m-au atras deloc, toată nebunia care s-a creat în jurul craiului Leu nu a fost pe gustul meu și am stat deoparte.

Așa cum mă stiți, scriu exact ce simt la finalul lecturii. Când intru în poveste, nu stau să mă gândesc de cine este scrisă, la ce editură, intru în poveste și punct.

Nu pot spune că m-a dat pe spate, dar nici nu mi-a displăcut.

Îl avem pe Patrick Man, un bărbat frumos care se pregătește pentru o campanie electorală, el candidând la primaria unui oras. Este un bărbat văduv, soția lui, Sandra, a murit în urmă cu doi ani, un bărbat care nu a putut să treacă peste această suferință, care nu își găsește locul, care suferă foarte tare. O cunoaște pe Aria care seamănă foarte mult cu soția lui decedată și devine obsedat de aceasta. O amețește, o vrăjește, o amenință, o domină, toate acestea fără să o iubească.  L-am urât din tot sufletul meu pentru felul cum s-a purtat cu Aria. Nu este un personaj cu care eu am rezonat. El nu era un om nebun, era un om care suferea și care dorea să o mai aibă puțin pe soția lui și s-a folosit în cele mai urâte moduri de Aria. Eu nu am simțit nici până la sfârșit că el s-a îndrăgostit de ea, și-a găsit cumva liniștea, dar nici vorbă de dragoste. Inima lui îi aparține pe veci soției.

Aria s-a îndrăgostit nebunește de el, nici nu avea cum să îi reziste, omul acesta putea să îngenuncheze cel mai puternic om. Cu Aria am rezonat, în cele mai multe momente am înțeles-o, când o femeie este îndrăgostită speranța moare ultima și ea a sperat că Patrick se va îndrăgosti de ea, nu de sosia Sandrei.

Din punctul meu de vedere, cartea a fost cam lălăită pentru gustul meu, un pic sufocantă. Am avut foarte multe momente în care am simțit că autoarea se repetă, că se bate pasul pe loc.

Începutul cărții este sfâșietor, acele scrisori mi-au adus lacrimi în ochi și nici nu vreau să imi imaginez prin ce trece o persoană care a pierdut pe cineva drag.  După prefața tulburătoare, autoarea a început cartea cu o scenă de dragoste. Eu aș fi făcut trecerea mai lină. Mi s-a părut mult prea bruscă trecerea de la acele scrisori la o scena de dragoste, scrisă frumos, dar cred că trebuia un pic altfel. Asta este părerea mea, așa am simțit eu.

Mi-a plăcut omul politic Patrick care încerca să fie corect într-o lume unde domnește corupția. Am luat parte la o campanie electorală, am văzut și la tv cum stau lucrurile. Mi-a plăcut accentul pus pe discursurile lui, pe modul cum încerca el să facă lucrurile, că dorea să rămână curat. Ceea ce a scris autoarea despre alegeri vom avea tot timpul să le vedem anul acesta live, nu uitați ca urmează patru serii de alegeri.

Din punctul meu de vedere cartea s-a terminat la pagina 488. Restul nu își mai avea rostul, pentru că s-a dus povestea într-o zonă a telenovelelor și nu a mai fost pe placul meu. Da, aș fi ințeles unele lucruri dacă autoarea lăsa mici indicii pe parcursul cărții, poate a lăsat, dar eu nu le-am simțit și nu am înțeles întorsătura de situație de la sfârșit.

Suferința poate face din cel mai puternic om, un om foarte slab. Trebuie să fii tare ca să nu cazi în depresie după o pierdere care ți-a lăsat sufletul pustiu. Cu toate astea nimic nu justifică multe dintre acțiunile lui Patrick. A dat dovada de egoism. Aria a fost foarte puternică, i-a adus liniște, o familie și echilibru în viață.

Ar mai fi lucruri de spus, dar mă opresc aici. Vă invit să citiți cartea și să vă formați propria părere. Nu trebuie să fiți de acord cu mine.Fiecare om înțelege cartea din mai multe privințe și o trece prin anumite filtre. Puteți să fiți sau să nu fiți de acord cu mine, dar vă recomand să citiți, niciodată să nu vă opriți.

Cartea se poate comanda de aici : www.editurapetalescrise.ro

Twisted HATE – Inamici cu beneficii – Ana Huang – Editura Epica

Twisted HATE -Inamici cu beneficii – Ana Huang – 512 pag

Știți cum se zice: de la ură până la iubire este un pas mic. Afirmația aceasta se potrivește de minune personajelor noastre Jules și Josh. Pe cei doi îi știm din volumele anterioare, Josh este fratele Avei, iar Jules este una dintre prietenele ei. Protagoniștii noștri sunt ca șoarecele și pisica, nu rezistă un minut într-o încăpere fără să se certe. Antipatia dintre cei doi atinge cote înalte. Josh se pregătește să devină medic și unul foarte bun. Jules dorește să treacă examenul de admitere în barou. La relații pasagere se pricep cel mai bine cei doi. Dar ce facem când antipatia se transformă într-o relație de tip prieteni cu beneficii? Adică acel tip de relație bazat pe sex, foarte mult sex.

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult de tot acest volum. Replicile dintre ei sunt foarte spumoase, umorul este ridicat la rang de artă. Interacțiunea lor, care la început era bazată doar pe sex, încet, încet, s-a transformat într-o relație, sentimentele începând să apară. Și ca în orice poveste, trebuie să existe și un personaj negativ, sau un trecut urât al unuia dintre personaje. Cineva din trecutul fetei apare după șapte ani și îi dă viața peste cap. Trebuie să facă un lucru de care nu va fi mândră și care aproape că îi va aduce pierderea lui Josh.  Rămâne de văzut care vor fi consecințele faptelor ei.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost rezolvarea situației care exista între Alex și Josh. Autoarea a știut să le evidențieze punctele slabe și punctele forte ale acestora și i-a ajutat să treacă peste încăpățânare și să își mai acorde o șansă.

Trebuie să va spun și ce nu mi-a plăcut: partidele de sex mega exagerate care sfidează anatomia și funcționarea unui organism, în rest numai de bine.

Da, acest volum mi s-a părut cel mai bun dintre cele trei traduse la noi și îl aștept cu interes pe ultimul. Povestea Stellei se anuntă a fi una foarte interesantă.

Cartea se poate comanda de aici: www.edituraepica.ro

Rețete cubaneze pentru o inimă frântă – Laura Taylor Namey – CorinTeens

Rețete cubaneze pentru o inimă frântă – Laura Taylor Namey – 320 pag

Știți ce se întâmplă când în viața unei tinere apare o triplă nenorocire? Vă zic eu: părinții trimit acestă domnișoara cât mai departe de casă ca să poată să își repare inima frântă. Lili își pierde bunica mult iubită, iubitul o părăsește, iar prietena ei cea mai bună pleacă foarte departe de Miami, orașul lor natal și locul unde și-au făcut atât de multe planuri. Parinții decid că trebuie să o scoată din acel mediu și o trimit la o rudă în Anglia.  Aici, fata descoperă o nouă lume, poate să fie în același timp cubaneză, dar poate să se descurce și în ploioasa Anglie, mai ales când la orizont apare un băiat frumos, Orion. Acesta, ușor, ușor,  își face loc în inima fetei și îi arată că poate fi fericită și în altă parte, asta neînsemnând că își uită originile. Lila cucerește pe toată lumea cu rețetele ei, acestea sunt moștenite de la bunica ei și de fiecare dată îi ies impecabile și ajung la sufletul celui care le gustă.

Începutul cărții a fost ușor plictisitor și fata m-a enervat pentru că prea își plângea de milă. Bine, am și înțeles-o, avea aproape 18 ani și toată viața îi era dată peste cap. În momentul în care lucrurile au început să se aseze și inima ei să se vindece, s-a transformat într-o fată foarte mișto, care era plăcuta de toată lumea. Orion a fost ca glazura de pe o prajitură. Acesta s-a infiltrat în inima și viața fetei și i-a arătat Anglia, așa cum o vede el, a înțeles-o și a lăsat-o să plece, chiar dacă el a rămas cu inima frântă. Oare va înțelege Lila că poate face ce vrea oriunde? Și că niciodată nu va fi judecată dacă vrea să își trăiască propria viață? Va alege iubirea?

Vă recomand o carte despre o tânără care găsește dragostea acolo unde se aștepta mai puțin, dar mai ales despre cunoașterea de sine, despre maturizare și asumare.

Cartea se poate comanda de aici: www.edituracorint.ro

Trandafiri și Dragoste – Linda Howard – Editura Miron

Nu pot spune că sunt mare fană a cărților autoarei Linda Howard. Am citit câteva dintre cărțile ei și atât.

”Trandafiri și Dragoste” a fost o lectură foarte relaxantă. Mi-a amintit de cărțile anilor 90, pe care le citeam din biblioteca mamei. Povestea a fost una ultra mega clișeică, dar nu a deranjat, a fost placută la citire.

Cartea ne oferă povestea de dragoste dintre Dee și Lucas. Două personaje foarte pasionale, încăpățânate, care nu ar renunța la crezul lor pentru nimic în lume.

Dee rămâne stăpână pe ferma familiei, după ce părinții mor.  Ea trebuie să învețe foarte rapid cum se administrează o fermă și că trebuie să muncească din greu ca să se mențină pe linia de plutire. Nu s-a lăsat învinsă de niciun obstacol, a învățat tot ce trebuia să facă și o femeie și un bărbat pe lângă o fermă. În momentul în care lucrurile au intrat pe un fagaș normal și fata era foarte mulțumită, apare Lucas care o tulbură și îi dă viața peste cap. Acesta se întoarce la ferma părinților, dorind să o facă cea mai profitabilă din zona. Vrea să cumpere ferma lui Dee, dar când o cunoaște pe aceasta și le dorește pe amândouă în viața lui. Fata nu cedează farmecului eroului nostru cu una cu două și schimbul de replici dintre cei doi este unul foarte spumos.

Așa cum bănuiți, nu totul a fost roz și acel au trăit fericiți până la adânci bătrâneți a venit un pic mai tarziu. Ca un roman să fie complet și complex îi trebuie o intrigă, o gâlceavă, un pic de supărare și mai ales un punct culminant.

Dacă doriți să aflați care a fost intriga acestei cărți, vă invit să o citiți.

”Acasă e acolo unde îi e și inima…”

Cartea se poate comanda de aici: www.miron.ro

Ține-te bine, Keiko Carter – Debbi Michiko Florence – Editura Trei

Din start vreau să vă zic că puștoaica din această carte, Keiko, este genul de prietenă adevărată cum se găsește odată în viață.

Keiko, Audrey și Jenna sunt cele mai bune prietene. Această situație se schimbă în vara de dinaintea clasei a șaptea când Jenna este obligată să își petreacă vacanța cu tatăl ei, în altă parte. Începerea școlii le aduce împreuna pe cele trei fete, dar ele nu mai sunt la fel. Audrey este genul de prietenă care vrea să fie în centrul atenției, lumea să se învârtă în jurul ei și dacă nu ești cu ea, ești împotriva ei. Jenna este fata foarte politicoasă, cu bun simț, dar care știe să se retragă în momentul în care nu se mai simte bine într-un grup. Keiko este prietena pe care și-o dorește toată lumea, genul de fată care nu ar vrea să supere pe nimeni și ar  vrea să împace pe toată lumea.

Când Audrey decide că ele trebuie să își caute un iubit, să aibă diferite activități și să participe la Balul Toamnei, lucrurile se schimbă, măștile încep să cadă și adevărata față a personajelor iese la suprafață.

Keiko este pusă în fața unor decizii care îi vor schimba viața. Fata va trebui să învete că prietenia este o stradă cu două sensuri. Iar când în peisaj apare iubirea, deciziile trebuie luate rapid. Oare ce va alege fata noastră?

Vă recomand acest mic roman, o să vă placă.

Cartea se poate comanda de aici: www.edituratrei.ro

A fost vrajă sau vrăjală – Simona Tănăsescu – Editura Velvet Story

A fost vrajă sau vrăjeală – Simona Tanăsescu – 292pag

Nu știu dacă a fost vraja sau vrăjală, dar mie mi-a plăcut. Ideea cărții a fost una foarte bună.

Povestea de dragoste dintre Daniel și Ambra a fost una tumultoasă, ieșită din granițele normalului. Ea putea să îi fie pierirea, întrucât prezența ei ar fi activat declanșarea unui blestem străvechi.

El, un medic cardiolog foarte bun, care rezolvă toate problemele inimii,  însă nu putea să își vindece propria inima. Suferea de o boală rară a inimii, o boală care nu îl lăsa să se bucure de viață pe deplin.

Ea, rezidentă, se transferă de la un alt spital, la domnul doctor Daniel Filipescu. A fost de ajuns o singură privire ca blestemul să se declanseze și să îi pună în pericol viața lui Daniel.

A fost draguț de urmărit povestea, cum au încercat cei doi să își dea seama ce se întâmplă cu ei, de ce gândurile se îndreaptă în permanență unul către celălalt. Au fost puși la grele încercări, trebuiau să demonstreze sorții că sunt făcuți unul pentru celălalt. Personajele secundare ale cărții au adus un plus, au umplut frumos povestea și așa ne dăm seama că avem nevoie de familie și de prieteni langă noi.

Un plus al cărții au fost acele vrăji, ilustrate atât de frumos în carte. Eu nu aș încerca să le invoc în creierii nopții că cine știe ce spirite trezesc.

Aceasta mi se pare cea mai bună carte a Simonei. Abordează un stil care i se potrivește. Nu am simțit niciun pic de forțare, niciun pic de epatare, iar lipsa părților +18 plus a fost un mare câștig al cărții.

P.S. Dacă doriți să aflați mai multe despre familia de boieri Filipescu, vă invit să faceți un tur în Bellu alături de Damian Anfile.

Cartea se poate comanda de aici: www.velvetstory.ro

Cum să-i reziști unui Lord – Evie Dunmore – Editura Bookzone

Cum să-i reziști unui Lord – Evie Dunmore – 448pag

Nu știu dacă din cauza celor 1000 de elefanți care îmi tropăie în cap, dar nu am reușit deloc să rezonez cu povestea. M-a plictisit crunt, m-au iritat multe greșeli de editare, iar povestea mi s-a părut sufocantă.

O avem pe Lady Lucie și pe Tristan. Cei doi se știau de mici copii, amândoi având o pasiune, în secret, unul pentru celălalt. Trecând anii au ajuns într-un punct unde amandoi își doreau același lucru, să fie majoritari la una dintre principalele edituri din Londra. Fiecare avea motivele lui. El îi spune că îi cedează o parte din acțiuni dacă petrec o noapte împreună. O noapte se transformă in două, apoi în trei …

Lucrurile nu sunt așa de simple pentru că tatăl lui Trista îl vrea însurat pe acesta și să îi dăruiască moștenitori cât mai curând posibil și face o alianța de logodnă cu verișoara lui Lucie. O încrengătură a naibii. Tristan este amenințat de tatăl lui că îi va face rău mamei, care aceasta era în doliu și în depresie după ce primul copil i-a murit.

Mai apar și alte persoanje, fiecare cu treaba lui, un pic de dramă, un pic de intrigă și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Mi s-a părut înfiorător de greu de citit, parcă nu o mai terminam, iar greșelile m-au iritat maxim. Nu înteleg de ce editura nu tratează cu mai multe seriozitate editarea cărților.

Cartea se poate comanda de aici: www.bookzone.ro