Când trei bărbați frumoși, bogați, deștepți, fac un pariu a cărei miza este chiar inima lor, nu te poți aștepta decât la o poveste foarte bună.
Al doilea volum din seria ” Clubul Burlacilor”, s-a ridicat la nivelul așteptarilor mele. Dupa ce i-am aflat povestea lui Nathan, a venit timpul ca Luke Archer să fie în lumina reflectoarelor.
Obișnuit ca toate femeile să îi cadă la picioare, el fiind fundașul vedetă al echipei de fotbal american New York Empire, soarta vrea să se joace cu el și în drumul lui apare Miranda. Aceasta este asistenta companiei de concierge din clădirea unde locuiește Luke. O singură întâlnire între cei doi a fost suficientă pentru a-și dori mai mult. Luke este un profesionist desăvârșit, ea este o profesionistă impecabilă. Fiecare este foarte bun în profesia lui, dar ei vor altceva, visurile lor sunt altele, pentru ei încă de neatins. Și aici intervine karma care îi face să se descopere unul pe celălalt, să le arate și alte soluții, să îi învețe să iubească, să trăiască și să se bucure de tot. Legatura care se înfiripă intre ei este strict sexuala, dar fără să își dea seama se transformă în relație și acest lucru îi sperie. Cei doi protagoniști seamănă foarte mult unul cu celălalt, dar le trebuie ceva timp până descoperă câte lucruri au în comun și cât de mult se pot susține unul pe celălalt.
Rețeta perfectă pentru o carte romantică este următoarea: două personaje sexy, inteligente, curajoase, o poveste frumoasă între cei doi, un pic de intrigă și gâlceavă si un sfârșit care să îți crească glicemia. Pentru mai multe sfaturi, contactați-mă :P.
Oare va caștiga și Luke pariul? Va găsi iubirea adevărată și liniștea? Rămâne de văzut 😛
Abia aștept ultima carte din serie!
Recent Comments