Cum să-i reziști unui Lord – Evie Dunmore – 448pag
Nu știu dacă din cauza celor 1000 de elefanți care îmi tropăie în cap, dar nu am reușit deloc să rezonez cu povestea. M-a plictisit crunt, m-au iritat multe greșeli de editare, iar povestea mi s-a părut sufocantă.
O avem pe Lady Lucie și pe Tristan. Cei doi se știau de mici copii, amândoi având o pasiune, în secret, unul pentru celălalt. Trecând anii au ajuns într-un punct unde amandoi își doreau același lucru, să fie majoritari la una dintre principalele edituri din Londra. Fiecare avea motivele lui. El îi spune că îi cedează o parte din acțiuni dacă petrec o noapte împreună. O noapte se transformă in două, apoi în trei …
Lucrurile nu sunt așa de simple pentru că tatăl lui Trista îl vrea însurat pe acesta și să îi dăruiască moștenitori cât mai curând posibil și face o alianța de logodnă cu verișoara lui Lucie. O încrengătură a naibii. Tristan este amenințat de tatăl lui că îi va face rău mamei, care aceasta era în doliu și în depresie după ce primul copil i-a murit.
Mai apar și alte persoanje, fiecare cu treaba lui, un pic de dramă, un pic de intrigă și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Mi s-a părut înfiorător de greu de citit, parcă nu o mai terminam, iar greșelile m-au iritat maxim. Nu înteleg de ce editura nu tratează cu mai multe seriozitate editarea cărților.
Nu știu dacă titlul este cel mai potrivit. Nu reflecta 100% ideea cărții care este foarte bună.
Mă așteptam la cu totul altceva de la această carte și cu cât citeam mai mult, cu atât eram mai fascinată. Cred în continuare că esențele tari se țin în sticluțe mici.
Sakiz Sardunya este o fetiță cu un nume special (mușcată curgatoare inseamna numele ei), un nume care nu ii plăcea deloc și mereu îi cerea mamei sale să i-l schimbe pentru că toată lumea râdea când auzea cum o cheamă. Această fetiță era foarte isteață, voia mereu să afle lucruri noi, se refugia cu orele între coperțile unei cărți și își dorea să facă lumea un loc mai bun. Părinții ei sunt obligați să părăsească orașul lor pentru o săptămână și fetița este dusă în alt oraș, la bunicii ei. Acolo are parte de aventura vieții ei și înțelege foarte multe lucuri. Nu contează cum te cheamă, atât timp cât tu te iubești pe tine. Nu trebuie să te intereseze ce cred ceilalți despre tine dacă tu știi că nu ai greșit cu nimic. Trebuie să crezi în visele tale, să zâmbești, să te bucuri de toate lucrurile frumoase și mai ales să ai mare încredere în tine. Drumurile pe care ți le alegi în viață nu sunt ușoare, toate drumurile conțin obstacole, depinde de tine cum le treci.
Vă recomand cu drag această minunație, o recomand și copiilor spre citire.
” Pe vremuri, copiii treceau printr-o grămadă de aventuri. Se jucau pe străzi și își lăsau imaginația să zburde. Uneori deveneau pirații, alteori cowboy, alteori extratereștrii. Acum le este interzis să iasă. Și ce fac în casă? Ori își petrec vremea cu jocuri electronice, ori se uită la televizor.”
”- Nu uita, iubitorii de cărți sunt peste tot. Nu contează dacă sunt bogați sau săraci, de la sat sau de la oraș, femei sau bărbați, tineri sau bătrâni. Îi recunoști imediat. Sunt un pic retrași. Au o imaginație foarte bogată.Oamenii din jurul lor nu îi pot înțelege de fiecare dată. Din cauza asta sunt un pic singuri. Ei spun cele mai frumoase povești. Acești oameni au un punct comun: mulți dintre ei ori au găsit globul fermecat, ori urmează să îl găsească, la fel ca tine…”
Am mers pe mâna Danei și bine am făcut. Chiar dacă nu sunt mare fană a romanului istoric, pot să recunosc că a fost o carte foarte bună. Povestea a curs lin, scriitura simplă, dar cu o muzicalitate delicată. În timp ce citeam mi-au venit în minte vorbele unei măicuțe, pe care am cunoscut-o la sfârșitul anului trecut, la Voroneț, care zicea că le-a dat Dumnezeu multe și străinilor, dar nouă ne-a dat istorie, o istorie din cele mai vechi timpuri și niște conducători cum astăzi nu se mai fabrică. Cred că măicuța se gândea la Dromihete. Lumea anului 2024 ar avea nevoie de un astfel de conducător și politicienii ar trebui să fie ca oștenii care îi stăteau de-a dreapta lui Dromihete. Primul ministru ar trebui sa fie Daizus și lumea ar fi un loc mai bun.
Citind “Regatul lupilor“, m-am dus în copilărie când ore întregi citeam povestiri istorice sau povești nemuritoare și visam ca în viitor să am și eu parte de un flăcău curajos ca în aceste povești. Dromihete a fost un conducător bun, drept, cu judecată dreaptă și mereu în slujba oamenilor și a lui Zamolxe.
Trebuie să vă mai spun că povestea de dragoste dintre Daizus și Tomira a fost marele plus al cărții. Doar mă știți că mă hrănesc cu povești de dragoste.
”Regatul lupilor” este cartea care te duce în niște vremuri demult apuse, în care conducătorii aveau demnitate, curaj și răspundere. Vorbim de niște vremuri în care lumea se bucura de binele altuia, când vorba dulce mult aducea, când nici un sacrificiu nu era prea mare pentru binele poporului.
O spun fără falsă modestie, am început cartea de gura Danei, dar atât de tare m-a prins și atât de mult mi-a plăcut încât recomand această carte tuturor iubitorilor de lectură bună. Cred că fiecare dintre noi am avea ce învața de la personajele cartii și trebuie să vă spun că nu au fost puține.
Legenda lui Dromihete este la un click distanță, dar eu vă invit să citiți cartea, este mult mai mult.
Felicitări, Simona. Ești o scriitoare foarte talentată.
În atenția fanelor fraților Miles, vreau să vă anunț să pregătiți roșiile pentru că veți avea nevoie de ele 😀 .
Pentru mine o carte bună este aceea care mă face să nu o las din mână. O poveste de cinci stele este aceea care mă țina între pagini până la sfârșit. Din păcate, ultimul frate Miles m-a dezamăgit profund și pot spune, acum, la final, că în afară de volumul trei, restul nu m-au satisfăcut literar.
Îl avem pe fratele Cristopher Miles, cel mai mic dintre frati, care între două partide de sex( să ne înțelegem, acestui băiat îi plăcea doar dacă în patul lui se aflau două fete deodată 😛 ) ajunge la concluzia ca are tot ce îi trebuie, dar este pustiu pe dinauntru și se hotărăște să plece un an de zile doar cu rucsacul în spate și bineînțeles să își ascundă identitatea.
Zis și făcut, pleacă și prima oprire este în Barcelona, unde își ia o cameră la un hostel și o cunoaște pe Hayden. Să nu vă zic cât de greu mi-a fost să mă obișnuiesc că Hayden este fată, eu îl aveam în cap numai pe Hayden, băiat, dintr-o altă serie. Și cum vă spuneam, o cunoaște pe fată, se simte atras, dar fata nu cedează farmecelor lui. Se formează o gașcă de prieteni care încep să conviețuiască și să se distreze împreună. Într-un final după multe lupte, fata îi cedează într-o oarecare măsură și ce credeți că face băiatul nostru? Se sperie, își ia tălpășița și fuge acasă. Mai departe, citiți ca să aflați.
În cele ce urmează o să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mult relația pe care acesta o are cu frații si mama lui. S-a simțit că sunt foarte uniți și gata oricând să sară în ajutorul lui. A fost drăguț să mai aflăm ce fac și ceilalți, câți copii mai au, care mai este viața lor.
Nu mi-a plăcut că el a mințit-o pe Hayden și i-a spus abia după 12 luni cine este el cu adevărat. Reacția ei a fost una perfect normală și am iubit-o pe tot parcursul cărții. El a fost toată cartea bătut în cap, dar l-a salvat sufletul bun pe care îl avea. O să citiți despre Eddie și o să mă înțelegeți.
Mai departe, nu îmi place într-o serie când se amestecă personaje din altă serie de-a autoarei. Nu am înteles de ce a trebuit să apară Julian Masters în această carte. Mie sigur nu îmi era dor de el :D.
Mi-ar fi plăcut ca la final să aflăm ce mai face gașca de prieteni din Barcelona, cum s-a schimbat viața lor după ce au călătorit un an doar cu rucsacul în spate.
Așa cum vă spuneam, tare mult mi-a plăcut de Hayden, a fost o fată pe placul meu și are numai bile albe.
Au fost momente în carte a căror rost nu l-am văzut, dar așa cum spun de fiecare dată, gusturile nu se discută și fiecare carte are cititorii ei.
Vă invit să citiți cartea, să vă faceți propria voastră părere, dar să nu încercați să îmi ziceți că eu nu am înțeles-o.
Oricum, felicit editura pentru că a tradus toată seria într-un timp relativ scurt și nu ne-a lăsat să așteptăm mult. Oare mai există un Spin off cu toți fratii Miles?
Împărăteasa ( The Empress) – Gigi Griffis – 304pag
Recunosc că am luat această carte cu altele, fără să știu exact despre ce este vorba, sau să mă atragă neapărat.
A fost o decizie înțeleaptă pentru că mi-a plăcut cartea.
„Împărăteasa” ne spune povestea prințesei Sissi a Bavariei și a împăratului Franz al Austriei. Fata era o fire libertină, nonconformistă, care visa la iubire, visa să se îndrăgostească, să îi cânte sufletul când va întâlni persoana potrivită. El, trebuia să fie dur, sobru, avea un regat de condus, situația imperiului nu era roz, avea o mamă care îl conducea din spate, iar la ușă bătea un război. Elena, sora prințesei Sissi este sortită să fie soția împăratului Franz, aceasta urmând să călătorească cu familia, pentru a-și întâlni ursitul. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din targ. Împăratul nu o vrea pe Elena, el se îndrăgostește fulgerător de Sissi și o cere pe aceasta de soție, spre stupoarea întregii familii. Am citit de două ori, ca să fiu sigură că Sissi este cerută de soție. Nu imi venea să cred că și-a înfruntat mama, că și-a ascultat inima și că în sfârșit, face ceea ce vrea și simte el, nu ceea ce îi este spun să faca. Bravo! Dar, credeți voi că lucrurile sunt așa de simple când mama împăratului este dracu gol, când fratele pândește din umbră și când toată lumea se aștepta de la împărat să facă exact altceva?
Autoarea scrie ficțiune istorică feministă, tocmai de aceea femeile din carte sunt tipologii diferite și foarte bine conturate.
Mi-au plăcut mult de tot ambele personaje principale. Au fost construite atât de diferit unele de altele, dar totuși împreună formează un întreg. Se completează reciproc.
Singurul lucru care pot spune că m-a deranjat puțin a fost sfârșitul. Mi s-a părut un pic cam pe repede înainte, aș fi vrut un pic de punct culminat mai incitant, să stau cu sufletul la gură.
Iubesc aceste povești de dragoste, care trec peste tiparele vremii și care își urmează calea inimii. Drumul celor doi către fericire nu a fost unul ușor, mici piedici au fost la tot pasul.
Realitatea poveștii dintre Sissi și Franz o găsiți la un clic distanță, dar această carte este altceva, mult mai frumoasă decât realitatea. Și am speranța ca într-o altă lume, aceste două personaje sunt împreună și fericite.
Mereu am spus că scriitura Laurei o recunosc dintr-o mie. Are ceva original, care nu poate fi confundat.
De data aceasta, autoarea m-a dus într-o lume misterioasă, în Londra anului 1898. Nu se pierde deloc în detaliile vremii, ea intră direct în poveste. Băiețelul familiei Wortham urmează să împlinească frumoasa vârstă de 7 ani și mama, împreună cu sora lui, merg la un magazin de jucării, din Londra, ca să îi cumpere un cadou. Trenulețul electic pare să fie cadoul perfect, dar nu știu dacă chiar este cadoul perfect. 😀 În momentul în care trenulețul este montat, lucruri ciudate încep să se întâmple în casa familiei. Copiii sunt martorii evenimentelor ce au loc în camera de joacă de la etaj. Mai departe povestea ni se desfășoară înaintea ochiilor exact cum merge trenul pe șine, destul de repede și oprind doar în stațiile mari. Mi-au plăcut tare mult cum au fost creionați copiii din aceasta poveste. Cât au fost de inteligenți pentru vârsta lor, cum au reușit să pună lucrurile cap la cap exact ca într-un puzzle. Off, aș mai avea atâtea de zis, dar ar fi spoilere și trebuie să citiți, să intrați în povestea și în lumea pe care a construit-o Laura.
Mereu am spus că îmi place maxim bunătatea din scrierea Laurei. Indiferent că vorbim de demoni, de vampiri, de regi, de copii, ea mereu vede luminița de la capătul tunelului și ne lasă la sfârșitul fiecărei cărți cu credința că mereu binele va invinge.
Îmi găsesc tare greu cuvintele. Nu citesc des cărți care au legătură cu războiul sau care mă scot din zona mea de confort. Cartea am primit-o de la Shauki, anul trecut, în preajma Crăciunului și nu am fost pregătită pentru ea. Simțeam că o să mă doară și că voi vărsa lacrimi.
„Ultimul Crăciun la Paris” mi-a arătat una dintre cele mai frumoase povești petrecute în timpul Primului Război Mondial. Cu toții am ascultat povești despre acest război, bunicii noștri ne-au povestit foarte multe despre ororile lui, dar de foarte puține ori am auzit povești de dragoste. Cartea este despre Thomas si Evie. El, aflat la sfârșitul vieții, se întoarce în trecut prin prisma corespondenței dintre el și Evie. Thomas are o ultimă misiune și pentru asta trebuie să se întoarcă în Orașul Luminilor, la Paris, de Craciun. Acolo a fost locul unde a petrecut ultima dată cel mai frumos Crăciun. Chiar dacă Thomas a fost o prezență constantă în casa familiei fetei, fiind prieten foarte bun cu Will, fratele ei, sentimentele de iubire au apărut mult mai tarziu, sau și-au dat seama de ele mult mai târziu. Când te afli pe front, o scrisoare face minuni. O veste de la o persoană dragă te face să lupți, nu îți dă voie să renunți, trebuie să ai grijă de tine și să încerci să te întorci cu bine acasă. Acasă, în Primul Razboi Mondial, a fost doar un vis pentru mulți dintre soldații trimiși pe front. Povestea cărții se întinde pe perioada Primului Război Mondial și mă bucur tare mult că autoarele au scos la suprafața sentimentele și emoțiile. Prietenia dintre cei doi,în prima fază, corespondența atât de firească, de normală, de naturală, a făcut ca războiul să treacă în plan secund. Mi-a fost tare teamă că nu vor avea timp, că o tragedie se va întâmpla. Inima mi-a fost cât un purice până la ultima pagină. Rămâne să citiți, dacă vreți să aflați cum s-a terminat această frumoasă poveste de dragoste.
Mi-a plăcut tare mult că aproape toată cartea a fost povestită prin prisma scrisorilor și a telegramelor trimise de personajele noastre. Crăciunul ar trebui să fie acel moment când toată familia este strânsă în jurul mesei, când bucuria plutește în aer și niciodată nu ar trebui sărbătorit pe front, într-un război în care oamenii sunt victime colaterale. Am apreciat foarte mult documentarea si atenția la detalii. Într-o lume urâtă, a morții, a greului și a frustrării că nu ști ce îți aduce ziua de mâine, aceste doua autoare au adus un pic de lumină într-un război unde mulți oameni și-au pierdut viața.
Vă recomand din suflet să citiți această carte foarte emotionantă, sunt sigură că o veți aprecia la adevărata ei valoare.
Îmi era foarte dor de o carte de-a autoarei, lumea pe care o creionează îți rămâne în suflet mult timp.
„Diavolul deghizat” este cartea pe care o citești dintr-o respirație, abia aștepți să întorci pagina cu pagină ca să afli prin ce mai trec personajele.
Lady Merritt Sterling, fiica lui Westcliff ( îl știți din volumele anterioare), o văduvă tânără, frumoasă, isteață, se îndrăgostește iremediabil de Keir MaeRae, un scoțian dur, frumos, pasional, care deține o distilerie. O noapte pasională între cei doi și toată lumea lor este dată peste cap. Și când crezi că lucrurile s-ar pune pe un făgaș normal, cineva atentează la viața acestui bărbat frumos. Din acest moment povestea te duce într-un montagnes russes pentru supraviețuirea personajului nostru, care a suferit răni grave în tentativa de omor. Cine ar vrea să îl facă să dispară de pe fața pământului? Când o să citiți, nu o să vă vină să credeți de ce ar vrea cineva să îl omoare și mai ales cine este Keir.
Reîntâlnirea cu personajele din cărțile vechi a fost un deliciu și au adus un plus mare al cărții. Situațiile comice, dovada de prietenie și de iubire a personajelor au făcut din „ Diavolul Deghizat” o lectură perfectă pentru o dupămasă friguroasă de iarnă.
Mi-a plăcut mult de tot cartea, dar aș fi vrut ca sfârșitul să nu fie atât de grăbit.
Din punctul meu de vedere există scriitori și oameni care scriu cărți. Nu este același lucru, credeți-mă pe cuvânt. Sunt cititoare de romance, am la activ peste 1000 de cărți citite. Scriitorul se simte de la prima pagină, scriitura bună o simți în prima frază și niciodată nu te dezamăgește. Despre oamenii care scriu cărti ar fi multe de spus, dar nu este treaba mea. Ca să scrii o carte cred că poate scrie oricine, dar ca să scrii o carte bună îți trebuie talent și multă muncă.
Iubesc cărțile autorilor români și acest lucru nu cred că mai este un mister. Cumpăr foarte multe cărți, nu reușesc să citesc tot ce cumpăr, dar fiecare carte are timpul ei.
Un an întreg aștept luna decembrie, simt că este singura lună în care pot citi cărți cu tematica Crăciunului. Îmi doresc lecturi de Crăciun, romantice, dulci, clișeice, dar bine scrise. Vreau să mă topesc ca vata de zahar pe buze. Din păcate ,, Cel mai frumos Craciun” nu a fost ce trebuie din punctul meu de vedere. Poate mă întrebați de ce am mai cumpărat cartea, știind că nu imi place cum scrie autoarea. Am cumpărat-o cu speranța unei lecturi frumoase. Am sperat că a evoluat și că voi citi o poveste frumoasă.
Craciunul înseamnă bucurie, emoție, sensibilitate, muzică în surdină, iubire, cadouri și mai ales timp de calitate petrecut cu cei dragi. Aceasta carte nu a avut nimic, dar absolut nimic. A fost atât de sufocantă, de haotic scrisă, cu personaje pe care eu nu le-am înțeles și nu am rezonat cu ele. Unul dintre personaje este fetița, Victoria, o puștoaică de 8 ani, răsfățată, prost crescută, un copil care habar nu are ce înseamnă educație.
Să vă zic în 2 -3 propoziții despre ce este vorba. Oliver primește de la job sarcina să scrie un articol de Crăciun despre o pensiune nou deschisă din Montana. Îsi ia soția, Noelle, pe fetița, Victoria și pornesc către pensiune. Ajung acolo unde dau peste Hannah, proprietara, James, fiul ei și Chad, nepotul. La destinație au aflat că nu au despre ce scrie deoarece pensiunea nu va fi gata, mai trebuie mobilată și decorată. Noelle le spune că rezolvă problema și o sună pe sora ei, Michaela, care este designer de interior, să vină și să salveze pensiunea și articolul. Șoc și groază, când ajunge Michaela la pensiune, aflăm că în urma cu câțiva ani ea a fost iubita lui James. Și de aici vă dați voi seama ce se va întâmpla. Se renaște povestea de dragoste consumată și uitată la Londra. Se adaugă un pic de dramă, cu un copil care nu o vrea pe Michaela lângă tatăl lui. Aș fi vrut altceva, nu am simțit deloc atmosfera de sărbătoare din carte, emoția lipsește cu desăvârșire. Toată cartea am simțit-o ca pe o frecție la un picior de lemn.
Ca să nu existe discuții, nu am absolut nimic cu autoarea sau cu editura. Părerea mea este doar despre cartea pe care am citit-o. Sunt ferm convinsă că această carte își are cititorii ei, din păcate eu nu sunt printre ei. Îmi doresc mult mai mult, dar știu sigur că data viitoare nu voi mai cumpara nicio carte de la această autoare pentru că nu rezonez deloc cu stilul ei.
Liber la aruncat cu roșii în mine, stiu, sunt o acritură, pe care nimic nu o înduioșează. Pentru mine o carte bună de Craciun este acea carte care mă duce în universul Diva și până acum o singură carte mi-a satisfăcut dorințele.
Vă îndemn să citiți autori români, să încercați mai mulți autori, să le aflați poveștile. Dacă din 5 autori români, unul a fost pe gustul vostru, sunteți câștigători.
Dar veșnicia n-are timp – Raluca Alina Iorga – 194pag
Se întâmplă, noi, ca cititori, să mai dăm și peste cărți foarte slabe ale autorilor români și să rămânem dezamagiți și de opera autorului, dar și de autor. Dar, când citești o carte ca cea a Ralucăi Iorga, uiți de toate dezamăgirile și îi mulțumești Divinității că ești contemporană cu așa autoare.
”Dar veșnicia n-are timp„ a fost cartea perfectă pentru mine, fără cusur, impecabilă. Marea majoritate a cititorilor ne-au îndemnat să citim „Până la sfârșitul timpului”, eu vă îndemn să citiți această minunăție. Încă o dată mi s-a confirmat că ce ți-e scris, în frunte îți este pus. Da, cred din tot sufletul, că două suflete se vor regăsi pe parcursul a mai multor vieți, până la sfârșitul timpului. Doamne, cât de mult pot să îl iubesc pe Rareș, pe cel de acum, pentru că a învățat din greșelile trecutului și a făcut atât de multe lucruri pentru el, pentru Iris, pentru oameni. Iris este minunea cu ochii albaștri în care te pierzi și uiți să mai respiri. Daniel și Alina sunt prietenii pe care toată lumea și-i dorește alături.
Raluca, tu faci ca basmele să devină realitate, ne faci pe noi, cititorii de rând, să sperăm, să visam cu ochii deschiși.
Da, știu că sunt foarte entuziasmată, dar această carte m-a lăsat cu lacrimi în ochi și cu piele de găină. Atât de emoționantă mi s-a părut, tristă, dar totuși plină de speranță. Incursiunile în trecut le-am citit cu inima ghem, pentru că în cealaltă viață a lui Rareș, sfârșitul a fost unul tragic și niciodată nu știi dacă mai primești o a doua șansă. Trebuie să sperăm până la sfârșitul timpului dar, mai ales, că veșnicia nu are timp și mereu iubirea va triumfa.
Raluca, te rog să scrii în continuare. Avem nevoie de poveștile tale pe o piață de carte atât de instabilă, în aceste vremuri tulburi.
Recent Comments