Visez din nou – Mona Kasten – Editura Bookzone

Visez din nou – Mona Kasten – 432 pag

Sunt tare contrariată. Volumul patru a fost tradus de una dintre traducătoarele mele preferate, dar nu mi-a plăcut povestea. Volumul cinci a fost tradus de altcineva și am simțit că nu a fost tocmai ok, dar m-a fascinat povestea. Acesta mi s-a părut că a fost tradus un pic cam brut, parcă i-a lipsit muzicalitatea cuvintelor, dar cu toate acestea a fost o carte extraordinar de bună.

Mi-au plăcut atât de mult personajele. Două caractere puternice, doi oameni extraordinari, care au trecut prin multe, care nu au renunțat, am mers înainte, și-a asumat greșelile și au învățat din ele.

Jude și Black au fost la un moment dat împreună, dar  din pacate, relația lor s-a terminat înainte de a începe cu adevărat. Erau doi copii cu dorințe mari, nimic nu le stătea în calea lor. Ea voia să fie actriță, el voia să joace fotbal. Ea s-a mutat departe de casa, în căutarea faimei. Blake a rămas acasă cu speranță. Lucrurile nu au mers bine, distanța și alți factori și-au spus cuvântul și s-au despărțit. După un timp, destinul a zis că este destul cât au stat despărțiți și i-a adus împreună. În acel moment amândoi treceau prin mari dezamăgiri. Cariera fetei era destul de șubredă, el suferise un accident și era în recuperare.

Au trebuit să învețe să se ierte, să își deschidă din nou sufletul unul în fata celuilalt, să aibă încredere. Ușor nu le-a fost, dar au avut oameni dragi aproape care i-au ajutat și care nu i-au lăsat la greu.

Am terminat cartea cu lacrimi în ochi. Nu degeaba se spune că iubirea face minuni. Iubirea este cel mai frumos sentiment de pe pământ și ești cel mai norocos dacă iubești și ești iubit.

Recomand cu drag toată serie. A fost o placere să cunosc toate personajele ți să le cunosc povestea.

Cartea se poate comanda de aici: www.bookzone.ro