Colaps Vol.4 din Seria Iubire Periculoasă – Georgiana Ștefănescu – 880pag
Îmi găsesc foarte greu cuvintele când vine vorba despre Colaps. Mi-a depășit toate așteptările și a fost un volum unde adrenalina a ajuns la cote maxime.
Trebuie să recunosc că nu fac parte din gașca fetelor care sunt topite după Harris. Eu îi rămân devotată lui Vargon, dar, mămica mea cum a fost Sirrah, vai de inimioara mea.
Nici nu știu cu ce să încep. Am atâtea idei, dar imi vine foarte greu să le leg. Mi-a plăcut atat de mult. Am suferit alături de Kath, am simțit durerea ei. Am iubit-o când am văzut cum s-a ridicat din propria cenușă și a făcut prăpăd în jurul ei. Kath a fost de cinci ori mai periculoasă decât toată gașca de Scorpioni Negri a lui Vargon.
Colaps a fost un volum perfect, plin de adrenalină, de momente foarte tensionate, de faze amuzante și de un final care te lasă fără cuvinte.
Așa cum am mai zis, Iubire Periculoasă nu poate fi povestită, ea trebuie citită, trebuie să intrați în lumea personajelor, să faceți parte din viața lor, să îi cunoasteți, să îi judecați dar să îi și iubiți.
Un mare plus al cărții a fost culoarea paginii, culoarea scrisului și fontul. Chiar dacă cartea a fost destul de groasă, nu mi-am simțit ochii deloc obosiți.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Știu cum scrie Georgiana Ștefănescu, i-am citit cărțile și cu toate astea mereu reușește să mă uimească. Volumul 3, “Dușmani de sânge” din Iubire Periculoasă a fost mult mai mult decât mi-am imaginat eu. Varianta aceasta matură a poveștii mi-a stricat toate scenariile. Nu mă așteptam la așa ceva. A fost un volum fabulos. Georgianei ii place să se joace cu mintea noastră. Am descoperit o Kath fabuloasă, sexy, puternică, sigură pe ea și un dușman pe care nu ți-l dorești. Este în stare să dea foc unui oraș întreg în timp ce își savurează cafeaua. Da, ador genul acesta de personaje feminine. Despre Harris nici nu știu ce să vă mai spun. Respiră, simte și trăiește pentru Kath. Lumea, inima și rațiunea lui sunt Kath. Apare și geamănul lui Harris, Sirrah ca să complice și mai tare lucrurile și să ne amețească și mai mult . Drept să vă spun nici cu Sirrah nu îmi este rușine. Periculos este, sexy este, singura lui problema este că îi cam place Kath.
Draga mea Georgiana, îmi mănânci sufletul de fiecare dată când anunți apariția unei cărți, dar și cand mă apuc de citit, uit tot și sunt cu totul în lumea ta. Ești un drog, bine, nu tu, cărțile tale sunt droguri literare.
Și urmează întâlnirea mea cu cel mai mișto bărbat, Vargon ❤️. Știu că sunt mega subiectivă, dar Georgiana și cărțile ei sunt slăbiciunea mea și vi le recomand cu toată încrederea.
Această serie nu poate fi povestită, trebuie citita, trebuie să intrați în lumea lui Kath și a lui Harris. Este o lume periculoasă și nu este pentru oricine. Intrați pe propria răspundere.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Am așteptat atât de mult acest volum și am tras foarte mult de el pentru că nu voiam să se termine. Am citit până la un punct, apoi am lăsat cartea pentru că nu voiam să ajung la finalul poveștii. I-am iubit pe Hades și pe Persefona. Am zâmbit, am iubit, am plâns și am suferit alături de ei.
“Un stop de haos” este volumul care încheie călătoria lui Hades și a Persefonei. A fost o călătorie lungă, plină de obstacole, de peripeții, de zâmbete, de dezamăgiri și suferință. Țin minte că la unul dintre volume chiar am zis că Hades o iubește enorm de mult pe Persefona, la câte prostii a făcut zeița noastră. A fost ea mică și prostuță, dar și când a crescut, a arătat că merită să fie Regina Lumii de Jos. S-a ridicat la nivelul așteptărilor și a luptat cot la cot cu zeii. Și nu a fost o lupta ușoară, Tezeu avea arme foarte greu de învins. V-am făcut puțin curioși?
Volumul de față a fost unul foarte antrenant. Întreaga lume a luat foc. Tezeu dorește moartea tuturor zeilor. Alianțele și trădarile sunt la ordinea zilei. Fiecare încearcă să își protejeze spatele și să rămână în viață. În această nebunie în care nu se știa ce aduce secunda următoare, Hades și Persefona găseau timp să își consume pasiunea care ardea între ei. Ăștia doi și când nu erau împreună se gândeau cum să ajungă mai repede în așternuturi. Poate că a fost un pic cam multă pasiune, dar poate asta era refularea lor ca să nu o ia razna.
Un sfârșit de serie de 5 stele pe care l-am adorat. Nu vreau să vă povestesc nimic, vreau să vă indemn să citiți această carte, această serie, să intrati în lumea zeilor, să îi cunoașteți cu bune și cu rele. O să-l iubiți pe Hermes, iar pe Hecate o s-o adorați. O să vedeți dovezi clare de prietenie, dar și trădări. O să râdeți mult, dar o să aveți și ochii în lacrimi. Pentru unii zei chiar a fost sfârșitul. Nu vă zic mai multe, trebuie să citiți.
Da, știu, sunt mega subiectivă, dar am adorat această serie și le mulțumesc din suflet prietenelor mele care s-au ținut de capul meu ca eu sa citesc povestea lui Hades și a Persefonei.
P. S. Astept cu mare interes povestea lui Hefaiatos și a Afroditei.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Din start vă zic că dacă nu ați citit seria cu Sergiu Manta, nu mai amânați și citiți-o, nu veți regreta. Este foarte frumoasă, alertă și acțiunea este plasată în cea mai mare parte în Romania.
Ultimul volum „ Războiul de acasă” rezolvă toate lucrurile și le așează pe făgașul lor normal. Găsim și în acest volum un Sergiu Manta, foarte mișto, foarte ager și foarte focusat. Îl iubesc pe acest personaj.
Lucrurile o iau razna, tradătorii stau la tot pasul, orgoliile sunt foarte mari. Brănescu cum va gestiona situația? Agenția este în pericol?Lidia ce mai face? Cât de departe va merge Bogdan ca să îl înlăture pe Sergiu? Cât de mult încearcă Radu să descopere? Și, plus de asta, mai apare și un chinez, exact când începe pandemia de Coronavirus…
V-am făcut suficienți de curioși ca să citiți seria? Credeți-mă că va fi pe placul vostru. O să călătoriți cu Sergiu, o să îl cunoașteți bine, uneori o să vreți să îi dați în cap, alteori o să vreți să îl îmbrățisați , dar vă asigur că nu vor fi regrete.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Mereu spun că fiecare carte are timpul ei și dacă simți că nu este momentul, să nu o începi pentru că vei porni cu stângul. Timpului trebuie să îi dai timp.
Am început cartea de câteva zile bune, dar ceva parcă nu mă prindea așa încât să o pot finaliza. Îmi plăcea, dar așteptam acel ceva care să mă facă să nu o pot lăsa din mână. Și acel ceva a venit azi noapte pe la 22.30 când în scenă a intrat Kristal și Piri-unguroaica și uite așa nu am putut să mă mai opresc din citit.
Să vă mai spun că eu vă vorbesc despre o carte de ficțiune unde un om simplu ajunge ca independent în funcția de președinte al României, exact în ziua în care, în realitate, președintele real al țării noastre își dă demisia? Astăzi a fost momentul lui Luca Batemă. Totuși să nu uităm că Venus intră în Leu :D. Trebuie să vă spun că am amânat citirea acestei cărți din cauza numelui de Batemă. Da, știu, am prejudecăți și judec după un nume. Între timp am înțeles de ce autoarea și-a numit așa personajul, eu tot nu rezonez cu numele lui, dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut cartea.
Este foarte greu să scrii despre o carte care redă cu exactitate realitatea zilelor noastre. Politicienii sunt puși la conducerea țării ca să ne protejeze, să se asigure că unitățile subordonate statului își fac treaba, că au grijă de bunăstarea cetățenilor plătitori de taxe. Nici voi nu ați văzut așa ceva, nu? Nici eu.
La un moment dat apare un om simplu, Luca Batemă, din popor, fără avere, fără case, fără plimbari în țări exotice, care își dorește să devină presedintele țării din postura de independent și lumea simte că poate avea o speranță. Omul vine cu un suflu nou, este sincer, nu se ascunde, are o carieră pentru care a învățat, a muncit și ca să romantizam un pic se și îndrăgostește nebunește.
Ce păcat că nu este realitate. Să nu îmi spuneți că am avut candidat independent că stricăm prietenia :P. ( tratați-o ca pe o gluma, nu facem politică si nu vreau să știu cu cine votați sau de ce considerați că este mai bun X decât Y)
Ce vreau să vă zic este faptul că această carte, deși a avut foarte multe momente amuzante, numele personajelor principale foarte inspirate, dialoguri spumoase, situații comice și o poveste de iubire, m-a făcut să o citesc cu un ochi râzând și unul plângând. Din păcate, țara noastră se duce într-o direcție greșită și chiar avem nevoie de un Luca Batemă și de o echipă cinstită pentru a ne fi bine.
Draga mea Simona, îmi doresc un astfel de președinte pentru România noastră, aș vrea o Primă Doamnă precum este Kristal, și la Comunicare și relații sociale să o punem pe Piri, dar este foarte greu, însă nu trebuie să ne pierdem speranța.
Când a scris autoarea cartea, nu se gândea nimeni că vreodată vom avea un candidat independent la președenție care să aibă și șanse reale. Niciodată nu putem ști ce ne rezervă viața și dacă se spune că viața bate filmul, de acum încolo putem spune că viața bate și realitatea.
Mergeți la vot și votați cu mintea, căutați și informați-vă despre cei pe care doriti să îi votați.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți și gândiți cu propriul creier și nu vă lăsați manipulați.
Când dau peste o astfel de carte îmi reamintesc de ce îmi plac poveștile de dragoste. Îmi reamintesc că dragostea îți dă fluturi în stomac, că simți că plutești, că vrei mereu să fii în compania persoanei iubite. Asta este strict părerea mea și așa văd eu poveștile de dragoste, clișeice, siropoase, dulci, pe alocuri prostuțe…
Prietena ta cea mai bună, fata cu care ai compatibilitate aproape 100%, fata de care ești îndrăgostit, dar ai ascuns sentimentele în adâncul sufletului tău, îți dă vestea că urmează în câteva săptămâni să se mărite cu un tip pe care tu nu îl suporți. Tu cum ai reacționa? Ce ai face?
Breaker face ce numai un bărbat adevărat este în stare, îi promite Liei că îi va sta mereu aproape și nu o va lăsa să o înfrunte singură pe scorpia care îi va fi soacră. Și chiar îi stă alături și o susține și reușește să îi schimbe anumite concepții soacrei, până în momentul în care merge cu Lia să probeze rochii de mireasă și o vede îmbrăcată mireasă. Toate sentimentele ies la suprafață cu viteza unei mașini de Formula 1 și îl lovesc în moalele capului.
Și de aici începe distracția. Breaker trebuie să se decidă ce o să facă. O lasă pe Lia să îi scape printre degete, sau se pune pe treabă, face un plan și cucerește fata? Asta rămâne să aflați doar dacă citiți cartea.
Mult de tot mi-a plăcut. Am avut parte de momente în care am izbucnit în râs și mi-am imaginat anumite secvențe din carte, momente când îmi venea să intru în carte și să-l îmbratișez pe Breaker și să îi spun că la un moment dat totul va fi bine, dar și momente în care voiam să beau un pahar cu vin, cu fetele, soțiile fraților din volumele anterioare. De departe acesta a fost volumul meu preferat.
Niciodată să nu renunțați să credeți în romantism, de la Romeo și Julieta acesta este prezent și va fi atât timp cât mai există oameni pe pământ. O carte absolut delicioasă pe care am comparat-o cu o felie de tort cu multă cremă răcoritoare și frișcă din belșug. Și neapărat un pahar cu prosecco 😛
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Mereu am spus că îmi place mult cum scrie autoarea. Creează personaje puternice, cu personalitate și caracter.
„Throttled” nu este cea mai bună carte a autoarei, dar nu a fost nici rea. Am pășit în lumea Formulei 1 și am aflat foarte multe lucruri de pe circuit.
Noah, pilot de Formula 1 cu titluri la activ. Maya, sora coechipierului lui Noah. Și o poveste de dragoste care se va înfiripa între cei doi.
Personajele noastre simt atracție unul pentru celălalt din primul moment în care Maya ajunge pe circuit pentru a-i fi alături fratelui ei pentru următoarele 21 de curse. O relație pornită din start cu stângul. Noah avea o reputație de crai, incapabil de o relație. Maya, asta își dorea: o relație, nu o aventură de o noapte. Mi-a plăcut mult de ea pentru că i-a rezistat, nu i-a cedat din prima. L-a lăsat pe Noah să își dea seama ce vrea, dacă o vrea pentru mai mult decât o noapte. Iar când Noah a zis că o vrea, a făcut absolut tot ca să o pastreze. Nu i-a mai păsat nici de tatăl abuziv, nici de fratele fetei, care nu a fost prea încântat de relația celor doi. El voia fata și punct.
Mi-a plăcut mult de tot atmosfera din culisele Formulei 1, se simte că s-a făcut o documentare serioasă. Poate povestea de dragoste nu a fost mereu credibilă, dar am simțit destul de multă emoție și asta a fost suficient.
Eu vă recomand să citiți cărțile autoarei, dar să le citiți în ordinea apariției lor, astfel încât să puteți urmări parcursul evoluției ei.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
“Clădirile dispar. Oamenii dispar. Secretele rămân…
Un salt în timp printr-o scrisoare rătăcită între paginile unei cărți vechi te aduce în mijlocul Blitz-ului londonez.
Un oraș sub asediu. Teroare. Curaj. Spirit de sacrificiu.
Luptă sau mori.
Dispari din propria viață.
Dar nu uita să trăiești din plin până în ultima clipă“.
“Vila Aquamarine“ este ultima carte publicată de Monica Ramirez și vă spun sincer că a urcat direct pe podium. Cinci steluțe sunt prea puține. Da, așa se scrie o carte, așa se construiește o poveste plină de adrenalină, o poveste atent documentată.
Avem două personaje principale. Tessa și Tara. Două femei foarte puternice, care au reușit de fiecare dată să se ridice de jos. Cu cât greutățile erau mai grele, cu atât făceau ele față mai bine.
Tessa ne duce în trecut, ne poartă într-o lume care era foarte instabilă la acea perioadă. Am simțit fiecare cuvânt al descrierii Blitz-ului Londonez. Am avut momente în care mi-am ridicat privirea din carte și m-am uitat pe geam, am ascultat liniștea nopții, eram în siguranță. Este atât de mișto să citești o carte și înaintea ochilor tăi să se deruleze acțiunea ca un film.
Tara ne poartă în prezent și prin intermediul descoperirilor ei aflăm trecutul. Aceasta găsește o scrisoare misterioasă care o poartă într-un trecut plin de durere, de suferință, de război, de adrenalină. Așa vom ajunge să o cunoaștem pe Tessa și să trăim pentru un timp în Vila Aquamarine, să simțim atmosfera vremii, să facem cunoștință cu familia Rathmoore și să le aflăm secretele. Scrisoarea este o bucată dintr-un puzzle. Trebuie descoperite celelalte bucăți pentru a ajunge la opera finala.
Trecerea de la trecut la prezent a făcut ca citirea cărții să fie cursivă, autoarea nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Fiecare informație a venit exact atunci când a trebuit. Personajele au intrat în scena exact la momentul potrivit și și-au jucat rolul impecabil.
Nu vreau să mă gândesc ce au trăit bieții oameni atunci când timp de atătea luni Marea Britanie a fost bombardată, câte vieți s-au pierdut, câtă durere. Trebuie să ai putere ca să poți să scrii despre așa ceva și să îți iasă atât de bine. În toată durerea aceea, autoarea a redat speranța. Niciodată nu va fi doar rău, la un moment dat va veni și binele.
Mi-a plăcut atât de mult cum și-a construit autoarea povestea. Câtă importanță a dat fiecărui lucru, fiecărui personaj, fiecărui moment. Descrierile au fost exact cât trebuie astfel încât și imaginația noastră să își facă treaba. Documentarea a fost făcută la liniuță, dialoguri inteligente și captivante. Și, da, dacă vă întrebați, să știți că și iubirea a fost prezentă.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți! (și citiți și autori români pentru că scriu foarte bine).
Și, în încheiere vă las un citat care mi-a plăcut mult de tot: „ Dar nu contează, la Operă te duci nu pentru spectacol, ci pentru a fi văzut de cine contează.”
P.S. Monica Ramirez poate oricând concura cu orice autor străin și va ieși, cu siguranță, câștigătoare.
“O cafenea explodează în centrul Bucureștiului și doi anchetatori care nu se suportă – o tânără polițistă și un bătrân expert în explozivi, plus un câine lup pensionar – încearcă să găsească mobilul și făptașul, prinși între conspirații, piste false, provocări și complicatele lor vieți personale.“
Numai este nicio noutate că îmi plac poveștile scrise de autorii editurii Tritonic. Și de data asta m-au încântat cu o poveste foarte mișto.
Cel mai mult la “Blues Cafe“ mi-a plăcut că știam locurile din București unde autorii și-au plasat acțiunea. Am băut cafea în unele dintre aceste locuri. Citiți cartea, apoi mergeți să beți o cafea, o să fie o experiență tare mișto.
Cărțile polițiste nu merg povestite, pentru că fără să vrei dai spoiler. Tu trebuie să te pui în pielea personajului care este de partea legii și să îți dai seama cine este faptașul. Recunosc că pe mine m-au jucat puțin pe degete, destul de târziu am făcut legătura.
Am avut parte de dialoguri spumoase, am văzut o parte din București prin ochii unuia dintre autori și am simțit cât de documentată a fost cartea. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.
Și, la final, ca să vă ispitesc să citiți cartea, vă spun că o să aveți parte de o surpriză din partea Teodorei Matei. O să fie ceva foarte tare, ceva care mi-a confirmat înca o dată cât de bună este Teo în scriere.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți! (și citiți și autori români pentru că scriu foarte bine).
A trecut ceva vreme de când nu am mai scris o părere. Uneori trebuie să îți dai o pauză, să înțelegi că tu nu poți schimba lumea și ce poti face este să crezi în continuare în valorile tale.
Dar să lăsăm filozofia și să trecem la lucruri serioase. „Un pic prea aproape” de Rebecca Yarros mi-a plăcut la fel de mult sau poate un pic mai mult decât „A patra aripă” din principalul motiv că aceasta este romance, iar cealaltă fantasy. Am găsit în această carte absolut tot ce caut eu într-o poveste: multă iubire, acțiune cât să te țină conectată în peisaj, o poveste foarte frumoasă și nu foarte clișeică, amuzament și o scriere cursivă. Avem două personaje, Weston și Callie. El pilot, ea fotografă și mamă singură a unei fetițe absolut adorabile. Ea a ajuns la stațiunea familiei lui Westen văduvă, însărcinată, fără bani, dar cu o dorință de a reuși, de a-i oferi copilului o viață bună. Western o angajează și a doua zi dispare, reapărând după 9 ani, la rugămintea fratelui său, să înceapă o afacere cu elicoptere. Acțiunea a decurs foarte firesc, normal, fiecare moment având partea lui de strălucire. Cei doi ajung să locuiască împreună, deoarece Weston nu dorește să se întoarcă în casa familiei, unde prea multă durere ascund pereții casei familiei, durere pe care nici timpul nu a reușit să o vindece. Weston a fost cel care și-a îngrijit și înmormântat mama, ca apoi să aibă grijă de fratele mai mic ca acesta să termine o școală, în timp ce fratele celălalt a plecat să studieze în altă parte, iar tatăl și-a găsit alinare în alcool. S-a pus pe el și visurile lui pe ultimul plan, dar acum s-a întors, morocănos, cu reguli stricte și cu dorința de a pleca cât mai repede de acolo. Dar știți cum se zice: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. În viața lui apare Callie și fetița acesteia, Sutton, care îi dau viața peste cap, care îi readuc zâmbetul pe buze și speranța în suflet.
Callie a fost genul de mamă în care m-am regăsit foarte tare, care și-a pus copilul pe primul plan și pentru care siguranța copilului nu era negociabilă. Am iubit la ea răbdarea de care a dat dovadă, cum a știut să fie lângă Weston, să îl susțină, să fie lângă el, să îl iubească, neștiind dacă sentimentul este reciproc. Vă las pe voi să descoperiți cum se termină această poveste, dacă sorta le zâmbește și îi lasă împreună până la adânci bătrâneți.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Recent Comments