De mica am fost cititoare, cărțile mi-au fost mereu la îndemână, amandoi părinții mei citind foarte mult, dar niciodată nu am excelat la școala la Limba Română, pentru că mereu aveam ceva de comentat. Singura dată când am avut un 10 la Limba Română a fost la sfârșitul clasei a zecea când am luat prima și singura mea nota de zece la această materie. A fost luată pentru Luceafărul lui Mihai Eminescu și este nota de care sunt cea mai mândra și pe care o țin minte toată viața.
Ma bucur că la școala copiilor mei înca se mai fac activități dedicate zilei de naștere a marelui poet. În fiecare an la clasa baiețelului meu, doamna învățătoare ( mare fană Eminescu) îi aduce un omagiu prin intermediul copiilor. De fiecare data vine cu informații, cu fișe și îi roagă pe copii să memoreze o poezie ca apoi să o recite în fața clasei.
Dacă ați avut răbdare și ați citit până acum, mai aveți un pic de răbdare și urmăriți acești doi copii de care sunt foarte mandră! Dragoș si Anastasia recitând din Eminescu.
Și dacă tot suntem în ziua Eminescu vreau să vă las versurile mele preferate din toată opera lui:
Iubind în taină…
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.
Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.
Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?
Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.
Dacă doriți să aflați mai multe despre poetul nostru, vă invit să citiți cartea Doamna Eminescu scrisă de Georgiana Vâju unde rolul principal îl are Veronica Micle, sufletul pereche al lui Mihai Eminescu. O bijuterie de carte, va garantez!
P.S. Mi-aș fi dorit să fi avut parte de mult mai multe clipe de fericire. Soarta a fost destul de crudă cu el.
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Sursa: Wikipedia.org
Minunat !!! Doamne ce dulci sunt 🥰😘🥰😘😘🥰😘🥰😘
Minunați copii…10 am luat și eu pentru recitarea Luceafărului în clasa a X a. 12 minute și jumătate îmi lua să o recit. Pe lângă Doamna Eminescu recomand și cartea Romanul lui Eminescu.
Foarte frumos articolul, dar interpretarea poeziilor este superba!!!! 💞💞💞
Felicitări!!!! 💕💕💕