Vaiii! Cartea asta a fost perfectă. Nu i-a lipsit nimic. A avut o poveste credibilă, a fost dulce, amuzantă, toate ingredientele au fost atent dozate pentru a ieși una dintre cele mai bune cărți citite de mine în ultima perioadă.
Conform testamentului bunicului, ca Declan să ajungă director executiv, el trebuia să îndeplinească două sarcini: să se însoare și să facă un copil. Ușor de făcut, la prima vedere, dacă acest om nu ar fi însuși căpcăunul în persoană. O singură femeie îi poate face față și aceasta este Iris, asistenta lui. Fata, îndrăgostită de el, se oferă să îl ajute, gândindu-se că va fi totuși o sarcină destul de simpla. Se logodesc, se căsătoresc și încep o viață în doi. Greu a fost, două capete tari, două personalități puternice cu un trecut greu, plin de amintiri urâte. Iubirea nu facea parte din planurile lor, dar ce credeți, iubirea nu bate la ușa, ea intră acolo unde vrea.
Recomand cu cea mai mare bucurie și încântare această carte. Genul ăsta de cărți vreau să-l citesc mereu. Bravo, Shauki Al-Gareeb!
27 de pași – Tibi Useriu – 224 pag. – Anul aparitiei: 2017
Doamne, ce poveste de viață! Autorul își începe cartea prin prisma amintirilor din frageda copilărie. Aceste amintiri apar în timpul curselor infernale la care Tibi participă. Acest copil a fost abuzat fizic prin bătăi repetate de la părinții lui. Nu poți tu ca mamă să îți bați copilul atât de rău încât să uite cum îl cheamă. Ceea ce fac adulții cu copiii se va reflecta în adolescența și maturitatea lor. Și într-adevăr, consecințele acestei copilării plină de bătaie s-au văzut mai târziu. Pe vremea aceea bătaia era ruptă din rai. Și autorul recunoaște că bătaia din copilărie l-a ajutat să îndure durerea și suferința peste ani.
„Deocamndata, 6633 Artic Ultra rămâne, de departe, cea mai grea provocare – cursa vieții mele, poate și fiindcă a fost cel mai bun lucru de ucis demoni, amintiri, traume și iluzii.”
Nu știu când am ajuns la sfârșitul cărții, am dat pagină după pagină, fiind atât de absorbită în lectură încât făceam parte din ea. În fața mea se desfășură acțiunea cărții și mă durea sufletul pentru acest om. De atât de multe ori a murit și a înviat din propria cenușă. Nu reușesc să înțeleg de unde atât de multă putere. Viața acestui om a fost un șir lung de suferință, fericirea rar a ajuns pe strada lui. Nu a fost tocmai un copil și un adolescent model, belele se țineau scai de el, dar și el le atrăgea. Omul acesta a făcut de toate, a fost și sus în vârf, dar și la cel mai jos nivel al existenței. Bătăi, jafuri, pușcărie, teroare,umilință, frig, foame, toate au facut parte din viața lui și și-a dus crucea.
Cred că alergarea l-a salvat, prin ea putea să refuleze, să își omoare demonii care nu îi dădeau pace și să își găsească liniștea.
Această carte ar trebui să existe în programa școală, să fie citită.
După lecturarea romanului ”27 de pași”, pot spune că viața bate filmul.
Sursa Wikipedia:
Prima participare la 6633 Arctic Ultra
În 2016, dintre 12 participanți și într-un timp de 173 ore și 44 minute, a terminat primul cel mai dificil maraton (din punctul de vedere al distanței parcurse – 566 km – și al temperaturilor), 6633 Arctic Ultra, pe care l-a denumit cursa vieții, ajungând primul la capătul celor 566 km din zona Cercului Polar. Acesta a parcurs 566 de km pe un ger năprasnic și la temperaturi de până la -52 de grade și a ajuns cu 12 ore înainte de termenul limită. Acesta susține că în anumite momente a avut și halucinații – îi vedea pe Tom și Jerry alergând pe gheață sau elefanți în jurul lui – pe lângă problemele de sănătate pe care le-a avut. Doar 7 competitori au trecut linia de sosire. La start au fost trei români: Tiberiu Ușeriu, Andrei Roșu, Vlad Tănase.
A doua participare la 6633 Arctic Ultra
În 2017, dintre 18 participanți și într-un timp de 158 ore și 25 minute, a câștigat din nou cel mai dur maraton din lume desfășurat la Cercul polar arctic, reușind să treacă primul dupa 173 de ore și 40 de minute, pentru al doilea an consecutiv linia de sosire de la Tuktoyaktuk, Canada unde s-a încheiat cursa de gheață a maratonului “6633 Arctic Ultra”.
Maratonul 6633 Arctic Ultra s-a desfășurat în Canada, dincolo de Cercul Polar, și presupune parcurgerea a 566 kilometri în maxim 180 de ore, pe gheață, la temperaturi care pot ajunge până la minus 52 de grade Celsius. La întoarcerea în țară a fost primit de către clujeni ca un adevărat campion.
A treia participare la 6633 Arctic Ultra
În 2018, dintre 25 participanți și într-un timp de 172 ore și 50 minute, Tiberiu Ușeriu, în vârstă de 44 ani, a reușit să câștige pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume, având în vedere că se desfășoară în zona Cercului Polar. La ediție aniversară, ediția a X-a a competiției, au terminat doar 6 competitori și au avut la dispoziție 216 ore să parcurgă traseul de 618 kilometri. La start au fost patru români: Tibi Ușeriu, Levente Polgar, Avram Iancu și Florentina Iofcea. Ceilalți trei români au abandonat competiția încă din primele 24 de ore, din cauza condițiilor meteo și a unei accidentări.
Cursa a debutat în data de 8 martie 2018, iar Tiberiu Ușeriu a reușit să o încheie după 7 zile și aproximativ 5 ore.
Cea mai recentă participare la Yukon Arctic Ultra (2020)
Doar el și un elvețian au putut să termine anul acesta competiția Yukon Arctic Ultra, supranumită „Cursa infernală de la Cercul Polar”.
Sfârșitul șoaptelor Decembrie 1989 – Ruta Sepetys – 350pag
Când a apărut această carte am fost destul de revoltată. Nu am înțeles de unde atât de multă încântare că o autoare straină scrie despre o perioadă grea a existenței noastre ca popor. Am citit câteva cărți despre perioada comunismului scrise de autori români, care au trăit pe propria lor piele tot ce a scris Ruta Sepetys în carte.
Începutul ni-l prezintă pe Cristian Florescu, un tânăr de 17 ani, racolat de Securitate pentru a da informații despre familia de americani în a cărei casă lucrează mama lui. Puștiul era, să zicem, destul de dezghețat pentru acele vremuri, dacă ținem cont că începutul cărții este în luna octombrie a anului 1989, adică atunci când vulcanul era pe umplere, spre răbufnire. Ne este prezentată perioada octombrie 1989 – decembrie 1989. Eu am trăit foarte puțin în comunism, nu îmi pot da cu părerea dacă a fost bine sau rău. Știu că în fiecare an mergeam șase săptămâni în vacanță în Ungaria, nu îmi lipsea mâncarea și în general nu îmi lipsea nimic. Poate am fost eu mai norocoasă, nu știu, și tocmai de acea nu vreau să mă pronunț. Comuniștii au facut foarte mult rău acestei țări, culturii noastre, peste care au trecut cu buldozerul. Despre asta nu se spune în carte, nu a interesat-o pe autoare, că deh, cultura nu aduce marketing… Vreau să vă spun despre impactul pe care l-a avut această carte asupra mea, a unui om care nu a trăit foarte mult în comunism. Subliniez de mai multe ori acest aspect, pentru că nu mă raportez la mine, mă raportez la povestea din carte. Impact zero, nu am simțit nimic, am simțit povestea foarte fadă, fără pic de emoție. Despre Cristian nici nu știu exact ce să zic, nu am rezonat cu el decât aproape de final și atunci doar pentru faptul că dictatura a fost înlăturată. Aș fi vrut să citesc mai mult despre Timișoara, pentru că acolo a izbucnit flacăra revoluției. Aș fi vrut mai multă emoție și mai ales aș fi vrut să fie prezentat măcar un lucru bun care s-a petrecut în acea perioadă. Toată cartea este învăluită într-o notă cenușie, care nu are credibilitate din punctul meu de vedere. La un moment dat se amintește și de Nadia Comaneci că a fugit din țară. Care a fost rostul acestei informații?
Nu am rezonat cu această carte și aceasta este strict părerea mea. Am mai citit cărți cu această temă și am plâns pentru toată suferința. Aici am citit niște informații sub forma unei povești, aruncate într-o carte cu un markenting foarte bun și atât.
Dacă vorbim despre comunism eu vă recomand să-l citiți pe Marius Albert Neguț cu cărțile “Îngeri rătaciți” și „Inocența păcatului”, autor care a trăit pe pielea lui comunismul și cartea „Trenul de Trieste” scrisă de Domnica Rădulescu. Povestea reală a autoarei, cum a reușit să fugă din țară și prin ce a trecut până la libertate. O carte sfâșietoare din multe puncte de vedere.
Mai am o singură chestiune de comentat și mă retrag. La un moment dat, eroul nostru ajunge în camera băiatului americanilor și vede la acesta o pereche de pantofi sport negru cu roșu marca Air Jordan…și cu asta am încheiat părerea mea.
Și ca de obicei nu trebuie să fiți de acord cu mine. Sunt sigură că această carte a avut și va avea fanii ei. Dar totuși, nu suntem chiar proștii planetei, ca toată lumea să scrie cât de rău ne-a fost nouă în dictatura lui Ceaușescu. Oare așa se scrie de toate tările care au fost în situația noastră?
A trecut destul de mult timp de când am citit primele două volume din Datorie Italiană și cred că trebuia să le citesc și pe ultimele două, înainte de a citi primul volum din seria Made Men, adică “Americanul“. Am intrat destul de greu în poveste și nu mai știam de unde să iau personajele. Foarte folositoare a fost legenda de la începutul cărții. Mi-au plăcut mult desenele de la începutul fiecărui capitol, foarte sugestive.
Charlotte și Blake sunt protagoniștii povestii noastre. Doi oameni care s-au îndrăgostit fără să țină cont de nimic. Două personaje supuse la grele încercări. Viața a fost foarte dură pentru ei si amandoi au avut multe de îndurat din frageda copilărie. Nici nu pot să îmi închipui cum un parinte poate să îi dorească răul copilului, sau și mai rău, să se folosească de el, pentru interesele lui proprii. Cei doi trăiesc vremuri complicate, iubirea lor pare imposibilă și totul este împotriva lor. Tatăl lui Charlotte este un nenorocit, care doar profită de fata lui și o pune să facă lucruri îngrozitoare. Blake are și el traumele lui care au legătură tot cu un tată nenorocit. Cum ar putea cei doi să își clădească fericirea într-o lume a mafiei, într-o lume fară scrupule, unde minciuna, violența și crima este la ea acasă? Vă zic eu, foarte greu le-a fost, mai ales când neîncrederea a fost sădită în sufletul lui Blake, așa l-a învățat pe el viața, să nu aibă încredere.
Am citit o carte care nu mi-a dat voie să respir, care m-a ținut ancorată în poveste până la capăt în speranța acelui happy end pe care îl caut eu în cărți. Chiar dacă genul pe care îl abordează autoarea nu este neapărat pe gustul meu, pot să văd evoluția ei în scriitură și acest lucru mă bucură.
Am fost foarte curioasă de acest volum. Primul nu m-a dat pe spate, nu mi-a plăcut deloc de personaje, pe el l-aș fi lăsat fără bijuterii, dar să nu intrăm în detalii 😛 .
„Twisted Games” a fost mai bun decât primul, dar nu extraordinar. Autoarea are o problemă gravă cu ideea de doamnă pe stradă și târfă în pat. Și în această carte, el o vrea târfă în pat și actul sexual este tare,animalic, dur.
Povestea lor de dragoste m-a convins și nu m-a convins. Pentru mine a fost o carte a contradicțiilor și mi-a lipsit punctul culminant. Drama nu a existat.
Despre carte ce să vă zic? Ea, Bridget, visează la libertate, departe de regulile casei regale din care face parte, află că fratele ei abdică de la tron, iar ea este următoarea pe linia regală. El, Rhys, bodyguardul ei stă în preajma fetei vreo 2 ani înainte ca fata să se întoarcă la curte pentru a deveni regină. Dragostea mocnește intre ei, o dragoste imposibilă din cauza diferențelor sociale dintre ei. Fata se întoarce acasă pentru că trebuie să se pregătească pentru a deveni regină, el nu poate renunța la ea și începe o perioadă tensionată pe timpul zilei și foarte pasională pe timpul nopții. Legile regatului sunt foarte severe, iar membrii care urmează la tron nu au voie să se căsătorească decât cu cineva din același rang. Schimbarea acestui lucru mi s-a parut mult prea ușoară pentru protagoniștii noștri.
Una peste alta, a fost o carte bună, dar nu wow. Aveam așteptări mult mai mari și nu mi-au fost satisfacute.
Dacă vă zic că nu mi-a plăcut cartea, aruncați cu roșii în mine? Nu m-a prins deloc, am tras mult de ea ca să o termin. A avut câteva lucruri bune, dar nu suficiente pentru satisfacția mea literară.
Julian este văduv, tată a doi copii și o angajează pe Brielle pe post de bonă. După moartea soției devine un om rece, mustrările de conștiință nu îl lasă liniștit. Văduv, văduv. dar cu un apetit sexual foarte mare, iar prostituatele de lux sunt plăcerea lui vinovată. O vrea pe Brielle din prima clipă în care o vede și fata nu îi rezistă. Cine naiba ar rezista unui bărbat bogat, frumos și foarte dotat într-o anumită parte a corpului? 😀 Între ei începe o poveste de dragoste bazată pe exagerat de mult sex. Dă-o naiba de treabă cu atât de mult sex și atât de multe degete, un pic cam exagerat. În fine… nu vă mai plictisesc. Rămâne să citiți dacă sunteți curioși.
De ea mi-a plăcut în relația cu copiii lui, mai ales cum s-a comportat cu fata adolescentă a lui Julian. A fost mai mult decât o mamă pentru ea. În rest mi s-a părut o ahtiată după sex și mereu la dispoziția lui. Întâlnirile lor din camerele de hotel m-a lăsat complet rece, dar mi-a plăcut o parte din escapada de la Roma. Treaba cu bijuteria a fost foarte deplasată, s-a purtat cu ea ca și cum ar fi fost o prostituată de lux…Și, gata, tac 😀 .
Sunt sigură că această carte își are cititorii ei, dar nu a fost pentru mine. Recunosc că sunt curioasă să aflu și poveștile celor doi prieteni ai lui Julian. De renunțat la autoare nu renunț, doar că de data aceasta m-a dezamagit un piculeț.
Tocmai am terminat cartea și nu știu ce să scriu. Mi-a plăcut atât de mult încât am rămas fără cuvinte. Am tras foarte mult de ea ca să nu o termin, am analizat fiecare moment, am trăit alături de Hades, chiar am și băut un pahar în cinstea lui.
Da, îmi place perspectiva Persefonei, dar să citesc lucrurile din punctul lui de vedere a fost magic. Știu că sunt mega subiectivă, dar această serie și autoarea este plăcerea mea vinovată, nevinovată, relaxantă și tot ce mai vreți voi.
Nu vreau să vă dau spoiler, fapt pentru care vă voi spune foarte puține lucruri, vreau să citiți voi, să intrați în lumea lui Hades.
Cât de mult o iubește zeul pe zeița asta, care nu face decât prostii, care habar nu are de capul ei și care se comportă atât de copilărește de foarte multe ori. Serios, chiar l-am înțeles pe Hades când căuta mai mereu sticla de whisky. Când ai o așa nebună pe cap, pe care o și iubești, înțeleg că uneori simți nevoia de ceva tare 😛 .
Mi-au plăcut momentele lui de vulnerabilitate în fața Persefonei, traduse cu atât de multă emoție. Am simțit că și traducătoarei i-a făcut plăcere să citească și să traducă perspectiva lui.
Acest zeu este păcatul în toate felurile posibile, dar atât de multe îndură și atât de multe compromisuri face pentru siguranța Persefonei. Acum mai trebuie și ea să se ridice la rangul de regină a Lumii de Jos. Este greu pentru că se pare că totul stă împotriva iubirii lor. Dementa de Demetra provoacă haos în lumea de sus. Hera s-a trezit cu fața la cearceaf, vrea să îl înlăture pe Zeus și nu este mulțumită că Hades nu vrea să fie de partea ei și trece la amenințări și mai este și Tezeu cu toată armata lui de acoliți care sunt pe zi ce trece tot mai periculoși. Cum naiba va face față Hades, nu știu, dar sunt sigură că la sfârșit totul se va termina cu bine. Așa sper, că nu aș vrea să fac un drum până acasă la autoare și să îi arunc cu roșii în geam 😛 .
Îl iubesc pe Hades, o ador pe Persefona atunci când se ridică la nivelul care trebuie și iubesc povestea asta magică, care pentru mine a devenit un drog.
Recent Comments