March 1, 2024

Viața întârziată a lui Amy Byler – Kelly Harms – Leda Bazaar

Viața întârziată a lui Amy Byler – Kelly Harms – 400pag

Offf. Mi-a mâncat sufletul această carte. M-am chinuit foarte mult să o termin. Ideea cărții a fost una bună, dar scrierea poveștii nu a fost pe gustul meu.

O avem pe Amy care este mama a doi copii, o fată adolescentă și un băiat mai mic. În ultimii 3 ani îi crește singură, deoarece soțul a plecat în Hong Kong, pe principiul: a plecat la oaste și nu a mai venit. Ea, după plecarea soțului, a trebuit să învețe să fie și mama, și tată, instalator, doctor, prieten. Astea ca astea, dar a trebuit să se angajeze ca să poată să îți întrețină familia. Când lucrurile au intrat pe un fagaș normal, adică după 3 ani, a apărut soțul care dorește să petreacă timp cu copiii lui și îi dă soției liber o săptămână. Amy, de carieră bibliotecară, decide să plece la niște prelegeri la New York și să îi acorde soțului spațiu pentru a se apropia de copii.

Și de aici cartea o ia în jos. La New York scapă exact cum scapă văcuța în lucernă când o dezlegi, dacă mă înțelegeți ce zic. Nu am rezonat deloc cu alegerile ei, dar deloc. Sunt mamă, am doi copii, dar niciodată nu i-aș lăsa pentru nimic în lume. Da, viața de mamă nu este ușoară, dar ți-ai asumat absolut tot în momentul în care pe testul de sarcina au apărut două linii. Da, pot fi judecată, dar o mamă nu are scuze și punct.

Pleacă la New York , are o aventură cu un bărbat, îi cheltuie banii soțului de pe un card de pe care cheltuiește și amanta acestuia. Femeia asta are două prietene: Lena, care sta în orașul natal și Talia care locuiește la New York. Ultima, prin prisma jobului, îi schimbă toată viața prietenei ei. Nu intru în detalii pentru  că trebuie să citiți, ca să înțelegeți. După săptămâna de la New York, soțul îi spune că își poate prelungi vacanța că se ocupă el de copii toată vara și ea, în loc să rămână acasă lângă copii, acceptă și pleacă înapoi la New York pentru că deh, a fost și mamă și tată timp de 3 ani și merită.

Apare în peisaj Daniel, bărbatul cu care are o aventură de o noapte în prima săptămână, apoi rupe legătura cu el, ca ulterior să o reia pentru că bărbatul îi trezește sentimente de mult uitate și toate acestea în timp ce ea era căsătorită cu soțul ei.

Mai multe detalii nu vă dau, cartea se termină într-un fel și poate voi o să înțelegeți mai bine decât mine, eu nu am rezonat cu ea și punct.

Mi-au plăcut scrisorile scrise de fata ei în jurnal, acolo am simțit-o pe Amy pe care mi-o doream să o descopăr. Femeia asta a făcut minuni în cei 3 ani în care a fost singură cu copiii. Baza copiilor a pus-o, dar nu a fost suficient, cred că i-a abandonat( nu este cuvântul corect, dar nu am altul) în cel mai prost moment. Da, aș putea spune că celor doi copii le-a prins bine pentru că au văzut cum este făraă ea și au apreciat-o mai mult, dar prea mult a stat la New York.

Repet, fiind mama cu normă întreagă 24 din 24, sunt mega subiectivă, dar aș fi vrut altceva. Și cred totuși că am dreptate pentru că am văzut și cotația pe goodreads.

Ca de obicei, nu vă cer să fiti de acord cu mine, dar vă îndemn să cititi, orice, dar să citiți!

Cartea se poate comanda de aici: www.edituracorint.ro