Interviul săptămânii – Marius Albert Neguț

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le împărtășiți cu publicul cititor?

Bună ziua, dumneavoastră și cititorilor! Am debutat cu „Îngeri rătăciți”, roman pe care nu l-am scris pentru a-l publica, ci pentru a-l oferi fetițelor mele, prin urmare, cu riscul de a-mi dezamăgi cititorii, imboldul de a scrie nu a fost stârnit de dorința de a mă adresa lor.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Evident, depinde de amploarea poveștii și de cât de bine cunosc subiectul și aspectele conexe. Spre exemplu, la seria „Din altă viață” n-am prea avut nevoie de documentare, deoarece este autobiografică. În schimb, la „Îngeri rătăciți”, „Inocența păcatului”, „Cerberus” și „1877: Povestea unei iubiri desăvârșite” documentarea a fost absolut necesară, complexă și obositoare. Să privim, însă, partea bună a lucrurilor… Documentându-mă, mi-am îmbogățit bagajul de cunoștințe.

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Da, am un ritual. De obicei, scriu dimineața, la cafea, și mă întind până la orele prânzului.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

O întrebare foarte bună! Nu cred că există scriitor valoros care, înainte de a fi publicat, să nu fi fost cititor pasionat. Consider cititul o etapă esențială și obligatorie înaintea debutului literar.

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Am învățat să citesc pe la patru, cinci ani. La șapte ani aveam deja două biblioteci doar ale mele, pe lângă aceea a familiei. De altfel, oamenii trebuie să știe că în comunism nu exista casă fără bibliotecă. Cartea copilăriei mele a fost „Singur pe lume”, de Hector Malot.

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Evident! Copiii sunt oglinda părinților… Totuși, fiind tată, știu că, din cauza gadgeturi-lor de tot felul, misiunea adulților, de a insufla celor mici pasiunea lecturii, este una extrem de dificilă, dar nu imposibilă.

7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Sunt un om sincer, deci nu prea am secrete… Totuși, pe acelea (puține) pe care încă nu le-am devoalat, cu permisiunea dumneavoastră și a cititorilor, aș vrea să le păstrez.

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Publicarea primului meu roman a stârnit un melanj de sentimente în rândul oamenilor dragi mie. A existat emoție, admirație, dar și uimire… neîncredere…

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Iubire copleșitoare, eternă…

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

În primul rând, dat fiind perioada din an în care ne aflăm, doresc să urez cititorilor sărbători fericite! Apoi, vreau să-i asigur din nou de respectul și dragostea mea. Dragii mei, nu uitați, pentru voi scriu și fără voi n-aș fi scriitor!

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Mulțumesc frumos! Toate cele bune!

Cărțile autorului Marius Albert Negut pot fi comandate de pe Libris.ro, Elefant.ro sau cu autograf direct de la autor Marius Albert Negut