April 2, 2024

Un caz de moștenire – Daniel Timariu – Editura Tritonic

Un caz de moștenire – Daniel Timariu – 172pag

După foarte multe cărți din genul romance, un roman polițist a fost exact ce îmi trebuia în acest moment.

Am savurat acest roman din plin. Autorul este un foarte bun povestitor, iar poveștile lui te țin cu sufletul la gură.

Mihai Dulap, membru al unui club de tenis de masa este găsit mort în localul lui. La locul faptei este trimis Inspector Andrei Balint și are sarcina să rezolve cazul. Încep investigațiile așa cum știe numai un polițist să le facă. Se cercetează cât mai multe piste, se caută cauza crimei. Ies la iveală foarte multe detalii despre viața victimei. Autorul se joacă cu mintea noastră, când credem că suntem pe o pistă bună, mai apare un mort și toate pistele sunt egale cu zero.

Mi-au plăcut foarte mult personajele, parcă au fost desprinse din viața noastră, ai impresia că faci parte din anchetă și ajuți la rezolvarea cazului. Fiecare detaliu descoperit avea sens în rezolvarea unui puzzle a cărui finalitate era descoperirea criminalului și rezolvarea cazului.

Inspectorul nostru a fost construit foarte uman, cu plăceri vinovate și nevinovate, dar un bun profesionist.

Dacă doriți să citiți un roman polițist bun, vă recomand scriitura lui Daniel Timariu.

După fiecare carte citită a autorului, mă declar mai cucerită de scriitura sa și abia aștept următoarea apariție literară.

Singura reclamație, dacă îi pot spune așa, a fost că acest roman a fost foarte scurt, intens, dar cam scurt.

Cartea se poate comanda de aici: www.libris.ro