Interviul Săptămânii – Bogdan Hrib- Editura Tritonic

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?

Păi cred că prin școala generală când am… compus o poveste inspirată din „Robinson Crusoe” amestecată cu „Doi ani de vacanță”. Dar în nici un caz nu mă gândeam la… publicul cititor. Eram în spital după o operație de apendicită, cu ceva complicații și mă plictiseam de moarte. Și nu știu dacă am simțit că e… timpul. Cred că m-am distrat copios. Apoi a urmat o pauză lungă, întreruptă cu mici tentative sefistice (nereușite), până la „Filiera grecească” în 2006. A început ca un fel de auto-provocare și de atunci au apărut Stelian Munteanu și Tony Demetriade și Pușkin… și toți ceilalți. Și cum se zice: Pofta vine, mâncând! Tot așa, pofta de scris nu mi-a mai trecut.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Depinde de carte, de la caz la caz. În general scriu despre locuri pe care le-am vizitat și am în tot felul de cutiuțe virtuale imagini (fotografiile mele) și idei despre locuri și oameni și evenimente. Dar pentru că am nevoie de detalii, stau și scotocesc mult. Și nu neapărat pe net. Și îmi place la nebunie! Pentru „Somalia, mon amour” unde vorbeam despre Africa și despre pirați… ohooo, documentarea a fost lungă și complicată. Am avut, ca ajutor, inclusiv o agenție de știri din Africa. Le-am scris și le-am povestit că sunt autor și că scriu pentru Somalia și problema piraților… și mi-au ajutat cu o mulțime de informații locale. Eu cred că cititorii de mystery & thriller sunt foarte atenți la detalii și nu pot fi păcăliți, așa că am mare grijă să fiu atent la orice – tipul armelor, culoarea clădirilor,  materialele de construcție, firme, mâncarea locală… Dar pentru mine documentarea chiar este foarte plăcută și frumoasă. Face parte din joc, din carte…

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Ritual? Nu știu. Trebuie să am chef. Îl invidiez pe Lucian Dragoș Bogdan care poate scrie în fiecare zi. Eu nu am mood-ul necesar… și îl găsesc mai greu, mai ales în ultima vreme. Povestirea mea din „Noir de Brașov”, spre disperarea soției mele și prietenilor, am scris-o în zece zile la mare. Și n-am făcut altceva. Așa s-a întâmplat. Acum lucrez la o povestire pentru „Noir de Cluj” și deja m-am  apucat… deși mai am ceva timp. Deci n-am un ritual. Dar… am nevoie de liniște (Nu televizor, muzică, fără țipete pe plajă sau aspiratoare prin vecini!) și de cafea. Nu neapărat foarte tare, dar foarte bună. Cafea, apă, un locșor liniștit și timp… Atât.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

Nuuu, talentul nu e deloc suficient. Și nici cititul în sine… Cred că pentru început e necesară o cunoaștere a limbii române, adică școală făcută bine… apoi muuult citit, desigur. Dar pentru o poveste bună nu e de-ajuns să stăpânești limba, e nevoie de idei noi, inedite… și, în mare, poveștile sunt cam la fel de la Shakespeare încoace, sau chiar de la Tragedia greacă… totul e cum le spui. Așadar o abordare (că e la modă cuvântul!) inedită, a unor povești clasice, cu personaje cât mai bine conturate și cât mai neobișnuite, multă muncă (scris, tăiat, gândit, scris…) și… un pic de talent (ca la tort: pentru glazură și ornamente!)

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Da, am avut noroc. Părinții mei aveau camera de zi cu un perete întreg acoperit de cărți. Iar eu am avut cărțile mele – colecția Jules Verne (cea cartonată) și „Biblioteca pentru toți copiii”.  Apoi mai târziu colecția „Aventura”… Pe vremuri se făceau cadouri cărți, nu mă prind de ce unii au renunțat la acest obicei.

Cartea copilăriei? Cred că „20 de leghe sub mări” + „Insula misterioasă”  + „Copiii căpitanului Grant” și toate celelalte zeci de volume din colecția Jules Verne. Și încă una „Cavalerul Pardaillan” de Paul Feval (Aș fi zis și „Cei trei mușchetari” de Dumas, dar pe asta sigur a citit-o toată lumea).

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Nu știu. Greu de spus. Cred că orice copil trebuie să aibă șansa de a fi prieten cu o carte, două, nouă… Nu știu dacă puștoaica mea citește acum (când nu mai e chiar mică!) pentru că m-a văzut pe mine, dar știu că vorbim despre cărți și în unele momente îmi confiscă vreo lectură recentă. Acum vreo câteva zile mi-a luat „Instinct criminal” a lui Thomas Enger. Nu știu încă dacă-i place. Mie da.

7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

În prima clasă de școală generală m-am îndrăgostit de colega mea de bancă. N-a aflat niciodată pentru că în trimestrul doi s-a mutat la altă școală. Prăjitura mea preferată în copilărie era mascota și îmi plăcea să mă dau în tobogan… E ok?

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Cred că s-au bucurat foarte tare. M-au responsabilizat întrebându-mă când apare continuarea. Nu a apărut chiar atât de repede. Prietenii și familia au fost întotdeauna un mare și puternic sprijin pentru poveștile mele…

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Minciuni, mistere, miraje…

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Unul singur: Citiți mult, citiți autori români! Și citiți… bine!

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Cărtile domnului autor Bogdan Hrib se pot comanda de pe www.libris.ro.