„#NuSuntNormală” este cartea perfectă pentru o zi de duminică când afară este foarte cald, iar aerul condiționat din casă îți mângâie corpul.
Afina, personajul nostru, este o eroină delicioasă, exact ca o afină la final de august.
Fata noastră își crește fetița singură, jonglează între 3 joburi, are o energie care este în ton cu părul ei și este foarte impiedicată. Când crezi că nu se mai poate întampla nimic, Afina mai face o nefăcută. Vă dau un exemplu, cum este să aștepți un Uber și fără să te uiți la mașina care a ajuns lângă tine, te sui în ea și mai vrei să îi dai și recenzie negativă șoferului. Dar tot răul spre bine pentru că șoferul acelei mașini s-ar putea să fie exact ce îi trebuie Afinei. Legenda spune că nu vom afla niciodată 😀
„#NuSuntNormală” este genul de carte pe care trebuie să o citești, nu merge povestită. Trebuie să iti pui ceva rece în pahar și să o lași pe Afina să îți povestească. Fata asta cu păr roz are multe de spus. Ca orice om normal și ea are defecte, frustrări, plăceri, pasiuni, neajunsuri. În toată anormalitatea ei, ea este o femeie normală, o femeie în care ne putem regăsi și noi la un moment al vieții noastre.
Un pic cam impiedicată pentru 30 de ani, dar cu un potențial uriaș, Afina a fost absolut delicioasă și a fost o încântare să îmi petrec duminica în compania ei.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți! Și aș îndrăzni să vă recomand să citiți și câte un autor român, credeți-mă pe cuvânt că aveți de unde alege. Și dacă nu știți cu cine să începeți, eu vă recomand să începeți cu Afina.
Am terminat cartea de 3 zile și nu știu cum să încep, cum să îmi formulez impresiile. Vreau să vă spun cât de mult mi-a plăcut, cât de intensă am simțit-o.
”Sfântul” ne prezintă povestea lui Aiden, al treilea frate Bell.
Ca să începem cu începutul, pun câteva avertismente 😀
Dacă aveți o problemă cu comunitatea LGBT, atunci această părere nu vă este adresată și ar fi bine să treceti peste ea.
Părerea despre carte este strict părerea mea, o părere trecută prin filtrul emoțiilor mele, atât cât m-a dus capul și pe mine.
Noi nu avem dreptul să judecăm un om dupa culoare, orientare sexuală, religie, etnie sau din alte motive. În lumea aceasta mare este loc pentru toți. Cel mai important este să fii om! Și acum să trecem la poveste.
Mi-a plăcut de Aiden până la lacrimi, am suferit alături de el, m-am rugat alături de el și m-am bucurat pentru clipele lui de fericire.
Aiden se trezește într-un moment foarte complicat al existenței sale și are de luat o decizie radicală, crucială, fără cale de întoarcere. Un mesaj târziu în miez de noapte îi arată calea pe care trebuie să o urmeze. Acesta se duce la mănăstire și se dedică vieții monahale lăsând în spate un iubit, un job bine plătit, o viață…
Nu este o carte a acțiunii, a răsturnărilor de situație, a intrigilor. În afară de câteva partide intense de sex dintre protagoniștii Aiden si Elijah, acțiunea lipsește. Dar compensează cu trăirile lui Aiden, cu însemnările lui Elijah și cu povestea atât de frumos împachetată.
Depresia și sinuciderea încă sunt două subiecte tabu, dar atât de prezente în societatea noastră. Sierra Simone nu este un autor comod, nu este pentru oricine. Trebuie să fii foarte deschis la minte ca să poți să o înțelegi. Biserica Catolică este prezentă în cărțile ei, arată frustrarea, neputința, dar și iubirea popilor pentru Dumnezeu.
Este o carte a trăirilor intense, a intrebărilor, a răspunsurilor, a speranțelor, a iluzilor.
După aproape cinci ani de viață de călugăr, Aiden primește o vizită în persoana lui Elijah. Aiden credea că s-a vindecat, că a putut trece peste. Cât de tare s-a înșelat! A fost de ajuns o singură privire din partea lui Elijah ca să îi fie zdruncinată rutina și viața lui liniștită. Amândoi fac o călătorie prin mănăstirile europene, o călătorie atât fizică, dar mai ales spirituală. Învață să se asculte, învață să vorbească unul cu celălalt, să se accepte, dar mai ales Aiden înțelege că dacă îl alege pe Elijah, nu pierde liniștea obținută și nici pe Dumnezeu.
Știu că mă repet, dar mi-a plăcut mult de tot. Gândurile, frământările, tăcerea lui Aiden au fost atât de intense, simțeam furnicături pe piele când citeam despre suferința lui, despre gândurile care i-au acaparat mintea pentru atât de mult timp.
”Sfântul” este cartea care se citește, care nu poate fi povestită. Trebuie să îi însoțiți pe cei doi în călătorie, să fiți martori la trăirile lor. Este indicat să beți și o bere cu călugării de la una dintre mănăstirile vizitate, să răsfoiți o carte din bibliotecile vaste sau pur si simplu să vă bucurați de priveliștea care se așterne în fața voastră.
Ca un ultim sfat, dacă îmi permiteți, încercați să nu mai aveți prejudecăți, exprimați-vă părerea despre un om prin prisma faptelor lui, nu din alte considerente.
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Îmi place tare mult cum scrie autoarea. Am cumpărat toate cărțile ei traduse la noi și le-am devorat. ”O moștenire unică”, mi se pare una dintre cele mai slabe cărți ale ei. Subiectul a fost unul bun, ofertant, dar parcă s-a pierdut printre rânduri. Nu știu dacă așa a gândit autoarea povestea, dacă traducerea sau editarea să fie de vină, dar din punctul meu de vedere nu a fost chiar ce trebuie.
Bran este abandonat în copilărie de către tatăl lui deoarece era înzestrat cu anumite puteri și părintele nu suporta acest gând, așa că l-a trimis la orfelinat. Soarta a fost bună cu el și a fost găsit de o familie de lorzi, care l-am adoptat și l-au crescut ca pe fiul lor, făcând din el un adevărat gentleman.
Când tatăl lui trăgea să moară, pune să fie căutat, să vină să își revendice titlul și moștenirea. Bran simte că trebuie să meargă în Cornwall, la casa părintească, ceva atrăgându-l acolo foarte tare.
Merryn este o tânără care a fost răpită de către unchiul ei, și datorită înzestrării ei este folosită în scopuri meschine de către acesta. Am ramas foarte surprinsă de înzestrarea ei, nu mă așteptam la așa ceva. Ea reușeste cumva să fugă și este găsită aproape leșinată, în inima pădurii, de către Bran. Acesta simte că trebuie să protejeze fata, să o ajute să își recapete memoria și mai ales să o păstreze pentru totdeauna lângă el. Primejdiile sunt la tot pasul, ea este căutată de către răpitorii ei, Bran își bagă nasul unde nu îi fierbe oala și deranjează.
Una peste alta a fost o poveste frumoasă, personajele secundare au adus un plus cărții.
Ce m-a deranjat foarte tare a fost servirea ceaiului la fiecare pagină. Pe cuvant că la cât ceai au băut personajele din carte, eu am simțit nevoia să merg la toaletă mai des. Făceau ce făceau și își puneau o cană cu ceai. În rest, numai de bine. O iubesc în continuare pe autoare și îi aștept următoarea apariție literară.
Ca de obicei, vă îndemn să citiți, orice, dar să citiți!
Unii Romeo merită să moară ( Întunericul lui Romeo) Parker S. Huntington & L.J.Shen – 528pag
Am avut parte de o mare surpriză când am văzut că sunt printre cei care au primit un exemplar cu numele meu pe copertă pentru a fi citit în avanpremieră. Mulțumesc mult, Leda Bazaar și Shauki Al-Gareeb.
Am auzit foarte multe despre această carte și eram curioasă de ce este atât de controversat acest Romeo.
Din start vă spun că nu trebuie să fiți de acord cu părerea mea, dar trebuie să o respectați. Gusturile nu se discută. Fiecare trece o carte prin propriul lui filtru al emoțiilor. Niciodată nu voi rezona cu un personaj ca Romeo când am acasă un soț care este exact opusul. Fiecare om are fantezii, unele mai ortodoxe, altele mai puțin ortodoxe puteți să nu fiți de acord cu ele, este perfect normal, dar atât…
Cartea, în general, trebuie să te relaxeze, să te scoată din realitatea de zi cu zi și să îți creeze o stare de confort și poate să rămâi cu un zâmbet pe buze la terminarea ei. Așa văd eu lucrurile. Dar, să lăsăm vorba lungă că este sărăcia omului și să trecem la ceea ce contează, adică la părerea mea despre acest Romeo.
Fetelor, dacă în viața reală găsiți un astfel de Romeo, să faceți bine să fugiți cât vă țin picioarele 😀 . Glumesc, dar adevărurile se spun în glumă.
“Unii Romeo merită să moară“ nu a fost genul de lectură pe care eu să îl agreez. Nu suport bărbații misogini, bărbații care nu respectă femeile și pe care le umilesc în numele dragostei. Bărbatul care folosește femeia pentru răzbunare, pentru orgolii prostești pentru mine nu este bărbat. Altcumva este bărbatul în opinia mea, dar asta este altă discuție. Nu discutăm despre sexul din carte că nu este treaba mea, dar ce i-a făcut Dallas este mic copil pe langă ce i-aș fi făcut eu 😛 . Aici analizăm personajele. El praf și pulbere, ea mult mai răsărită. Dallas a salvat cartea de la un dezastru total. Pe ea am adorat-o pentru că nu a cedat atât de ușor, a avut tărie să îi reziste lui Romeo și l-a adus la disperare. Doamne, câte a putut să facă femeia asta. Părea o gâsculiță proastă, dar nu era nici pe departe atât de proastă.
Povestea de dragoste nu m-a convins deloc, nici macar la final. Am simțit că a lipsit chimia dintre personaje. Firul acțiunii s-a pierdut undeva pe parcursul cărții, am avut impresia că unele lucruri au fost în plus.
Mi-a plăcut relația de prietenie dintre cei trei bărbați, voi dori să citesc și poveștile lor. Prietenia lor mi s-a părut singura chestie credibilă din această carte 😀 .
Nu vă zic despre acțiunea cărții, vă las pe voi să o descoperiți. Ce se poate face cu o periuță de dinți, cu un tub de frișcă și cât de rapid poți să organizezi o petrecere ca să îți aduci soțul în prag de AVC ?😊
Detalii, detalii, mare poamă Romeo asta.
Niciodată nu este bine să îi dorești cuiva răul, dar acestui Romeo i-aș face câteva chestii necurate 😛
Aaa, și la final ca să nu uit. Potoliți-vă cu rahaturile că editura cere păreri pozitive colaboratorilor. Nu vă place cartea, scrieți de ce nu v-a plăcut și treceți la următoarea, nu vă mai dați în spectacol că deveniți penibili.
Și ca de obicei, vă îndemn să citiți, orice, dar citiți!
Citesc de când mă știu, am început cu ”Povești Nemuritoare”, ”Legendele Olimpului”, ”Moartea Lebedei”, Sandra Brown, apoi clasicii. Din momentul în care a apărut pe lume Dragoș, nu am mai citit nici măcar un rând până când Irina nu avea în jur de un an și jumătate. Atunci am descoperit-o pe Wattpad pe Georgiana Sandu (Ștefănescu) și am fost prinsă în mrejele iubirii periculoase. Cartea ei mi-a reamintit de ce îmi plăcea să citesc și de atunci nu m-am mai oprit și îi mulțumesc. Între timp ea și-a format o familie, are un puști extraordinar și nu a încetat, nici măcar o secundă, să viseze la ziua în care cărțile ei vor fi din nou disponibile în format fizic, si noi cititorii le vom putea ține în mână. Drumul până la această variantă a poveștii nu a fost unul usor, nu aș vrea să fiu în sufletul Georgianei. Numai ea știe câtă răbdare a trebuit să aibă, câte nopți a pierdut și cât de greu i-a fost să reziste în toți acești ani. O felicit din suflet pentru că nu a renunțat și pentru că a dus această serie la bun sfârșit.
Trebuie să recunosc că nu credeam că o va termina. Mă bucur că m-am înșelat, știu că sunt datoare cu o șampanie, nu am uitat.
Mi-a fost frică să încep varianta asta nouă. Am varianta de watt, am varianta de la vechea editură, am cumparat și ebook-ul, dar nu am îndrăznit să mă apuc de varianta nouă. Sunt nostalgică, și îmi era foarte teamă că nu îmi va plăcea, că a schimbat povestea, că nu mai găsesc acea magie de care m-am îndrăgostit. Am început acum câteva luni varinta ebook și după 50 de pagini am renunțat.
Acum, când a apărut varianta tipărită, am luat din nou cartea și nu am lăsat-o din mână până nu am ajuns la sfârșit. Situația mea personală s-a schimbat, de putin timp sunt angajată cu normă întreagă, iar timpul meu, dintr-o data, s-a comprimat, dar cu toate astea nu mă culcam seara până nu citeam câteva pagini.
Povestea lui Harris și a lui Kath este ca un drog, o data ce ai gustat nu te mai poți opri.
Chiar dacă varianta de wattpad este cel mai aproape de sufletul meu, versiunea noua mi-a plăcut mult. Am descoperit o versiune cu o scriitură mult mai matură, cu mult mai puține aberații care sfidează logica și rațiunea, dar trecem peste ele pentru că este ”Iubire Periculoasa” și se iartă.
Chiar dacă nu fac parte din echipa fanelor lui Harris, l-am iubit pentru tot ce a făcut pentru Kath, din momentul în care privirile lor s-au intersectat.
Fetelor, să nu vă îmbătați cu apă rece, Harris nu există în realitate. Să tratați cartea ca pe o ficțiune, și să nu îl căutați în toți băieții.
In ”Obsesie”, Kath nu s-a ridicat la adevăratul ei potential, înca se adaptează noii vieți, asimilează toate informatiile și încearcă să țină pasul cu viața plină de pericole a lui Harris.
Da, cartea este plină de adrenalină. Ca de obicei, autoarea, ne-a aruncat niște piese de puzzle și noi trebuie să le potrivim, dar stați liniștiți că încă nu vom reuși, pentru că mintea Georgianei nu este pe frecvența noastră.
”Obsesie” te prinde din primele pagini și te face să simți că faci parte din poveste, că ai două vieți, una de licean si una de băiat rău. Vreți curse de masini, petreceri care scapă de sub control, adrenalină la cote maxime, iubiri, obsesii? Toate aceastea le găsiți în acest prim volum. Trebuie să citiți ca să înțelegeți de ce este atât de minunată povestea de dragoste dintre Kath și Harris.
Georgiana, mama lor de repetiții, m-ai omorât cu sprâncenele tale ridicate, încruntate și mama naibii cum ți-a mai trecut prin cap să le descrii. În rest numai de bine!
Una peste alta, vă îndemn să cumparați „Obsesie” și să aveți răbdare să apară toată seria. Aveti posibilitatea să alegeți dintre varianta broșată si „Diva”.
Baby, te felicit din suflet și sunt foarte mândră de tine. Ai dovedit că ești o mare scriitoare și viața ta scriitoricească abia acum începe. De acum urmează ce este mai bun, mai frumos și mai extraordinar pentru tine.
Love you, baby!
Ca de obicei, vă invit să citiți, orice, dar citiți!
Vai de mine cât de minunată a fost această carte. Cât de mult mi-a plăcut. Ce stare de bine mi-a lăsat. Cât de bine am dormit după ce am terminat-o.
Zanders și Stevie. Stevie și Zanders, două personaje atât de perfecte, de frumoase, de carismatice, de normale. El, hocheist de succes, in liga profesioniștilor, băiatul rău, adorat de toată lumea. Ea, însoțitoare de zbor, cu atât de multe complexe, atât de puțină încredere în ea. Cei doi se întâlnesc și începe o poveste superbă. Toate femeile îi cad lui la picioare, fata noastră nu îi cade, din contra, îi rezistă cu brio și îi cedează exact atunci când vrea ea. Stevie îl vede pe sub masca pe care o arată el de fiecare dată. Băiatul rău care nu are suflet, care în fiecare seară schimbă partenera, care mereu provoacă scandal pe gheață. Oare de ce face toate astea? Ce l-a împins să își construiască imaginea asta? Ea, o femeie de 26 de ani cu multe frustrări, cu încrederea la pământ. Mama ei, cea care trebuia să îi insufle încredere, face exact pe dos. Cei doi se ajută unul pe altul, învață să aibă din nou încredere, se vindecă reciproc. Nu degeaba se spune că iubirea vindecă cele mai nefericite suflete. Să nu credeți că a fost totul roz în carte, nici pe departe, dar au știut să facă față situației. Când și-au dat seama de consecințele faptelor, au acționat în măsură. Nu au avut nevoie de drame inutile și nici de umilințe în numele dragostei.
Să nu vă mai zic despre personajele secundare care au adus un mare plus cărții. Aceste personaje au dovedit că stiu ce înseamnă o prietenie adevărată, au știut când să fie lângă personajele noastre, să îi ajute, să îi asculte, să le ofere umărul lor.
Nu vreau să vă mai spun nimic, vreau să vă îndemn să citiți această carte, să vă lăsați purtați de poveste, să iubiți, să plângeți și la sfârșit să fiți fericiți pentru Zanders și Stevie.
Vă zic cu toată sinceritatea că de mult nu am mai citit o carte atât de bună. Pur și simplu nu știu când au zburat cele 512 pagini și m-am trezit la sfârșit cu un zâmbet mare pe față și o lacrimă în colțul ochiului.
Ca de obicei, vă îndemn să citiți, orice, dar să citiți!
Cu mult drag, a voastra Carolina!
P.S. Abia aștept următorul volum să aflu povestea lui Ryan.
Nu știu de ce am amânat atât de mult citirea acestei cărți, dar vă pot spune că a fost ge-ni-a-lă și nu exagerez deloc.
Monica Ramirez chiar scrie, și o face a naibii de bine. Te prinde în poveste exact cum un păianjen își prinde victima în plasa lui.
Personajul Ava Nolan a fost unul dintre cele mai complexe personaje pe care eu le-am întâlnit în cărti. La prima vedere ai impresia că este o gâsculiță proastă, ca apoi să exclami: băi, ești prost? asta-i Ava noastră? Genial personaj, complex, cu sânge rece, isteață, șireată. Dată dracului, într-un cuvant.
Nu cred că mai este cazul să vă spun ce înseamnă ghostwriter, dar vă pot spune că în America acest fenomen este tot mai des întâlnit, așa zice netul, cel puțin.
Să trecem la povestea noastră. Ava Nolan își dorește să scrie, dar nu face nimic pentru acest lucru, are ceva notițe în biroul ei de acasă, dar atât. Viața ei se schimbă când o cunoaște pe Rachel, autoare celebră de romane de dragoste. Între cele două se naște o prietenie cum vezi numai în cărți, o prietenie care îi va schimba Avei viața pentru totdeauna. Rachel îi face o propunere Avei, pe care aceasta nu o poate refuza. Succesul îi bate la ușă și nu se așteaptă la așa ceva. Problema este că Rachel devine mega geloasă și lucrurile o iau razna rău de tot. Rachel moare, Ava este nominalizată la un important premiu literar.
Pornită pe un drum fără întoarcere, fata trebuie să meargă înainte, să își protejeze mintea, sufletul și mai ales notorietatea.
Pe plan personal, Ava căsătorită cu Jess, afla multe lucruri și își dă seama că bărbatul de care este îndrăgostită nu este ceea ce credea ea. Chiar l-a iubit din tot sufletul ei pe Jess și i-a iertat multe măgarii.
Cartea a fost împărțită în două părți și trebuie să recunosc că prima parte mi-a plăcut mult mai mult decât a doua, chiar dacă și aceasta a fost foarte bună. Întreaga carte a fost alertă și nu ți-a dat voie să te plictisești. A făcut Ava Nolan o grămadă de lucruri pentru care ai condamna-o, dar, cu toate astea nu ai cum să o urăști. Cred că este un personaj unic în literatura noastră contemporană.
Vreau să vă mai zic un lucru, nu o perii deloc pe Monica, dar aș fi ipocrită să nu îi recunosc talentul. Femeia asta chiar știe ce înseamnă să scrii un roman bun, corect, cursiv, să nu îți dea voie să te plictisești și mai ales scriitura ei să îți dea dependență.
Vă recomand să cititi povestea Avei, să pășiți în lumea ei, să fiți martori la toate acțiunile ei, să o judecați, să o condamnați, dar vă asigur că la sfârșit o să o iubiți cu toate defectele ei.
Ca de obicei, vă indemn să citiți, orice, dar să citiți!
Nu știu de ce am amânat atât de mult citirea acestei cărți. Mă așteptam la altceva, nu știu la ce exact, dar oricum la altceva și am rămas foarte plăcut surprinsă de poveste.
”Dama de pică” este cartea de debut a autoarei roșcate, Cătălina Pană. Povestea este una dulce amăruie, o poveste în care parțial m-am regăsit cumva, o poveste de viață.
Ioana noastră își ia viața în piept și pleaca în Austria. Sătulă de sărăcie, abuzuri, umilință și neajunsuri, își dorește o viață mai bună și crede că în altă țară vor umbla câinii cu colaci în coadă. Pleacă și își da seama că viața printre străini este grea din toate punctele de vedere. Aș zice că putea să ajungă mult mai rău, dar îl cunoaște pe Amine și fata începe să spere. Să nu credeți că au apărut câinii cu colaci în coadă, nici vorbă. A trebuit să sufere, să invețe să renască din propria cenușă, să învețe să aibă incredere. Experiența din Austria a fost un drum al maturizării, al acceptării, al trăirilor intense și al încrederii în propria inima.
Am spus că mă regăsesc în poveste pentru că în anul 2006 după o relatie online de vreo căteva luni cu Daniel, am venit în Pitești, fără să știe nimeni ( părinții mei mă stiau în total altă parte) să îl cunosc. Că am dat peste Daniel, am fost norocoasă, exista posibilitatea ca experiența mea să se termine mult mai rău.
Mi-a plăcut foarte mult cartea, nu știu unde s-a terminat realitatea și unde a intrat ficțiunea pentru că, povestea a curs firesc și m-a ținut cu sufletul la gura. Mi-am dorit din tot sufletul, ca Ioanei să îi fie bine, să își găsească liniștea. Zbuciumul ei interior să se liniștească. Celelalte personaje au adus un plus al cărții, au ajutat fata și ne-au ajutat pe noi să o cunoaștem pe Ioana.
Cătălina este o autoare care evoluează de la carte la carte, își surprinde de fiecare dată cititorul și creionează povești care îți ajung la suflet.
Vă invit să citiți cartea „Dama de pică”, cred că într-o măsură mai mare sau mai mică ne-am putea regăsi fiecare dintre noi. Nimeni nu este perfect, toată lumea face greșeli, dar din greșeli învațăm exact ca Ioana noastră.
Închei cu un citat din carte care mi-a adus aminte de un moment de cotitură din viața mea :” Câteodată, doi oameni trebuie să se despartă pentru a înțelege câtă nevoie au să fie împreună…”
Și, ca de obicei, vă îndemn să citiți, orice, dar citiți!
După foarte multe cărți din genul romance, un roman polițist a fost exact ce îmi trebuia în acest moment.
Am savurat acest roman din plin. Autorul este un foarte bun povestitor, iar poveștile lui te țin cu sufletul la gură.
Mihai Dulap, membru al unui club de tenis de masa este găsit mort în localul lui. La locul faptei este trimis Inspector Andrei Balint și are sarcina să rezolve cazul. Încep investigațiile așa cum știe numai un polițist să le facă. Se cercetează cât mai multe piste, se caută cauza crimei. Ies la iveală foarte multe detalii despre viața victimei. Autorul se joacă cu mintea noastră, când credem că suntem pe o pistă bună, mai apare un mort și toate pistele sunt egale cu zero.
Mi-au plăcut foarte mult personajele, parcă au fost desprinse din viața noastră, ai impresia că faci parte din anchetă și ajuți la rezolvarea cazului. Fiecare detaliu descoperit avea sens în rezolvarea unui puzzle a cărui finalitate era descoperirea criminalului și rezolvarea cazului.
Inspectorul nostru a fost construit foarte uman, cu plăceri vinovate și nevinovate, dar un bun profesionist.
Dacă doriți să citiți un roman polițist bun, vă recomand scriitura lui Daniel Timariu.
După fiecare carte citită a autorului, mă declar mai cucerită de scriitura sa și abia aștept următoarea apariție literară.
Singura reclamație, dacă îi pot spune așa, a fost că acest roman a fost foarte scurt, intens, dar cam scurt.
Singura mea problemă cu această carte este că mi-a distrus ochii. Citirea a mers foarte greu din această cauză. O carte de 250 pag am citit-o în două zile și m-am ofticat foarte tare pentru că povestea a fost ce trebuie.
Mi-a plăcut că autoarea nu și-a plasat acțiunea într-un an anume și așa nu a trebuit să țină cont de anumite reguli ale vremii. Ce nu știm, nu ne deranjează și nu avem ce comenta 😛
O avem pe Eliza care a crescut la țară, fără să țină cont de toate regulile societății londoneze. Când soarta a vrut să se joace cu ea, fata s-a trezit în Londra, într-o viață pe care nu și-a dorit-o. Trebuia să respecte reguli, să se poarte ca o Lady, să nu își facă familia de rușine, să fie supusă și să îl accepte pe logodnicul impus de tatăl ei.
Ducele Johnny Chester se întoarce la Londra la un an de zile de când familia lui a pierit într-un incendiu, despre care se spune ca el ar fi vinovatul. Fetei noastre i se pare palpitant să afle mai multe despre familia ducelui și mai ales despre duce și intră într-o situație delicată care riscă să îi afecteze reputația, dar mai ales să iasă din ea cu inima făcută franjuri.
Mai multe nu vă spun despre carte, vă las pe voi să descoperiți, dar vă promit că veți citi o poveste captivantă, plină de răsturnări de situație, cu dialoguri spumoase și cu personaje foarte bine construite.
Am iubit-o pe Eliza, un personaj extraordinar. Era hotărâtă, loială, sigură pe ea, deșteaptă, curajoasă, într-o lume dominată de bărbați și de regulile lor. Ducele mi-a plăcut pentru că nu a încercat să o potolească pe Eliza, din contra, parcă o stârnea ca fetei să îi iasă la suprafață adevăratul caracter și personalitatea puternică.
Vă recomand cu drag să citiți această carte. Nu va fi o pierdere de timp, vă promit!
Recent Comments