Au trecut niște ani de la apariția primelor trei volume și din păcate, acest lucru l-am simțit din plin, mi-a fost foarte greu să intru în atmosfera cărții, să îmi aduc aminte de personajele din cărțile anterioare.
Cartea are 400 de pagini, dar eu am simțit că citesc ceva abia de la pagina 295. Până atunci m-a plictisit îngrozitor, nu am găsit nimic de care să mă agăț să continui mai cu viață.
Îi aveam ca protagoniști pe Everly și Nolan. El este profesorul de scriere creativă, ea este eleva lui. Le-au trebuit pagini întregi ca să îndrăznească să se sărute și apoi iarași pagini întregi să înțeleagă ce a însemnat sărutul. Fiecare avea demonii lui din trecut. Ea provenea dintr-o familie unde abuzurile fizice erau la ordinea zilei. Foarte multă bătaie a primit această fată de la tatăl ei și i-am înțeles toate temerile. El, un băiat mereu zâmbitor, ascundea la rândul lui un trecut care îi bântuia nopțile. Ușor nu le-a fost, le-au trebuit 11 luni ca să încerce să înteleagă ce se petrece între ei și când au înteles, el a dat cu bâta în baltă.
Mi-a plăcut revederea cu personajele din cărțile anterioare. Dacă sunteți curioși să aflați, să stiți că Dawn încă scrie romane de dragoste.
Una peste alta a fost o carte draguță, dar atât. Aș fi vrut mai multă acțiune, mai multă maturitate din partea lor.
Și la sfârșit vreau să vă las un fragment în care eu m-am regăsit 100%.
” Am zâmbit și am întors cartea. Am deschis-o ca să mă uit la ultima propoziție. Nolan a ajuns din doi pași lângă mine, ca The Flash în persoană. A închis cartea și m-a privit ciudat.
Ce faci? a întrebat el, fără să ia mâna de pe copetă.
I-am întors privirea, cu sprâncenele ridicate.
Citesc ultima propoziție.
Arăta de parcă tocmai i-aș fi spus că vreau să-l mănânc pe Bean la desert.
Dar de ce, pentru Dumnezeu?
Ca să stiu ce se întamplă.
……….
Să-ți zic ce e rău? Să citești peste 400 de pagini doar ca să afli că personajul tău preferat moare, am zis.”
“Tristețea grădinii de Șofran“ a ajuns pe primul loc în preferințele mele, atunci când vine vorba despre cărțile autoarei. Cu o scriitură impecabilă, am simțit că fac parte din poveste, am văzut fiecare detaliu scris de autoare, am simțit mirosul merelor și am fost vrăjită de povestea dintre coperți.
Julia și Simon Hall s-au cunoscut pe vremea când erau studenți și au rămas împreună devenind o familie. Amândoi erau talentați și visau să devină niște scriitori cunoscuți. Simon a avut deja partea lui de faimă cu apariția primului său roman. Julia s-a lasat pe ea pentru a-și sprijini soțul, un soț egoist, plin de el, care era foarte gelos pe calitățile soției sale. Cel de-al doilea roman al lui Simon se lasă așteptat, acesta nu își găsește inspirația și cei doi decid să părăsească aglomeratul Brooklin pentru o viață mai liniștită în Sleepy Hollow, locul copilăriei și al adolescenței fetei noastre. Ei ajung să locuiască la conacul lui Elliot Stokes, pe acesta cunoscându-l destul de personal când cei doi au urmat un curs. Și de aici nu mai ai timp să respiri, atât de multe informații îți oferă autoarea că nu ai timp să stai, ești prins în poveste. Aceasta este construită exact cum își construiește un păianjen pânza, încet, fir cu fir și mai ales foarte atent la detalii pentru ca la sfârșit să iasă o capodoperă.
Lucrurile scapă de sub control, legende ies la lumină, Julia devine din ce în ce mai interesată de misterul reginei locale a șofranului. Secrete ies la suprafața și nimeni nu este ceea ce pare. Micile indicii, atenția la detalii, descrierea conacului și mai ales a imprejurimilor, atmosfera înfricoșătoare pe alocuri, fac aceasta carte să fie una perfectă.
Mi-a plăcut foarte mult toată povestea, cărțile cu legende mă atrag și știți cum se spune că fiecare legendă are și un sâmbure de adevăr și Julia o să îl simtă pe pielea ei.
Felicit autoarea pentru modul în care a creionat povestea celor doi și mai ales pentru sfârșitul pe care l-a gândit pentru poveste.
Îmi doream un astfel de final pentru Julia și mă bucur tare mult că nu am fost dezamăgită.
Și vă mai spun un singur lucru și nu vă mai rețin: coperta este atât de inspirată încât, și după ce am citit cartea și am inchis-o și m-am uitat la fata cu flori de șofran pe rochie, am vizualizat întreaga poveste. Acesta este un lucru extraordinar, autorul să poată să transmită o poveste și printr-o copertă atât de inspirat aleasă.
Recomand mereu și oricând cărțile autoarei Monica Ramirez!
Dacă la primul volum am simțit nevoia să beau o bere, la al doilea situația s-a schimbat și chiar am fost plăcut surprinsă.
„Ți-am lăsat un mesaj” a fost o carte draguță, despre maturizare, despre iertare, acceptare și mai ales despre iubire. Am intrat destul de repede în povestea lui Caleb și a lui Zoe. Fata este prietena cea mai bună a Deliei din primul volum, iar Caleb este fostul iubit tot al Deliei. O relație între cei doi ar fi ciudată, nu?
Odată cu mutarea Deliei la Zach, se eliberează o camera din apartamentul fetelor, cameră pe care Zoe dorește să o inchirieze. Chiriașul nu este nimeni altul decât Caleb. Așa aflăm că Zoe nutrește ceva sentimente pentru el. De aici începe o poveste tare draguță, de cunoaștere a celor doi protagoniști. Fiecare a făcut greșeli în trecut, greșeli pe care nu vor să le mai repete și de data aceasta iau lucrurile foarte încet. Nu s-au grăbit, și-au dat timp să se cunoască, să fie unul în compania celuilalt. Din acest punct de vedere mi-a plăcut mult de tot evoluția relației lor. Așa cum v-ați dat seama, nu totul a fost foarte roz și au avut și un punct de cotitură.
Dacă sunteți interesați, să știți că Zach și Delia sunt bine împreună cu familia lor de ieduți 😛 .
Și totuși am o întrebare, de ce primul volum a fost atât de praf, iar al doilea chiar bun? Nu au fost scrise amândouă de aceeași autoare?
Cartea poate fi comandata de pe librăriile online.
În primul rând îi mulțumesc prietenei mele care mi-a împrumutat cartea. În al doilea rând îmi pare tare rău pentru banii dați de ea, pe carte. Dar, deh, să nu arunc numai eu cu banii pe fereastră. Să mai pună piciorul în prag și alți soți, nu doar al meu 😛 .
Despre carte ce să vă spun? O prostie de poveste, o carte de trei stele care parcă a fost scrisă de doi copii care erau pedepsiți și nu aveau voie pe telefon.
Avem două personaje: Delia și Zach ( pot să vă spun că astea două nume merg ca nuca în perete?). Când se încurcă numerele de telefon, și el crede că este un client, ea că este fratele ei, nu poate apărea decât o poveste de dragoste prin sms. Să ne înțelegem, stiu ce înseamnă o relație prin mesaje, dar aștia doi sfidează rațiunea mea de cititor. Încep să își dea mesaje din ce în ce mai îndrăznețe vreo câteva săptămâni până când prietena fetei își dă seama cât sunt de proști aștia doi și le propune că poate ar fi mișto și dacă s-ar întâlni. Se întâlnesc și totul decurge exact așa cum vă imaginați.
Vă întrebați oare de ce nu am abandonat cartea și m-am chinuit să o citesc? Am vrut să vad care este gâlceava dintre ei. Așa galceavă a fost încât am simțit nevoia să îmi desfac o bere ca să nu mă dau cu capul de pereți 😛 .
Oare v-am spus ca el și-a luat un pui de căprița, un ied, căruia i-a făcut o cușcă și îl trata ca pe un membru al familiei doar pentru că ea l-a provocat?
Dacă nu aveți ce face cu banii și stați bine cu răbdarea, vă invit să cumpărați această carte și să o citiți și să fiți mega extaziați de schimbul de SMS ca la clasa a4a.
Mai țineți minte când îmi expuneam părerea despre lăudărosul Drew și căprioara Kate? Cel despre care am zis că nu l-aș vrea nici măcar vecin de continent? Eee, a revenit cu volumul doi. De data aceasta lovește căprioara. Nu degeaba se spune că cine se aseamănă se adună. Doi proști, o pereche 😛 .
Cum îmi place să fiu masochistă, mi-am achiziționat și volumul următor, curiozitatea… mama ei. Mare proastie am făcut. Că bărbații sunt niște proști și dobitoci de cele mai multe ori ( vorbesc despre cărți, stați calmi), o știm, dar când femeile sunt atât de proaste, mă ia capul.
Să vă detaliez un pic. Porumbeii au doi ani de relație, fericire mare, sex cât vreți, unde vreți. Săracul Drew are o frustrare, o gaură a ratat și căprioara noastră chiar se simte așa de prost când el o roagă cu numele Domnului pe buze să îl lase și în acea gaură. Ferească Dumnezeu de așa femei proaste, cârpe de șters pe jos pentru bărbați. Ce credeți voi că se întâmplă? Cum ei sunt proști amândoi apare o situație, ea află că este gravidă, el crede că ea îl înșeală și drama, dramelor se petrece. Taurul nostru comunal cu o focoasă roșcată între picioarele lui, îi spune căprioarei că nu se aștepta la așa ceva din partea ei și să renunțe la el. Ea crezând că este vorba despre copil îl dă dracu și pleacă la mama ei. Unde ar putea să plece altundeva? P.S. Un lucru important, acest taur al nostru nu își poate face datoria de bărbat cu focoasa roșcată, instrumentul din dotare este moale și pufos. După spusele lui, a fost mâna Domnului care nu l-a lăsat să facă o prostie. Prost este el, dar asta este altă discuție.
Și ca să nu mai lungim vorba, ea îl iartă, trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, dacă nu cumva au divorțat 😛 . Vreți să aflați cum au trăit și cum au trecut peste dramă și cât de ușor l-a iertat proasta? Dați banii pe carte și citiți 😛 .
Că nu mi-a plăcut cartea se înțelege, că îmi vine să dau cu ea de toți pereții și asta se înțelege.
Știți ce nu înțeleg eu? Tu, ca autoare, ca femeie, de ce simți nevoia să construiești niste personaje feminine atât de slabe, atât de bătute în cap, cârpe de șters pe jos în fața bărbaților? Ce vrei să demonstrezi? Pe cuvânt că nu pot întelege.
Vaiii! Cartea asta a fost perfectă. Nu i-a lipsit nimic. A avut o poveste credibilă, a fost dulce, amuzantă, toate ingredientele au fost atent dozate pentru a ieși una dintre cele mai bune cărți citite de mine în ultima perioadă.
Conform testamentului bunicului, ca Declan să ajungă director executiv, el trebuia să îndeplinească două sarcini: să se însoare și să facă un copil. Ușor de făcut, la prima vedere, dacă acest om nu ar fi însuși căpcăunul în persoană. O singură femeie îi poate face față și aceasta este Iris, asistenta lui. Fata, îndrăgostită de el, se oferă să îl ajute, gândindu-se că va fi totuși o sarcină destul de simpla. Se logodesc, se căsătoresc și încep o viață în doi. Greu a fost, două capete tari, două personalități puternice cu un trecut greu, plin de amintiri urâte. Iubirea nu facea parte din planurile lor, dar ce credeți, iubirea nu bate la ușa, ea intră acolo unde vrea.
Recomand cu cea mai mare bucurie și încântare această carte. Genul ăsta de cărți vreau să-l citesc mereu. Bravo, Shauki Al-Gareeb!
27 de pași – Tibi Useriu – 224 pag. – Anul aparitiei: 2017
Doamne, ce poveste de viață! Autorul își începe cartea prin prisma amintirilor din frageda copilărie. Aceste amintiri apar în timpul curselor infernale la care Tibi participă. Acest copil a fost abuzat fizic prin bătăi repetate de la părinții lui. Nu poți tu ca mamă să îți bați copilul atât de rău încât să uite cum îl cheamă. Ceea ce fac adulții cu copiii se va reflecta în adolescența și maturitatea lor. Și într-adevăr, consecințele acestei copilării plină de bătaie s-au văzut mai târziu. Pe vremea aceea bătaia era ruptă din rai. Și autorul recunoaște că bătaia din copilărie l-a ajutat să îndure durerea și suferința peste ani.
„Deocamndata, 6633 Artic Ultra rămâne, de departe, cea mai grea provocare – cursa vieții mele, poate și fiindcă a fost cel mai bun lucru de ucis demoni, amintiri, traume și iluzii.”
Nu știu când am ajuns la sfârșitul cărții, am dat pagină după pagină, fiind atât de absorbită în lectură încât făceam parte din ea. În fața mea se desfășură acțiunea cărții și mă durea sufletul pentru acest om. De atât de multe ori a murit și a înviat din propria cenușă. Nu reușesc să înțeleg de unde atât de multă putere. Viața acestui om a fost un șir lung de suferință, fericirea rar a ajuns pe strada lui. Nu a fost tocmai un copil și un adolescent model, belele se țineau scai de el, dar și el le atrăgea. Omul acesta a făcut de toate, a fost și sus în vârf, dar și la cel mai jos nivel al existenței. Bătăi, jafuri, pușcărie, teroare,umilință, frig, foame, toate au facut parte din viața lui și și-a dus crucea.
Cred că alergarea l-a salvat, prin ea putea să refuleze, să își omoare demonii care nu îi dădeau pace și să își găsească liniștea.
Această carte ar trebui să existe în programa școală, să fie citită.
După lecturarea romanului ”27 de pași”, pot spune că viața bate filmul.
Sursa Wikipedia:
Prima participare la 6633 Arctic Ultra
În 2016, dintre 12 participanți și într-un timp de 173 ore și 44 minute, a terminat primul cel mai dificil maraton (din punctul de vedere al distanței parcurse – 566 km – și al temperaturilor), 6633 Arctic Ultra, pe care l-a denumit cursa vieții, ajungând primul la capătul celor 566 km din zona Cercului Polar. Acesta a parcurs 566 de km pe un ger năprasnic și la temperaturi de până la -52 de grade și a ajuns cu 12 ore înainte de termenul limită. Acesta susține că în anumite momente a avut și halucinații – îi vedea pe Tom și Jerry alergând pe gheață sau elefanți în jurul lui – pe lângă problemele de sănătate pe care le-a avut. Doar 7 competitori au trecut linia de sosire. La start au fost trei români: Tiberiu Ușeriu, Andrei Roșu, Vlad Tănase.
A doua participare la 6633 Arctic Ultra
În 2017, dintre 18 participanți și într-un timp de 158 ore și 25 minute, a câștigat din nou cel mai dur maraton din lume desfășurat la Cercul polar arctic, reușind să treacă primul dupa 173 de ore și 40 de minute, pentru al doilea an consecutiv linia de sosire de la Tuktoyaktuk, Canada unde s-a încheiat cursa de gheață a maratonului “6633 Arctic Ultra”.
Maratonul 6633 Arctic Ultra s-a desfășurat în Canada, dincolo de Cercul Polar, și presupune parcurgerea a 566 kilometri în maxim 180 de ore, pe gheață, la temperaturi care pot ajunge până la minus 52 de grade Celsius. La întoarcerea în țară a fost primit de către clujeni ca un adevărat campion.
A treia participare la 6633 Arctic Ultra
În 2018, dintre 25 participanți și într-un timp de 172 ore și 50 minute, Tiberiu Ușeriu, în vârstă de 44 ani, a reușit să câștige pentru a treia oară consecutiv din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume, având în vedere că se desfășoară în zona Cercului Polar. La ediție aniversară, ediția a X-a a competiției, au terminat doar 6 competitori și au avut la dispoziție 216 ore să parcurgă traseul de 618 kilometri. La start au fost patru români: Tibi Ușeriu, Levente Polgar, Avram Iancu și Florentina Iofcea. Ceilalți trei români au abandonat competiția încă din primele 24 de ore, din cauza condițiilor meteo și a unei accidentări.
Cursa a debutat în data de 8 martie 2018, iar Tiberiu Ușeriu a reușit să o încheie după 7 zile și aproximativ 5 ore.
Cea mai recentă participare la Yukon Arctic Ultra (2020)
Doar el și un elvețian au putut să termine anul acesta competiția Yukon Arctic Ultra, supranumită „Cursa infernală de la Cercul Polar”.
Sfârșitul șoaptelor Decembrie 1989 – Ruta Sepetys – 350pag
Când a apărut această carte am fost destul de revoltată. Nu am înțeles de unde atât de multă încântare că o autoare straină scrie despre o perioadă grea a existenței noastre ca popor. Am citit câteva cărți despre perioada comunismului scrise de autori români, care au trăit pe propria lor piele tot ce a scris Ruta Sepetys în carte.
Începutul ni-l prezintă pe Cristian Florescu, un tânăr de 17 ani, racolat de Securitate pentru a da informații despre familia de americani în a cărei casă lucrează mama lui. Puștiul era, să zicem, destul de dezghețat pentru acele vremuri, dacă ținem cont că începutul cărții este în luna octombrie a anului 1989, adică atunci când vulcanul era pe umplere, spre răbufnire. Ne este prezentată perioada octombrie 1989 – decembrie 1989. Eu am trăit foarte puțin în comunism, nu îmi pot da cu părerea dacă a fost bine sau rău. Știu că în fiecare an mergeam șase săptămâni în vacanță în Ungaria, nu îmi lipsea mâncarea și în general nu îmi lipsea nimic. Poate am fost eu mai norocoasă, nu știu, și tocmai de acea nu vreau să mă pronunț. Comuniștii au facut foarte mult rău acestei țări, culturii noastre, peste care au trecut cu buldozerul. Despre asta nu se spune în carte, nu a interesat-o pe autoare, că deh, cultura nu aduce marketing… Vreau să vă spun despre impactul pe care l-a avut această carte asupra mea, a unui om care nu a trăit foarte mult în comunism. Subliniez de mai multe ori acest aspect, pentru că nu mă raportez la mine, mă raportez la povestea din carte. Impact zero, nu am simțit nimic, am simțit povestea foarte fadă, fără pic de emoție. Despre Cristian nici nu știu exact ce să zic, nu am rezonat cu el decât aproape de final și atunci doar pentru faptul că dictatura a fost înlăturată. Aș fi vrut să citesc mai mult despre Timișoara, pentru că acolo a izbucnit flacăra revoluției. Aș fi vrut mai multă emoție și mai ales aș fi vrut să fie prezentat măcar un lucru bun care s-a petrecut în acea perioadă. Toată cartea este învăluită într-o notă cenușie, care nu are credibilitate din punctul meu de vedere. La un moment dat se amintește și de Nadia Comaneci că a fugit din țară. Care a fost rostul acestei informații?
Nu am rezonat cu această carte și aceasta este strict părerea mea. Am mai citit cărți cu această temă și am plâns pentru toată suferința. Aici am citit niște informații sub forma unei povești, aruncate într-o carte cu un markenting foarte bun și atât.
Dacă vorbim despre comunism eu vă recomand să-l citiți pe Marius Albert Neguț cu cărțile “Îngeri rătaciți” și „Inocența păcatului”, autor care a trăit pe pielea lui comunismul și cartea „Trenul de Trieste” scrisă de Domnica Rădulescu. Povestea reală a autoarei, cum a reușit să fugă din țară și prin ce a trecut până la libertate. O carte sfâșietoare din multe puncte de vedere.
Mai am o singură chestiune de comentat și mă retrag. La un moment dat, eroul nostru ajunge în camera băiatului americanilor și vede la acesta o pereche de pantofi sport negru cu roșu marca Air Jordan…și cu asta am încheiat părerea mea.
Și ca de obicei nu trebuie să fiți de acord cu mine. Sunt sigură că această carte a avut și va avea fanii ei. Dar totuși, nu suntem chiar proștii planetei, ca toată lumea să scrie cât de rău ne-a fost nouă în dictatura lui Ceaușescu. Oare așa se scrie de toate tările care au fost în situația noastră?
A trecut destul de mult timp de când am citit primele două volume din Datorie Italiană și cred că trebuia să le citesc și pe ultimele două, înainte de a citi primul volum din seria Made Men, adică “Americanul“. Am intrat destul de greu în poveste și nu mai știam de unde să iau personajele. Foarte folositoare a fost legenda de la începutul cărții. Mi-au plăcut mult desenele de la începutul fiecărui capitol, foarte sugestive.
Charlotte și Blake sunt protagoniștii povestii noastre. Doi oameni care s-au îndrăgostit fără să țină cont de nimic. Două personaje supuse la grele încercări. Viața a fost foarte dură pentru ei si amandoi au avut multe de îndurat din frageda copilărie. Nici nu pot să îmi închipui cum un parinte poate să îi dorească răul copilului, sau și mai rău, să se folosească de el, pentru interesele lui proprii. Cei doi trăiesc vremuri complicate, iubirea lor pare imposibilă și totul este împotriva lor. Tatăl lui Charlotte este un nenorocit, care doar profită de fata lui și o pune să facă lucruri îngrozitoare. Blake are și el traumele lui care au legătură tot cu un tată nenorocit. Cum ar putea cei doi să își clădească fericirea într-o lume a mafiei, într-o lume fară scrupule, unde minciuna, violența și crima este la ea acasă? Vă zic eu, foarte greu le-a fost, mai ales când neîncrederea a fost sădită în sufletul lui Blake, așa l-a învățat pe el viața, să nu aibă încredere.
Am citit o carte care nu mi-a dat voie să respir, care m-a ținut ancorată în poveste până la capăt în speranța acelui happy end pe care îl caut eu în cărți. Chiar dacă genul pe care îl abordează autoarea nu este neapărat pe gustul meu, pot să văd evoluția ei în scriitură și acest lucru mă bucură.
Am fost foarte curioasă de acest volum. Primul nu m-a dat pe spate, nu mi-a plăcut deloc de personaje, pe el l-aș fi lăsat fără bijuterii, dar să nu intrăm în detalii 😛 .
„Twisted Games” a fost mai bun decât primul, dar nu extraordinar. Autoarea are o problemă gravă cu ideea de doamnă pe stradă și târfă în pat. Și în această carte, el o vrea târfă în pat și actul sexual este tare,animalic, dur.
Povestea lor de dragoste m-a convins și nu m-a convins. Pentru mine a fost o carte a contradicțiilor și mi-a lipsit punctul culminant. Drama nu a existat.
Despre carte ce să vă zic? Ea, Bridget, visează la libertate, departe de regulile casei regale din care face parte, află că fratele ei abdică de la tron, iar ea este următoarea pe linia regală. El, Rhys, bodyguardul ei stă în preajma fetei vreo 2 ani înainte ca fata să se întoarcă la curte pentru a deveni regină. Dragostea mocnește intre ei, o dragoste imposibilă din cauza diferențelor sociale dintre ei. Fata se întoarce acasă pentru că trebuie să se pregătească pentru a deveni regină, el nu poate renunța la ea și începe o perioadă tensionată pe timpul zilei și foarte pasională pe timpul nopții. Legile regatului sunt foarte severe, iar membrii care urmează la tron nu au voie să se căsătorească decât cu cineva din același rang. Schimbarea acestui lucru mi s-a parut mult prea ușoară pentru protagoniștii noștri.
Una peste alta, a fost o carte bună, dar nu wow. Aveam așteptări mult mai mari și nu mi-au fost satisfacute.
Recent Comments