Amor, bebe și alte belele – Ava Hunter – 480pag
Ahh, cât de dulce a fost cartea. A fost mai mult decât perfectă. Coperta superbă, de vară, care te duce cu gândul la mare, la valuri și la răsărit. Traducerea a fost impecabilă din punctul meu de vedere, iar povestea a fost exact ce trebuie. O poveste dulce, romantică, fără drame inutile.
Doi oameni, Tessie și Solomon, se întâlnesc într-o seară, își permit să se lase prinși în mrejele pasiunii fără să pună întrebări, fără să știe nimic unul despre celălalt. O noapte de pasiune care se lasă cu urmări, Tessie rămâne gravidă. Nu știe de unde să îl ia pe tatăl copilului, dar știe sigur că niciodată nu își va abandona copilul. Nu crede în iubire, viața i-a arătat că nu există iubire, toată lumea a abandonat-o și a trebuit să se descurce singură. Fiind un designer de interior foarte bun, Tessie se îngroapă în muncă și o face foarte bine. Iubirea nu are loc în viața ei. Dar ce faci când pleci în vacanță, la malul marii, la căldură și dai nas în nas exact cu tatăl copilului? Bărbat care ți-a acaparat toate nopțile și care te face să roșești de fiecare dată când te gândești cum te-ai simțit în brațele lui.
Solomon, un bărbat care suferă, care se simte vinovat de moartea soției, chiar dacă au trecut șapte ani, o întâlnește pe Tessie într-o noapte și nu și-o mai poate scoate din cap. Fata pleacă dimineața și dispare din viața lui. Mare i-a fost mirarea când o vede într-o emisiune la tv și mai vede și că este gravidă.
Se reîntâlnesc la malul mării și trebuie să se cunoască, să decidă ce vor face mai departe. Atracția dintre ei este foarte mare, dar, doar cu sex nu poți crește un copil, mai ales când părinții nu locuiesc în acelați loc. El locuiește în Alaska, iar Tessie în L.A.
Ce vor decinde, vă las pe voi să descoperiți și mai ales cum se va termina această poveste.
Mi-a plăcut Tessie, a fost foarte puternică, chiar dacă viața i-a dat numai șuturi în fund. Din momentul în care a aflat că în pântecul ei bate o inimă, și-a pus copilul pe primul loc și i-a oferit toată dragostea pe care ea nu a primit-o. A știut să pună punct unui job toxic. Și-a ascultat inima, nu a fost mândră. A văzut mai mult în Solomon decât lăsa el să se vadă.
Nici cu Solomon nu îmi este rușine. Din momentul în care a aflat că va fi tată, a făcut totul pentru a fi lângă Tessie. I-a demonstrat non stop că intențile lui sunt serioase, că nu o va părăsi și că va fi parte din viața ei și a bebelușului. Un bărbat implicat care și-a dedicat tot timpul pentru bunăstarea femeii de care s-a îndrăgostit până peste urechi.
Una peste alta a fost o carte perfectă. O puteți pune în bagajul de vacanță, să o citiți în concediu, cu un cocktail alături și cu valurile mării în fundal.
Și ca de obicei, vă îndemn să citiți, orice, dar citiți!
Cartea se poate comanda de aici: www.edituracorint.ro
Recent Comments