Contract de închiriere – Tara Daniels – 498pag
Atât de mult mi-a plăcut că pur și simplu nu știu de unde să încep. Să încep cu grafica absolut minunată, care m-a cucerit iremediabil sau cu povestea care mi-a ajuns la suflet?
Voi începe cu grafica care a adus o eleganță povestirii și cărții în sine. Atunci când autorul dorește ca opera lui să fie cât mai bună și investește timp, bani și energie, acest lucru se vede. Da, sunt absolut innebunită după genul acesta de romance. Unul bun, dulce, fără drame, un romance cum îl găsești numai în cărți.
Îi avem pe Chase și Georgia(Gigi) și între ei a fost Riley, care a fost prietena cea mai bună a fetei și iubita băiatului. Fetele decid să se mute împreună într-un apartament cu două camere, Riley să stea cu Chase în cameră și Georgia singură. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Riley se hotărăște să îi părăsească pe cei doi, lăsându-le o scrisoare în care le explică că ea se întoarce la iubirea vieții ei.
Chase și Georgia se trezesc că trebuie să împartă împreună un apartament pe o perioadă de șase luni. Fata este ca un curcubeu, plină de viață și foarte optimistă chiar dacă suferă pentru trădarea prietenei. Chase este foarte tăcut, îndurerat și deloc de acord să împartă spațiul cu această pată de culoare numită Georgia.
Traiul împreună pentru cei doi este o corvoadă. La prima vedere sunt atât de diferiți și ai crede că nu au nimic în comun, că nu îi unește nimic. Un sms trimis aiurea îi pune într-o situație complicată, cei doi trebuie să se prefacă că sunt iubiți pentru câteva zile, zile pe care trebuie să le petreacă în casa părinților ei.
Aici lucrurile se schimbă, prefăcătoria începe să dispară, iubirea răsare timid și îi înconjoară cu totul și nu le mai dă drumul niciodată.
Mult de tot mi-a plăcut această carte. Am savurat fiecare rând și fiecare vers al melodiilor cântate de Georgia. Personajele noastre au fost perfecte, atât de bine construite, atât de frumoase, de iubibile. M-am îndrăgostit de Chase, așa morocănos cum era la început, l-am înțeles, am rezonat cu el. Pe Georgia am iubit-o pentru caracterul ei, pentru puterea de a merge mai departe cu zâmbetul pe buze.
Cel mai mult mi-a plăcut lipsa dramei. Da, stiu viața nu este mereu roz, dar eu în cărțile romantice asta vreau să găsesc, personaje mișto, asumate, puternice și fără drame inutile.
Draga mea autoare, te felicit din suflet și îți mulțumesc pentru aceste câteva ore petrecute în compania personajelor tale perfecte.
Mi-aș dori mult de tot să am cartea și în format fizic însoțită de un cd care să conțină toate melodiile de la începutul ei.
Cartea se poate comanda de pe GooglePlay
Recent Comments