Seria Vara – Jenny Han – Editura Trei

Volumul 1 -Vara in care am devenit mai frumoasă – 265 pag.

Stiți sentimentul acela când după o zi toridă de vară, vine o ploaie rapidă care racorește atmosfera? Așa am simțit și eu această carte. Chiar dacă afară plouă de câteva săptămâni și văd soarele cu porția, “Vara în care am devenit frumoasă“ mi-a adus vara în suflet. Am simțit nisipul sub tălpi, buzele au gustat din apa sărată a oceanului și mi-am amintit de fiorul primei iubirii.

Vara în care Belly a împlinit 16 ani a fost a maturizării, a decizilor de luat, a problemelor de înfruntat, dar mai ales a iubirii.

Conrad este copilul prietenei celei mai bune ale mamei lui Belly și băiatul lângă care își petrece fiecare vara de când era foarte mică. Fiecare vară a fost specială și iubirea și-a făcut loc în sufletul fetei crescând de la an la an. Oare Conrad devine conștient de transformarea prietenei lui? Oare și el simte iubire pentru ea, sau are doar  o iubire frățească? Vă invit să citiți o poveste foarte frumoasă, ușoară, romantică care îți lasă la sfârșit un zâmbet pe buze!

Volumul 2 – Nu e vara în lipsa ta – 272 pag

”Nu e vară în lipsa ta„ este continuarea cărții „Vara în care am devenit mai frumoasă”. Trebuie să vă zic din start că a fost un volum absolut superb, un young adult perfect. În continuare am simțit că sunt la casa de vacanță, am simțit gustul sărat al mării pe buze și am auzit valurile spărgându-se de țărm.

Primul volum s-a terminat într-o notă pozitivă, Belly era împreună cu Conrad, Susannah se pare că răspundea bine la noul tratament, dar a fost doar o amăgire de moment. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă și magia de la sfârșitul primului volum a dispărut.

Lucrurile au mers din prost în mai prost, Conrad a părăsit-o pe Belly în seara balului fetei, Susannah a murit, Conrad a căzut într-o stare din care nimeni nu îl putea scoate. În momentul în care Belly află că Conrad nu mai merge la școală și nu mai răspunde la telefon, pleacă la Cousins Beach împreună cu Jeremiah. Aici lucrurile o iau razna și se pare că doar o singură persoană poate să facă ordine în haosul creat. Despre cine este vorba? Citiți și o să aflați.

Vă mai spun un singur lucru, Conrad nu este singurul care este îndrăgostit de Belly, doar că este atât de rănit încât face prostie după prostie și o rănește pe fata noastră. În brațele cui credeți că își găsește consolare Belly?

Iubire, tradări, prietenii distruse, maturitate, sunt doar câteva dintre elementele acestei minunate cărți care m-a ținut trează până târziu în noapte. Finalul m-a lăsat masca, nimic nu prevestea acest deznodământ și sper ca autoarea să vină curând cu continuarea pentru că eu nu vreau ca această carte să se termine așa.

Volumul 3 – Ne rămâne pe veci vara– 304 pag

Am așteptat acest ultim volum cu sufletul la gură și nu am fost deloc dezamăgită. Chiar dacă la sfârșitul volumului anterior, lucrurile se îndreptau într-o altă direcție decât aș fi vrut eu, până la urmă ele s-au aranjat și s-au materializat exact așa cum trebuie și cum le era destinul celor două personaje. Dupa cum stiți, în cartea anterioară, Belly se desparte de Conrad și începe o relație cu altcineva. Nu vreau să vă spun cu cine pentru că este mega spoiler și trebuie să descoperiți singuri. Lucrurile intra într-un făgaș normal, Belly este fericită și cerută în căsătorie chiar dacă avea puțin peste 19 ani. Nu toata lumea din jurul lor era  încântată de acest lucru, dar cei doi merg cu planurile lor înainte. Nici eu nu am fost foarte încântată când a zis da, inima ei era încă la Conrad și oricât încerca să își nege sentimentele, acestea erau acolo și în orice moment puteau ieși la suprafata.  Scurtele perspective din punctul de vedere a lui Conrad au adus un mare plus cărții. Mi-a plăcut că aproape toată acțiunea se învârte în jurul casei de vacanță de la malul oceanului. Acesta a fost parte din povestea lor și această poveste se termina tot la malul lui cu o Belly foarte fericită alături de soțul ei. Cine este soțul ei, nu rămâne decât să cititi, ca să aflați.

Să nu credeți că lucrurile au fost ușoare, chiar deloc, dramele adolescenților sunt foarte importante și dacă nu ești atent cu un adolescent, acesta o poate lua pe căi foarte greșite.

Am simțit marea aproape, nisipul mi-a mângâiat talpile și iubirea personajelor mi-a încălzit sufletul și mi-a lăsat o stare de bine.

Este o serie pe care eu o recomand adolescenților, se vor regăsi în carte și sunt sigură că le va plăcea. Eu, abia aștept să mai crească un pic Irina mea, ca să îi dau această serie și apoi să despicăm firul poveștii.

Seria se poate comanda de aici: www.edituratrei.ro