Nici nu știu cum să încep…sunt contrariată. Cartea a fost foarte bună, povestea crunt de dură, și cu toate astea am rămas cu o întrebare. Când ai 17 ani, de ce să scrii cărți atât de triste, drame? Și apoi se mai spune că tineretul intră în depresie și are numeroase anxietăți. Nu pot să înțeleg adolescenții :D.
Să ne întoarcem la povestea noastră. Caleb este un băiat a cărui viata a fost spartă în sute de mii de bucăți. Mama lui a murit când el era micuț și a trebuit să trăiască lângă un tată alcoolic, abuziv. Ce a trăit lângă tatăl lui nu poate fi numită viață. Bătăile și umilințele pe care le-a încasat sunt greu de descris și de îndurat. Lumea lui era neagră, el era o umbră în această lume. Acasă era sacul de bătaie al parintelui care ar fi trebuit să îl iubească, să-l protejeze. La școală era sacul de bătaie al unui coleg, care își permitea datorită faptului că tatăl lui era guvernator.
Prima raza de lumină apare în prezența lui Cristian, un coleg nou care se mută în clasa lui Caleb și care locuiește lângă el. Chiar dacă viața este în continuare neagră, din când în când mai apare timid câte o rază de soare. Cristian a fost ancora lui de care s-a agățat cât de mult a putut. Acesta a fost mai mult decât prietenul lui, a fost salvarea lui.
Băiatul nostru era un copil foarte isteț, pasionat de poezie. Caietul de poezii era refugiul lui, lumea în care evada.
Oricât de neagră ar fi fost situația, la un moment dat lumina trebuia să își facă loc în atât de mult întuneric.
Soarta s-a dovedit blândă cu el până la urmă și i-a dat speranță, i-a dat lumina și l-a ajutat să zâmbească.
Vă invit să citiți o carte cutremurătoare, dură, plină de suferință, de lacrimi, de neputință, dar care la sfârșit o să vă lase cu o lacrimă de bucurie pe obraz.
Mi-a plăcut mult ce am citit, chiar dacă nu am înțeles de ce la 17 ani scrii drame. Da, știu viața nu este roz, dar la vârsta tinerei autoare ar trebui să fie.
Cartea se poate comanda de aici: www.edituraecou.ro
Recent Comments