May 2022

Ne_Tradițional – Teo Savin

Ne_Tradițional – Teo Savin – 311 pag

“ O lege nescrisă în lumea gay este aceea a discreției și care trebuie respectată indiferent de statut, iar  dacă îți asumi homosexualitatea public, să o faci cât mai elegant și fără a generaliza trăirile din propriul dormitor.”

 M-a atras coperta și mai ales titlul. Nu sunt o persoană pudică, nu am prejudecăți, nu judec pentru că nu este treaba mea și nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea despre ce face un om în dormitorul lui. Că spun că nu sunt de acord cu unele lucruri care țin de iubire, este altă poveste.

Cartea am simțit-o ca pe o refulare a autorului, o asumare a ceea ce este el, un gay, într-o societate plină de prejudecăți. Din start vă spun că nu mi-au plăcut scenele intime dintre bărbați. Nici nu aveau cum să îmi placă datorită orientării mele sexuale, exact cum nici lui Teo, personajul nostru nu îi place ceea ce nouă ni se pare normal. Asta cu normalitatea este o chestiune relativă, fiecare individ are punctul lui de vedere.  

Cartea ne povestește o parte din viața lui Teo, un gay. Dorind să scape de toate întrebările prietenilor, familiei, de ce nu are o relație stabilă, se înscrie pe diferite siteuri de specialitate pentru a-și găsi o parteneră falsă. O găsește pe Ioana, o lesbiană convinsă, ambii convenind să aibă o relație de conveniență în fața prietenilor și a rudelor. Ei au fost actorii principali în piesa lor, numită viață. Lucrurile au decurs bine, au reușit să îi convingă pe toți că sunt un cuplu foarte fericit. După lăsarea cortinei fiecare se întoarcea la ceea ce dorea și ce căuta, plăcere. Cartea este povestită doar din perspectiva lui Teo și aflăm particularităti aparte ale celor din lumea LGBT. Lucrurile s-au complicat un pic, și la insistențele părinților cei doi s-au căsătorit, stabilind o perioadă de doi ani de zile pentru a fi căsătoriți, apoi urmând să divorteze și fiecare să își vadă de viața lui. În cele mai multe momente l-am înteles pe Teo, dar au fost și momente în care aș fi vrut să își asume public faptul că este gay și să spună lucrurilor pe nume. Exact cum spunea și el în carte, ceea ce ești nu este o chestiune pe care o cauți, sau pe care neapărat o dorești. Orietarea sexuala este o parte din tine, cu care te naști, pe care nu o ceri tu la naștere.  Cartea ne arată o lume  pe care o cunoaștem foarte puțin și care nu cred că este așa cum ne este prezentată la televizor. Îl felicit pe autor pentru că a avut curajul și a dorit să își spună povestea, că în acest moment cred că și-a recunoscut orientarea sexuală public. Nu vă zic să citiți cartea, dar nu vă zic nici să nu o citiți. Pot să vă spun că mie nu mi-a părut rău că am dat banii pe ea. Dacă știți că aveți prejudecăți și judecați oamenii pentru că sunt altcumva față de cum sunteți dvs, să nu cumpărați această carte, nu este pentru voi.

Un strop de întuneric (vol.1 din seria Hades X Persefona) – Scarlett St. Clair – Editura Leda Edge

  1. Un strop de întuneric – 2019 – Traducere: Alexandru Szöllö – 384 pag
  2. Un strop de distrugere – 2020 – Traducere: Alexandru Szöllö – 448 pag
  3. A Touch of Malice – 2021
  4. A Touch of Chaos – 2023

Cartea este o repovestire modernă a legendei  dintre Hades, Zeul Morții și Persefona, Zeita Primăverii, . Aceasta din urmă este zeiță doar cu numele, deoarece încă nu știa cum să își declanșeze magia. M-am topit după această carte. A fost atât de bună, amuzantă. Nu sunt o mare fană a cărților fantasy, dar sunt o mare fană a tot ce înseamnă Zeii Olimpului. Cartea a imbinat perfect cele două lumi. Zeii sunt pe pământ, au afaceri, fac bani, își duc viața ca niște muritori de rând. Este de ajuns o pocnitură din degete ca să ajungă la o ședința cu Zeus sau la o plimbare prin Lumea de Jos.

Persefona se muta în Noua Atena și speră să poată duce o viață modestă, deghizată într-o jurnalistă muritoare, lucru deloc agreat de zeița Demetra, mama fetei. Cel mai de preț sfat primit de la mama ei a fost să stea departe de Hades 😀 . De ce ți-e teamă de aia nu scapi!

Hades, Zeul Morții, și-a clădit în lumea oamenilor un adevărat imperiu al jocurilor de noroc, pe care se zvonește că nimeni nu le poate câștiga.
După o întâlnire întâmplătoare cu Hades, Persefona este păcălită de către acesta și se trezește prinsă într-un contract, care la prima vedere pare imposibil: fie reușește să creeze viață în Lumea de Jos, fie își va pierde libertatea pe vecie. Dacă la început fata este îngrozită de misiunea ei, cu fiecare zi care trece și fiecare plimbare prin Lumea de Jos o face să își dorească să creeze viață acolo și magia ei prinde viață. Mi-a plăcut maxim Hades, a știut să o stânească, să scoată magia din ea, să o facă să se îndrăgostească iremediabil de el. Dar și reciproca este valabilă. Și el s-a schimbat foarte mult, gurile rele ar spune că s-a înmuiat, că nu îi stă în fire să facă fapte bune. Zeița l-a schimbat, l-a făcut să se îndrăgostească de ea și să își dorească o viață alaturi de ea in Lumea de Jos, dar și în  viața reală, a muritorilor să îi stea alături.

Persefona a fost zeița liniștită, supusă mamei ei, care nu voia să supere pe nimeni. Dar, totuși cât să rabde fata? Cât să se lase călcată în picioare? A zis gata, pentru că își dorește să fie alături lui Hades, magia ei a devenit foarte puternică și nici chiar mama ei nu i-a putut sta înainte. Cât despre cea care îl tot pândea pe Hades și spera să ajungă regină în Lumea de Jos, Persefona s-a ocupat de ea, a transformat-o într-o plantă de mentă :P. A fost momentul de glorie al zeiței, și a demonstrat că își merita locul pe muntele Olimp și mai ales să fie alaturi de  Hades în Lumea de Jos.

Abia aștept să citesc următorul volum, îmi doresc o zeiță mult mai puternică, mai sigură pe ea. Hades nu trebuie să se schimbe, trebuie să o iubească în continuare pe Persefona 😀 .

Cartea se poate comanda de aici: www.edituracorint.ro


Interviul Săptămânii – Bogdan Hrib- Editura Tritonic

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?

Păi cred că prin școala generală când am… compus o poveste inspirată din „Robinson Crusoe” amestecată cu „Doi ani de vacanță”. Dar în nici un caz nu mă gândeam la… publicul cititor. Eram în spital după o operație de apendicită, cu ceva complicații și mă plictiseam de moarte. Și nu știu dacă am simțit că e… timpul. Cred că m-am distrat copios. Apoi a urmat o pauză lungă, întreruptă cu mici tentative sefistice (nereușite), până la „Filiera grecească” în 2006. A început ca un fel de auto-provocare și de atunci au apărut Stelian Munteanu și Tony Demetriade și Pușkin… și toți ceilalți. Și cum se zice: Pofta vine, mâncând! Tot așa, pofta de scris nu mi-a mai trecut.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Depinde de carte, de la caz la caz. În general scriu despre locuri pe care le-am vizitat și am în tot felul de cutiuțe virtuale imagini (fotografiile mele) și idei despre locuri și oameni și evenimente. Dar pentru că am nevoie de detalii, stau și scotocesc mult. Și nu neapărat pe net. Și îmi place la nebunie! Pentru „Somalia, mon amour” unde vorbeam despre Africa și despre pirați… ohooo, documentarea a fost lungă și complicată. Am avut, ca ajutor, inclusiv o agenție de știri din Africa. Le-am scris și le-am povestit că sunt autor și că scriu pentru Somalia și problema piraților… și mi-au ajutat cu o mulțime de informații locale. Eu cred că cititorii de mystery & thriller sunt foarte atenți la detalii și nu pot fi păcăliți, așa că am mare grijă să fiu atent la orice – tipul armelor, culoarea clădirilor,  materialele de construcție, firme, mâncarea locală… Dar pentru mine documentarea chiar este foarte plăcută și frumoasă. Face parte din joc, din carte…

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Ritual? Nu știu. Trebuie să am chef. Îl invidiez pe Lucian Dragoș Bogdan care poate scrie în fiecare zi. Eu nu am mood-ul necesar… și îl găsesc mai greu, mai ales în ultima vreme. Povestirea mea din „Noir de Brașov”, spre disperarea soției mele și prietenilor, am scris-o în zece zile la mare. Și n-am făcut altceva. Așa s-a întâmplat. Acum lucrez la o povestire pentru „Noir de Cluj” și deja m-am  apucat… deși mai am ceva timp. Deci n-am un ritual. Dar… am nevoie de liniște (Nu televizor, muzică, fără țipete pe plajă sau aspiratoare prin vecini!) și de cafea. Nu neapărat foarte tare, dar foarte bună. Cafea, apă, un locșor liniștit și timp… Atât.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

Nuuu, talentul nu e deloc suficient. Și nici cititul în sine… Cred că pentru început e necesară o cunoaștere a limbii române, adică școală făcută bine… apoi muuult citit, desigur. Dar pentru o poveste bună nu e de-ajuns să stăpânești limba, e nevoie de idei noi, inedite… și, în mare, poveștile sunt cam la fel de la Shakespeare încoace, sau chiar de la Tragedia greacă… totul e cum le spui. Așadar o abordare (că e la modă cuvântul!) inedită, a unor povești clasice, cu personaje cât mai bine conturate și cât mai neobișnuite, multă muncă (scris, tăiat, gândit, scris…) și… un pic de talent (ca la tort: pentru glazură și ornamente!)

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Da, am avut noroc. Părinții mei aveau camera de zi cu un perete întreg acoperit de cărți. Iar eu am avut cărțile mele – colecția Jules Verne (cea cartonată) și „Biblioteca pentru toți copiii”.  Apoi mai târziu colecția „Aventura”… Pe vremuri se făceau cadouri cărți, nu mă prind de ce unii au renunțat la acest obicei.

Cartea copilăriei? Cred că „20 de leghe sub mări” + „Insula misterioasă”  + „Copiii căpitanului Grant” și toate celelalte zeci de volume din colecția Jules Verne. Și încă una „Cavalerul Pardaillan” de Paul Feval (Aș fi zis și „Cei trei mușchetari” de Dumas, dar pe asta sigur a citit-o toată lumea).

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Nu știu. Greu de spus. Cred că orice copil trebuie să aibă șansa de a fi prieten cu o carte, două, nouă… Nu știu dacă puștoaica mea citește acum (când nu mai e chiar mică!) pentru că m-a văzut pe mine, dar știu că vorbim despre cărți și în unele momente îmi confiscă vreo lectură recentă. Acum vreo câteva zile mi-a luat „Instinct criminal” a lui Thomas Enger. Nu știu încă dacă-i place. Mie da.

7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

În prima clasă de școală generală m-am îndrăgostit de colega mea de bancă. N-a aflat niciodată pentru că în trimestrul doi s-a mutat la altă școală. Prăjitura mea preferată în copilărie era mascota și îmi plăcea să mă dau în tobogan… E ok?

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Cred că s-au bucurat foarte tare. M-au responsabilizat întrebându-mă când apare continuarea. Nu a apărut chiar atât de repede. Prietenii și familia au fost întotdeauna un mare și puternic sprijin pentru poveștile mele…

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Minciuni, mistere, miraje…

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Unul singur: Citiți mult, citiți autori români! Și citiți… bine!

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Cărtile domnului autor Bogdan Hrib se pot comanda de pe www.libris.ro.

Al Punto – Anamaria Ionescu, Radu Costescu – Editura Tritonic

Al Punto – Anamaria Ionescu, Radu Costescu – 304pag

Genul meu preferat este romance, dar am citit atât de mult romance în ultimul timp încât aveam nevoie de altceva. ”Al Punto” de Anamaria Ionescu și Radu Costescu a fost alegerea perfectă. Cu stilul autoarei sunt obișnuită, i-am citit toate celelalte cărți și mi-au plăcut. Stilul de scriere al domnului Costescu l-am cunoscut în antologia „Noir de Brașov”. Țin să vă spun că a fost pe placul meu acest thriller.

Din primele pagini ale cărții aflăm că un chef roman a fost ucis cu cruzime într-un restaurant din Spania. Autoritățile catalane trebuie să colaboreze cu autoritățile de la București pentru rezolvarea crimei. O să încercăm să dezlegăm crima prin prisma următoarelor personaje: Raul care este victima, Ramon, anchetator spaniol, Sorin, anchetator român, Adriana, sora victimei, o fată destul de ștearsă la prima vedere. Ultimul personaj din acest puzzle pe care vom încerca să îl rezolvam este Tudor. Acesta din urmă este pionul principal, în prima fază, suspectul din capul listei. Tudor este fostul logodnic al Adrianei și fosta mână dreaptă a lui Chef Raul la restaurantul din Bucuresti. Dar totul ar fi mult prea ușor, nu?  Cine a dorit moartea omului și de ce? Ce mi-a plăcut mult la carte a fost alternarea prezentării vieții personajelor îmbinând trecutul cu prezentul. Totul se țese ca o pânză de păianjen, cu cât crezi că te apropi de adevăr cu atât pânza se face mai mare. Atenția la detalii, diferitele indicii au fost lăsate de cei doi autori tocmai pentru a face intriga mai interesantă. Să nu vă mai spun că romanul este foarte complex, întinzându-se pe mai multe ramuri exact ca tentaculele unei caracatițe. Mi-a plăcut mult descrierea regiunii Castelldefels, am simțit atmosfera locului. Cei doi autori s-au completat foarte bine, eu nu mi-am dat seama unde a început unul și unde termina celalalt, lucru care dovedește cât de mult s-a lucrat la acestă carte și cât de bine se cunosc cei doi.  În acest roman avem de toate: intrigi, piste false, iubiri pierdute, prietenie, seriozitate și o poveste foarte frumos împachetată.

Nu mă pricep la acest gen  ca să vă stârnesc, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că este o carte care merită citită.

Cartea autorilor poate fi comandată de pe www.libris.ro.