După terminarea primului volum, am fost tare curioasă de următorul. Voiam să aflu cum se termină povestea dintre Tristan și Libby, dar si de celelalte personaje a căror poveste începe deja să fie conturată. Dacă prima parte a fost destul de light și cumva o joacă între cei doi, în continuare, am văzut fața dură a mafiotului Tristan, care omoară tot ce ii stă în cale. O dată cu nunta lor totul se schimba, în fiecare moment apare ceva care dă lucrurile peste cap.
Vă spun doar că ziua în care o fată devine mireasă ar trebui să fie cea mai frumoasă zi, nu este și cazul lui Libby, aceasta primind lovitură după lovitură. Apare minunatul ei tată la nunta și incearcă să o omoare, fiind salvată de Tristan. Acesta trăind într-o lume in care domnește neîncrederea este convins că proaspata lui soție a complotat cu părintele ei și orbit de furie se poartă foarte urât cu ea. Lucrurile merg din rău în mai rău pentru Libby, se simte pe zi ce trece tot mai slăbită, este otrăvită și ajunge în spital fiind la un pas de moarte. Dacă o să citiți o să aflați cine sunt persoanele care o vor eliminată din viața lui Tristan.
La fiecare pas apare ceva și când credem că lucrurile se așează pe un făgaș normal, totul se dă peste cap și eroii noștri sunt puși la grele încercări.
Acest volum mi-a plăcut mult mai mult decât primul, a fost mult mai intens, am simțit pericolul, durerea lui Tristan, dar și pasiunea care izbucnește de fiecare dată când cei doi sunt unul în apropierea celuilalt.
Libby nu mai are încredere în el, a rănit-o mult prea tare și acesta trebuie să se străduiască ca să fie iertat. Oare va reuși să facă acest lucru? Cum poate să îi recaștige încrederea, când el a fost crescut într-o lume în care nu exista încredere și iubire? Vă pot spune că a făcut multe lucruri pe care nu credea că le va face ca să o vadă din nou zâmbind.
Felicit autoarea pentru această serie, nu știu cum sunt următoarele două volume, sunt sigură că și povestea lui Cairo o să fie una interesantă. Iar despre ultimul nu pot să zic decât că abia aștept să îl citesc, mi-a plăcut foarte mult sinopsisul și abia aștept să văd ce va face nebunatica de Nina, sora celor doi mafioți.
Ii doresc mult succes autoarei în viitor și sper ca viitoarele cărți pe care le va publica să se ridice la nivelul asteptărilor cititorilor care au investit bani și timp pentru a-i citi poveștile.
Cărțile autoarei Ivo Dima se pot comanda de pe site-ul www.vesperbooks.ro
Am citit seria Rivali si mi S-a parut slabuta! Cred ca aceasta este superioară celeilalte! Abia astept! Multumim Caro!
Cu siguranță m-ai convins! Frumoasă recenzia.