Datorie italiană I- Ivo Dima – Editura Vesper Books

O știu pe autoarea Ivo Dima de pe vremea când era nemăritată, fără copil și scria pe wattpad. I-am citit toate cărțile, a evoluat de la o serie la alta, dar ”Datorie italiană I” este cea mai bună de până acum. Se simte că este o carte muncită, documentată, chiar dacă pe alocuri mai are scăpari.

Mă așteptam la cu totul altceva și am rămas surprinsă de povestea dintre Tristan și Libby. Avertismentul de la începutul cărtii m-a indus în eroare și am amânat destul de mult citirea.

Pe langă ceea ce v-am spus mai sus, m-a deranjat modul în care a fost expus bodyguardul lui Tristan. Lumea mafioților este una dură, atât ei cât și gărzile de corp trebuie să fie în permanență, în alertă și nu cred au timp să se joace Candy Crash, să aibă burtă și plăcerea lor vinovată să fie foietajele.

Am dorit să specific aceste aspecte pentru că autoarea ține cont de toate părerile și eu vreau să cred în continuare că nu s-a schimbat.

Să revenim la povestea noastră. Tatăl lui Libertine își părăsește familia imediat după nașterea fetei și apare în viața lor doar prin intermediul cămătarilor care vin la ușa familiei ca să îi plătească datoriile. Acțiunea începe la un an dupa ce tatăl fetei îi fură zece milioane de dolari celui mai mare mafiot din Sicilia, lui Tristan Romano. În ziua absolvirii fetei, soarta își arată fața urâtă și rămâne fară mamă, iar fratele ei este imobilizat la pat. Un accident de mașină îi întoarce viața pe dos și nimic nu va mai fi cum a fost și ca totul să fie și mai urât, la ușa ei apare Tristan care îi spune că ea este plata tatălui pentru banii furati și va deveni a lui în contul datoriei. Chiar dacă vrea să pară mafiotul periculos, ceea ce și este pentru alții, în preajma ei se înmoaie și își arată bunătatea, pe care o maschează sub forma unui capcane pentru fată ca să-l urmeze în Sicilia. Îl transferă pe Blake, fratele ei, la o clinică privată pentru recuperare, iar ei pleacă împreună în Italia, pe terenul lui. De aici începe distracția, că doar nu credeți că Libby este docilă și ascultătoare…, nici vorbă, îi face viața un chin lui Tristan. Nici el nu se lasă mai prejos și o testeaza pentru a vedea dacă nu cumva este  mână în mână cu tatăl ei.

Replicile dintre cei doi sunt savuroase, el se înmoaie în fața ei, începe să își arate sufletul. Ea lasă garda jos și nu mai este atât de arțăgoasă. Dar, să nu credeți că așa dintr-o data totul devine roz și apare curcubeul pe cer. Ei mai au multe de înfruntat, pericolele sunt la tot pasul, neîncrederea persistă asupra lor, răul este la colț și abia așteaptă să îi lovească.

Din punctul meu de vedere această carte este cea mai buna a autoarei dintre cele publicate, se simte mult evoluția, a renunțat la repetiții, diminutivele nu mai există, frazele sunt mult mai concentrate.

Vă mai zic un singur lucru, sper ca povestirea din acea Antologie de Crăciun să fi fost doar o rătăcire de moment, eu cred că autoarea poate mai mult.

Cărtile autoarei Ivo Dima se pot comanda de pe site-ul editurii Vesper Books!