Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.
1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtașiți cu publicul cititor?
Bună ziua, eu vă mulțumesc pentru invitație. Iar ca să răspund la întrebare: momentul când am simțit că este timpul să scriu nu este același cu momentul când am simțit că doresc să împărtășesc publicului ceea ce am scris. Eu scriu de mulți, mulți ani, „Între două fronturi” nu este primul meu roman scris, dar este primul roman despre care am considerat că merită lumina tiparului și în care am crezut suficient încât să-l pot împărtăși.
2. Cât durează documentarea pentru o carte?
Între mult și tare mult, depinde de cât de bine stăpânești subiectul. Iar stăpânirea unui subiect, în funcție de autor, este mai mult decât relativă. De exemplu, genul meu preferat, ficțiunea istorică, pe care îl și scriu de altfel, implică foarte multă documentare, ani întregi. Probabil că scade cu timpul, dacă plasezi cărțile în aproximativ aceeași perioadă; dar ce farmec ar mai avea? 😀
3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?
Trebuie să fiu singură între patru pereți și să ascult muzică. Am eu niște playlist-uri anume pentru scris, le ascult pe repeat, săptămâni și luni întregi, pentru că-mi trezesc o anumită stare. Cam atât.
4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți inainte?
Știți dumneavoastră, e cam ca-n vorba aia cu 10% inspirație și 90% transpirație. Transpirația fiind, în cazul ăsta, lectura. Un autor, ca să scrie bine și să evolueze de la pagină la pagină, de la carte la carte, trebuie să citească enorm și de toate, cât mai diversificat. De la literatură de consum, la „marea literatură”. Scrisul este și el o tehnică, pe care o deprinzi și-o stăpânești în timp și după multă, multă lectură.
5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?
Cartea copilăriei mele a variat odată cu vârsta, de la „Micul prinț” pe la 7 ani, la „Cuore, inimă de copil” pe la 10 ani și la „Pe aripile vântului” în adolescență, cărți pe care le iubesc la fel de mult și acum. Părinților mei le-au plăcut cărțile și au avut bibliotecă mare, iar eu am profitat de ea cât s-a putut încă de mică.
6. Credeți în puterea exemplului atunci cănd vine vorba despre copii și lectură?
Da, absolut. Că tot spuneam mai sus de biblioteca părinților, acum mă laud cu faptul că biblioteca mea o depășește cu mult pe cea din copilărie și observ cu bucurie că puterea exemplului funcționează din generație în generație: și fetița mea, la 6 ani, e îndrăgostită de cărți. Sunt jucăriile ei favorite. J
7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.
Ce să zic? Poate faptul că semăn puțin cu Lulli, personajul meu principal: am o părere despre orice. 🙂
8. Cum au reacționat persoanele din jur în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?
Cunoscuții mei s-au mirat, nu se aștepta cam nimeni. V-am spus, am fost tot timpul tare secretoasă cu pasiunea asta a mea.
9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.
Bucățică de istorie românească (conjucția „de” nu se pune, nu?)
10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?
Le mulțumesc frumos pentru susținere și aprecieri. Știți senzația aia când se oprește din senin un necunoscut în parc să-ți laude copilul/cățelul? Bucurie inconștientă, dar completă. Cam așa e.
Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!
Cartea autoarei Oana David se poate comanda de pe site-ul www.libris.ro
Frumos interviu.
Am auzit numai despre lucruri frumoase in leg cu cartea autoarei! Inca nu o am dar cu siguranta o voi citi in viitor!