Interviul Săptămânii – Laura Nureldin

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?

Ooo.. demult. De prin liceu, dacă nu cumva din școala generală. Iar primele mele „scriituri” au fost – firește – poezii (da, și pe ele le-am scris în engleză) și ceva ce am aflat mult mai târziu, mai la „bătrânețe”, că se numește fan fiction. Mă uitam la Highlander pe atunci și am inventat o poveste paralelă cu personajele din serial. Desigur, acea poveste nu era menită să aibă un public. Dar mă amuza să fac asta, textul curgea absolut natural, așa că am scris destul de mult la ea. Încă există într-un caiet, în camera mea de puștoaică. Și tot fan fiction despre Take That. Colega mea de bancă și cu mine eram fane înfocate, asta e!

Ideile menite să fie citite și de alți ochi decât ai mei au venit mai târziu, odată cu îndrăzneala. Pe blog. Apoi, în 2014, am scris primul meu roman, iar în toamna lui 2015 îl publicam la Editura Herg Benet. Regii timpului.

Sigur, asta dacă nu punem la socoteală comentariile, caracterizările și analizele literare pe care le primeam ca teme la școală și pe care le scriam liber, după ce citeam opera respectivă. Mai puțin în cazul caracterizării lui Ștefan cel Mare din Frații Jderi – n-am putut neam să trec de primul volum, iar în primul volum Ștefan nu apărea. :)))

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Nu fac documentare înainte să mă apuc de scris. Pentru că niciodată nu știu ce voi scrie. Când ajung într-un punct în care am nevoie să îmi confirm niște cunoștințe sau să aflu ceva, atunci mă pun pe căutat. Așa că durata variază de la câteva zeci de secunde – atât a durat să aflu cum se numește Îngerul Focului, de pildă – până la câteva ore (când te apuci să studiezi temeinic istoria Persiei Antice, vocabularul și gramatica vreunei limbi moarte sau semnificațiile atribuite unui simbol ori unui cristal nu-ți permiți să dai rasol). Deși scriu fantasy, îmi place ca reperele reale din cărțile mele să fie corecte și verificabile. Știu că eu sunt chițibușară și verific atunci când găsesc așa ceva în vreo carte, așa că n-aș vrea să dezamăgesc un cititor la fel de „pricinos” ca mine.

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Niciodată nu deschid un document fără să am măcar o idee în  minte, pe principiul „lasă, că vine ea”. Pentru mine, coala goală e cel mai sigur mod de a-mi ucide inspirația. Așadar, când am fie și un crâmpei de idee, îmi deschid frumos documentul, îmi pun un pahar de vin și mă apuc de scris.

Nu corectez decât greșelile de tipar atunci când scriu – de editat, editez a doua zi. Și nu tai – de regulă adaug, pentru că îmi dau seama că nu am reușit să transpun în cuvinte suficient de convingătoare ceea ce, în mintea mea, era cât se poate de clar – și simt nevoia să dezvolt o anumită scenă (da, știu că am spus „scenă”, dar eu scriu mai degrabă cinematografic decât literar), astfel încât cititorul să vadă cu ochii minții exact ce mi-am dorit să îi descriu; fie că e vorba de înfățișarea unui personaj, de o stare, de un loc sau de o acțiune.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

Ca să poți spune povești, trebuie să ai la îndemână instrumentele de bază: cuvintele. Or, vocabularul ți-l construiești citind. Deci da, e nevoie să fii mai întâi cititor ca să poți fii, la rândul tău, scriitor. Chiar și cărțile scrise slab te învață ceva. Te învață ce greșeli să nu faci. 🙂

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Am crescut într-o casă cu mii de cărți – nu e o exagerare. Biblioteca bunicii mele materne  – profesoară de Limba și Literatură – conținea nu mai puțin de 3 (da, trei) mii de cărți. Sigur, multe dintre ele critică literară, dar și comori de literatură clasică și contemporană românească și universală. În aceeași casă – biblioteca mătușii mele, care m-a făcut să-mi găsesc gustul pentru thriller-e și romane polițiste. Și, desigur, biblioteca mea, care conținea de la cărți pentru copii cu ilustrații superbe, până la romane de capă și spadă (și acum l-aș reciti cu mare plăcere pe Dumas). Nu aș putea alege o carte a copilăriei mele. Am citit cu drag de la Povești Nemuritoare și Micul Prinț până la Cireșarii sau seria Melania Lupu. Totuși, prima mea carte, cartonată, cu ilustrații decupate în relief, a fost povestea lui Aladin. Eu îi ziceam Adidin și o căram cu mine peste tot. A fost singura pe care am făcut-o ferfeniță (altfel, mereu am avut mare grijă și respect pentru cărți) din prea multă iubire. :)))

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Categoric! Un copil căruia îi citești de mic, încă înainte să înțeleagă bine ce spui, va ajunge să iubească poveștile, să le caute, să vrea să le deslușească singur și – cine știe – poate chiar să le scrie.

7. Vă rog să ne împărtășiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Nu există multe lucruri pe care oamenii să nu le știe despre mine. Iar cele pe care nu le știu, e mai bine să rămână așa 🙂

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Prietenii s-au bucurat. Alții au ridicat o sprânceană. Și câțiva, puțini, au luat în râs cărțile mele pe care nici măcar nu le-au văzut, darămite să le și citească. Dar aceștia din urmă sunt cei care nu contează. Îmi pasă numai de părerile formate în cunoștință de cauză, nu în baza unei prejudecăți. Iar aici nu mă refer doar la cărți. 😉

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Pfuu, nu-mi place să-i zic ultima. Putem să-i spunem „cea mai recentă”? Indiferent dacă ne referim la ficțiune (Demoni III – Aer) sau non-ficțiune (cele două mini-ghiduri în curs de apariție la Editura UP – Trăiește! și Detox) cele trei cuvinte sunt încredere, viață, libertate.

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Trăiți, nu doar existați! Citiți povești – povești pentru copii, pentru oameni mari, dar povești. Nu suntem niciodată prea maturi sau prea bătrâni pentru ele. Oamenii care citesc trăiesc mai multe vieți. Câte una pentru fiecare carte.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe Cărturesti.ro

Autoarea poate fi găsită pe facebook Laura Nureldin