Este o plăcere de fiecare dată când citesc o carte a autoarei Raluca Butnariu. Așa cum am spus și la „Trandafirul Scoțian”, ea poate oricând să concureze cu autoare mari de historical romance de peste ocean. Îmi mențin și de data aceasta părerea că este cea mai bună autoare de acest gen.
Atenta documentare, atenția la detalii, firul narativ, modul în care sunt construite frazele fac din fiecare carte a Ralucai un deliciu literar.
Citirea “nestematei“ a fost o plăcere, a fost ca o ploaie rece într-o zi toridă de vara, sau ca să ne conformăm anotimpului, cartea a fost ca o ciocolată caldă după o zi întreagă de stat în zapadă.
Așa cum știți din volumul anterior, Rubinul este salvat după șapte ani de captivitate și adus în Anglia. Cred că eliberarea lui a fost lucrul cel mai ușor de făcut. Theodor a îndurat lucruri îngrozitoare în anii în care a fost departe de toate persoanele dragi, și recuperarea este un chin, el nefiind sigur dacă vreodată se va recupera cu totul și unicul lui gând este răzbunarea. Vrea să fie sigur că acel om, călăul lui este mort și nu va mai face rău nimănui.
În peisaj intră și Lisandre o făptură extraordinară care împreună cu Rosalind a ajutat la salvarea Rubinului și care îi bântuie visele bărbatului. Prima lui problemă cu ea este că are naționalitatea franceză și el îi uraște din tot sufletul pe aceștia. Dar acest lucru se pare că ușor se va rezolva și pe Theo nu îl va mai deranja acest aspect mai ales când cei doi vor împărți momente amețitor de pasionale 😀 . A doua problema a lui este frica că nu va fi îndeajuns de bun pentru ea, și frică ca nu cumva să o rănească.
Frica, teama, nesiguranța plutește deasupra personajelor noastre, inamicul este în umbră și se pregătește să lovească în cel mai crud mod posibil. Apar răsturnări de situație, personaje din celelalte cărți, momente amuzante, dar și momente încărcate de iubire și de speranță. Se spune că Dracul nu este chiar așa de negru. Oare să fie adevărată această afirmație?
Am avut plăcerea să reîntâlnesc personaje din cărțile anterioare, personaje și-au dovedit încă o data loialitatea, iubirea unora față de ceilalți.
Dușmanul a avut un plan bine pus la punct și a vrut vărsare de sânge, el neștiind că nu trebuie să te pui cu cleopatrele, pentru că sunt cele mai rele atunci când se simt amenințate.
Ce îmi place foarte mult la personajele feminine ale autoarei este faptul că toate sunt foarte puternice, sigure pe ele, capabile să conducă singure un război și să-l caștige. Nu mai vorbim despre faptul că sunt nepâmântesc de frumoase!
Toată cartea a fost impecabilă din punctul de vedere al poveștii care s-a derulat în fața ochiilor mei, autoarea a ridicat ștacheta foarte sus și încă o data ne-a dovedit că scriitura ei este impecabilă și își merită titlul de cea mai bună scriitoare historical romance.
Am o singură dezamagire, aș ruga editura să fie mult mai atentă la editarea cărții. Greselile, care au fost destul de multe, indiferent daca vorbim despre multe cuvinte lipite sau litere care lipsesc, au știrbit cărții din frumusețea ei, și este păcat.
Vă recomand să citiți această carte, să îi cunoașteți pe Lisandre și Theo, să aflați cum mai decurge povestea de dragoste dintre Rosalind și Braxthon, dar mai ales să îi vedeți pe toți atât de uniți pentru a-l distruge pe acel monstru care i-a răpit lui Theo șapte ani din viață.
P.S. Raluca pe când următoarea carte? Mai avem nestemate la care trebuie să le cunoaștem povestea, nu?
Cartea se poate comanda de pe Editura Librex!
O carte fabuloasă care s-a ridicat și chiar a depășit nivelul Trandafirului…
Da, sunt de acord cu tine! Raluca devine tot mai buna cu fiecare carte pe care o scoate!
Ma asteapta la citit! Dupa spusele tale cu siguranta imi va placea! 😘