Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.
1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?
Începutul a fost în copilărie, cu benzile desenate. O cunoștință m-a întrebat de ce nu scriu, în loc să desenez și, cu ușurința specifică vârstei, am considerat că e ușor. Asta se întâmpla prin 1986. După vreo patru ani, am ajuns la concluzia că nu am talent la scris și am abandonat inițiativa. M-a ținut doar câteva luni, după care am revenit asupra deciziei. În anii ’90 am publicat câteva povestiri, apoi în anii 2000 câteva cărți și, de prin 2013, am început să tratez cu mai multă seriozitate subiectul „carieră scriitoricească”.
2. Cât durează documentarea pentru o carte?
La o carte science fiction, documentarea îmi poate lua câteva luni. În timp ce, la o carte polițistă sau de dragoste, s-ar putea să fie de ajuns câteva săptămâni. Dar e un proces dinamic, în sensul că tot timpul adun informații care mi se par interesante și le folosesc în textele pe care le scriu. Însă, pe lângă asta, mă documentez și punctual pentru fiecare carte în parte atunci când mă apuc de ea.
3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?
Cred că singurul ritual ar fi acela că încerc să-mi fac zilnic timp pentru scris. În rest, pot scrie oricând, oriunde, în orice condiții. Important e să am laptopul la îndemână. De cele mai multe ori ascult muzică la căști în timp ce scriu, dar uneori combin asta cu aruncatul unei priviri la televizor, ori cu discuții purtate pe chat. Singura situație în care nu pot scrie este dacă sunt trist, deprimat, tulburat, supărat. Din fericire, asta se întâmplă suficient de rar.
4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?
Din punctul meu de vedere, a scrie o carte presupune cam 10% talent, inspirație și 90% muncă, transpirație. Și, da, e nevoie să citești mult ca să scrii: să vezi cum se contruiește o intrigă pentru a servi cât mai bine ideea; să înveți să creionezi personajele, astfel încât cititorul să poată empatiza cu ele și să le faci să acționeze natural, nu să-și schimbe comportamentul după cum ai tu nevoie; să scrii corect din punct de vedere gramatical, să eviți repetițiile, să faci textul să sune cât mai cursiv; să ai grijă la erorile de logică; să nu ratezi punctul culminant. Toate cele de mai sus vin din multe, foarte multe lecturi, din autoperfecționare, din studierea altor autori, din participarea la cursuri de scriere creativă.
5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?
Mi-e greu să aleg o singură carte. Pe vremea când citeam povești, am adorat „Povestea lui Harap-Alb” a lui Creangă. Crescând, am devenit devorator al cărților lui Verne, Dumas, May. Apoi am descoperit SF-ul și, de atunci, nimic n-a mai fost la fel.
Casa părinților și bunicilor mei era plină de cărți. În vacanțele de vară îmi plăcea să fac ordine în vreunul dintre corpurile de bibliotecă, ceea ce-mi dădea prilejul să trec prin toate cărțile de acolo, să le aleg pe cele care mi se păreau interesante și să am ce citi toată vacanța. Uneori, căutam și în lăzile din pod. De asemenea, aveam abonament la biblioteca din oraș, de unde împrumutam adesea cărți.
Pe Jules Verne îmi amintesc că-l citeam cu atlasul geografic în față. Și, uneori, citeam câte un roman într-o singură zi.
De pe la vreo 14 ani am început să-mi fac propria bibliotecă, iar în perioada facultății aveam zile când mai făceam „greva foamei” ca să-mi cumpăr vreo carte. Iar când am avut bursă, am cheltuit-o preponderent pe cărți. Chiar și acum, când e vorba despre cadourile de ziua mea, ori de Sărbători, cu mine e simplu: familia primește de la mine o listă cu titluri de cărți, ori de albume muzicale din care să aleagă ce-mi cumpără.
6. Credeți în puterea exemplului atunci cănd vine vorba despre copii și lectură?
Nu știu ce să răspund. Probabil că, într-o familie în care nimeni nu citește, sunt șanse mai mici pentru copil să deprindă acest obicei.
7. Vă rog să ne împărtașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.
Un lucru, probabil, mai puțin cunoscut e acela că, în adolescență, „scoteam” pentru familie o revistă lunară. Conținea benzi desenate, povestiri, articole științifice, jocuri, toate realizate mine. Am scos peste douăzeci de numere și, la ultimele, am reușit să-l cooptez și pe fratele meu. Una dintre dorințele mele este să revin la realizarea de benzi desenate, deoarece desenul/pictura sunt o parte esențială din ceea ce sunt.
8. Cum au reacționat persoanele din jur în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?
M-au felicitat și cam atât. Au luat-o ca pe un moft pe care mi l-am satisfăcut – ceea ce, la vremea aceea, cam așa și era. Și nici n-am făcut mare tam-tam, pe atunci am avut grijă să afle doar cei foarte apropiați mie. Abia ulterior, când am început să iau scrisul în serios, m-au luat și ei pe mine. Spre marea mea bucurie, începând din acel moment, m-au susținut continuu. Pot să spun că sunt un om norocos din acest punct de vedere.
9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.
Dragoste, mister, inedit.
10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?
Prin cărțile pe care le scriu vreau, în primul rând, să transmit fascinația mea pentru „de ce”-urile din acest univers din care facem parte.
Apoi, vreau să fac cititorul să-și pună întrebări. Să aibă în față atât părțile plăcute, cât și cele mai puțin plăcute ale personajelor, cu explicațiile din spatele lor, astfel încât să ajungă să se întrebe „Eu cum aș fi făcut în situația aceea? E cazul să-l judec pentru alegerea sa?”
Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!
Mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine.
Cărțile autorului Lucian Dragoș Bogdan se găsesc pe Libris.ro și Tritonic.ro
Recent Comments