January 22, 2022

Cerberus – Marius Albert Neguț – Editura Polirom

Doamne, ce carte!

Pe tot parcursul cărții m-a strâns în spate. Am avut flashback-uri din copilărie, am auzit vocea tatălui meu spunându-mi să deschid ochii, să nu fiu gâsculiță. Mă deranja foarte tare când mă întâlneam cu el în oraș, sau când intra în barul în care eram și se așeza la masa de lângă și servea un Alexandrion. Acum, adult fiind, îi multumesc din suflet și niciodată nu voi uita când îmi zicea: “când o să ai copiii tăi, faci ce vrei cu ei, îi crești cum vrei, acum faci cum zic eu că sunt tac-to și punct.“

Mara,o tânără majoră, cade la vrajeala unui vlăjgan din cartier și ajunge să fie vândută în Turcia pentru prostitutie. Tatăl ei, Albert, un bărbat care s-a chinuit și care a crescut-o cum a știut el mai bine, se trezește fară fata lui și pornește într-o aventură contra cronometru ca să își găsească fata.

Face lucruri pe care doar un părinte este în stare să le facă, omoară fără să se gândească, dorință lui fiind aceea de a-și găsi și salva fata.

Vă invit să citiți cartea, să aflați povestea lui Albert si a fetei lui, Mara. O poveste care o să vă rămână in minte pentru mult timp.

Toată cartea este impecabil scrisă, este ruptă din realitatea zilelelor noastre. Este atât de ușor pentru o fată să cadă la vrăjeala unui băiat fără să se gândească la consecințe și când se va gândi o să fie prea tarziu.

Am suferit alături de Albert, m-am gândit non stop la copiii mei, la lucrurile pe care pot să le spun, ca să îi feresc de astfel de pericole. Viața nu este roz, din pacate și trebuie să fim pregătiți și să ne pregătim copiii.

Te felicit Marius, pentru această carte! Am amânat cumpărarea acesteia pentru că știam că va fi dură și eu încă trăiesc în lumea cărților cu happy end unde totul este roz și frumos. Realitatea este alta și tu m-ai adus cumva cu picioarele pe pământ și mi-ai amintit că uneori mai am nevoie și de o astfel de carte.

Cinci steluțe sunt prea puține pentru această carte!

Cartea autorului Marius Albert Neguț se poate comanda de pe Elefant.ro, Polirom.