January 2022

Păcate arse – Raluca Iacob – Editura Cassius Books

Din primele pagini am simțit evoluția față de cartea ei de debut. Scriitura s-a  maturizat, ideile sunt mai legate, acțiunea mult mai bună, intriga începe să fie ceea ce trebuie, dar mai trebuie lucrat, încă nu este o carte de cinci stele. În schimb, țin să felicit autoarea pentru alegerea copertei care te atrage în interiorul ei.

Începutul cărții a fost foarte bun, ideea la fel de bună, dar undeva pe parcurs parcă scriitoarea s-a rătăcit un pic și a uitat de unde a plecat. Senzația asta mi-a dat-o, chiar dacă sfârșitul a fost cum trebuie, ceva a scârțâit.

Acțiunea romanului are la baza incendiul care a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris. Personajul nostru principal, Jo, este trimisă de matușa ei, Victoria, să se întâlnească cu un preot pentru a-i aduce ei cel mai important artifact pe care l-a cunoscut omenirea, Coroana de Spini a Mântuitorului. ( partea cu acest artifact am pus-o pe seama ficțiunii, pentru că așa ceva nu se poate întâmpla în realitate) Se pare că Jo a fost doar o victimă colaterală, matușa ei trebuia să fie în catedrală în momentul incendiului. Cine ii doreste moartea? Oare ce păcat a comis ca cineva să își dorească ca ea să dispară de pe fața pământului și nu oricum, ci arsă într-un astfel de loc?

Două personaje noi apar în peisajul cărții: Dante, un țigan din șatră, și Cai despre care vom afla că este fratele Victoriei. O să mai facem cunoștință cu Bao, inspector de poliție și fost soț al Victoriei. El este cel care se ocupă de găsirea vinovaților de incendiu.

Jo este prinsă între ziduri când izbucnește focul și este la un pas să își piardă viața. Ea se salveaza pe ultima sută de metri sărind pe un geam, cu tot cu artifact, lucru care îi cauzează foarte multe răni și ajunge la spital.

Citim în continuare frământările doctorului care o are în grijă, acesta fiind foarte îngrijorat cum va accepta fata veștile când se va trezi, deoarece are foarte multe răni și genunchii îi sunt distruși. Eee, aici autoarea a pierdut firul cărții și nu este sigură dacă sanatatea fetei să fie rea, sau să fie ușoara pentru că ea va pleca pe picioarele ei de la spital. Minusul cărții din punctul meu de vedere este starea de sănătate a lui Jo, care mie nu mi-a fost deloc clară și nu am înțeles dacă este bine sau este rău. Dacă ar fi să mă iau după doctorul care a tratat-o, ea ar trebui să fie destul de rău. Un pic mai multă atenție la astfel de detalii.

Pleacă ea din spital, se duce la mătușa ei unde ce să vedeți, Victoria era în pat cu Dante într-o partidă de dragoste foarte înflăcărată. Fuge Jo de la matușa ei și îl sună pe Cai, unchiul ei spunându-i ca are asupra ei artifactul și are nevoie de ajutor. Pe cine credeți că pune Cai să aibă grijă de fata? Vă zic eu: pe Dante, despre care vom afla nu doar că este partenerul sexual al Victoriei, dar este și cel mai bun prieten al lui Cai. Acesta se schimbă la 180 de grade, se indrăgostește  de Jo și împreună cu Cai pornesc într-o misiune contra cronometru de a rămâne în viată, pe urmele lor fiind și poliția, dar și dușmanii din umbra care le pun viața în pericol. Mi s-a părut că iubirea a venit un pic cam prea repede și nu prea credibil, dar până la sfârșitul cărții am primit confirmarea că Dante și Jo chiar s-au îndrăgostit unul de celălalt foarte rapid.

Încă o data îi recomand autoarei să fie atentă la detalii, acestea fac diferența dintre o carte bună și restul. Plusul cărtii a fost descrierea foarte reală a incendiului, mirosul, atmosfera din interior. Mi-a plăcut mult devotamentul baieților, ar fi fost în stare să iși dea viața unul pentru celălalt și amandoi pentru Jo.

Raluca Iacob are foarte mult potențial, îmi place stilul ei, are idei bune și abia aștept să citesc ce ne va mai pregati.

Cartea autoarei Raluca Iacob se poate comanda de pe site-ul www.cassius-books.ro.

Unless you – Mona Issa – Editura Cassius Books

Am luat această carte din două motive, primul a fost că mi-a plăcut titlul ei, foarte simplu și atrăgător, și al doilea a fost coperta care m-a atras și m-a dus cu gândul la o carte de benzi desenate cu o poveste frumoasă de dragoste. Nu am greșit că am achiziționat-o, nu a avut benzi desenate, dar a avut poveste de dragoste.

“ Unless you“ de Mona Issa a fost o lectură foarte relaxantă care a venit perfect pentru mine, mai ales că nu sunt în cea mai bună formă a mea. M-a distras de la ale mele și foarte rapid am intrat în povestea dulce a Dhalliei și a lui Vayne.

Fata este un personaj foarte spumos, o aiurită de mare clasă, dar cu un suflet cât zece. O apariție pe care cu greu o uiți și pe care ți-o dorești în preajma ta. Asta a simțit și Vayne când în plin atac de claustofobie, cauta ceva care să îl ajute să reziste. Aflat în metrou, starea de rau și-a făcut apariția și doar fata cu părul de un roz aprins l-a făcut să-și depășească panica concentrându-și atenția asupra ei. Aici este farmecul cărții că nu este nimic după tipar, lucrurile sunt scrise natural, cursiv și povestea te prinde în mrejele ei. Chiar dacă modul în care fac cunoștință cei doi nu este cel mai potrivit, niciunul nu își poate lua gândul de la celălalt.

Fata noatră se afla în New York ca să își găsească fostul iubit, pe Kevin cu care a avut o relație terminată pe neașteptate și pe care ea ar vrea să o refacă. Vayne nici el nu se află în cea mai bună perioadă a lui, problemele familiale i-au dat viața peste cap și trebuie să fie alături de familie.

Vayne încearcă să o cucerească, fata nu vrea, ea vrea să își găsească fostul iubit. Personajul nostru se oferă să o ajute să îl găsească, lucru pe care îl și face și mai departe trebuie să citiți dacă sunteți curioși.

Oare ce se va întampla când Dhalli se va întalni cu Kevin? Se vor repara lucrurile între ei? Sau deja inima ei bate mai tare pentru Vayne și întâlnirea cu fostul o va face să realizeze că nu mai sunt sentimentele la fel, sau poate niciodată nu au fost. Vayne care se îndrăgostește nebunește de ea, o să renunțe așa de ușor? Eu vă zic că dacă aveți chef de o lectură foarte dulcică, amuzantă, cu mici stângăcii, dar care sunt trecute cu vederea deoarece autoarea este debutanta și cartea are potențial, vă invit să descoperiți singuri.

Eu am rămas foarte suprinsă când am vazut la sfârșitul cărții că ne vom reîntâlni cu aceste două personaje simpatice.

Oare autoarea este ardeleancă? De mult nu am mai auzit folosirea cuvântului vană, în loc de cadă. Soțul meu, când m-am mutat la Pitești mereu îmi atragea atentia că este cadă, nu vană și ca să nu mai avem astfel de discuții, am rezolvat problema, ne-am pus cabină de duș :D.

“Mă duc să-mi pregătesc vana, apoi mă duc spre patul meu și scot din nou hărtiuțele.”

P.S. Sper ca autoarea să nu ne țină mult în așteptare până la apariția volumului doi, mai ales că ne-a ispitit cu un mic fragment din ceea ce urmează.

Cartea autoarei Mona Issa se poate comanda de pe site-ul www.cassius- books.ro

Interviul Săptămânii – Allex Trușcă

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

Mulțumesc și eu pentru ocazia de a (mai) sta de vorbă, felicitări pentru site și la cât mai mulți urmăritori!

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?

Acum câteva sute de ani, într-o altă viață, așa mi se pare când mă gândesc la asta. Mai recent, prima dată am încercat în generală și apoi liceu, când îmi găsisem o muză. Scrisesem pe atunci poezii și câteva proze scurte, fantastice sau horror. Am renunțat la orice tentativă de scris pentru mult timp, și, pe la vreo 33-34 de ani, când citeam „Jocul Îngerului”, una din cărțile tetralogiei lui Zafon, mi-am reamintit de vechea mea pasiune. Și de atunci, am făcut greșeli, ca orice începător, am fost dezamăgit, ca orice debutant care crede că orice zboară se mănâncă, am învățat din greșelile mele sau ale altora, am ascultat sfaturile celor cu mai multă experiență în literară, m-am înconjurat de oameni de încredere și am evoluat.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

N-aș putea spune că există o regulă sau vreo limită, în mod evident dacă scrii despre ceea ce cunoști nu vei petrece același timp ca atunci când vrei să te documentezi despre ceva în afara ariei tale de expertiză. Uite, să-ți dau un exemplu, pentru o proză scurtă de două-trei pagini, am citit vreo douăzeci de articole despre transformarea cenușii umane în diamante, care, așa ca fapt divers, sunt la fel de „reale” ca și cele naturale. Așa că, dacă vă e greu să vă despărțiți de un fost iubit, soacră sau mătușă și doriți să-i purtați pe post de cercei sau colier, vă pot da câteva referințe. Întorcându-ne la documentare, mă intereseazăca ceea ce scriu să fie credibil și realist (în contextul textului respectiv), deci nu-mi impun un timp limită pentru documentare. Mă deranjează tare mult, ca atunci când citesc o carte, să găsesc tot felul de inadvertențe și sper să-i scutesc pe cititorii mei de asemenea neplăceri. 

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Aș vrea să fiu mai disciplinat în această privință, să am un ritual bine pus la punct, dar viața mea e atât de agitată în ultimul timp încât abia reușesc să fur din când în când câteva momente pentru scris. Pot să spun că funcționez destul de bine când am termene limită. De obicei trag de timp, până când am cât de cât clară povestea în minte, apoi în al doisprezecelea ceas o aștern în word, o las o vreme fără să mă ating de ea, apoi o recitesc, tai, corectez, mă minunez ce prostii am scris. Asta referitor la proza scurtă, la roman e mult mai complicat, necesită un alt soi de angajament, aici fac fișe ale personajelor, o schiță a romanului (n-am spus c-o și respect în totalitate). Dacă-i vreun lucru pe care nu-l fac? Nu scriu ceva doar de dragul de a fi în rândul lumii sau doar pentru că respectivul subiect e la modă acum.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți inainte?

Dacă aș fi un pic răutăcios, aș spune că e nevoie să ai mai multe cărți citite decât scrise. Și de preferat ar fi să citești din mai multe genuri literare, autori buni din diferite epoci și colțuri ale lumii, că dacă citești mereu aceeași poveste, doar cu numele personajelor schimbate, tot limitat rămâi. Și neapărat, trebuie citită și literatură autohtonă, că momentan te adresezi cititorilor din România, nu? Evident că îți trebuie talent, că nici de cântat nu poți dacă n-ai voce și ureche muzicală, nici de dansat dacă ai două picioare stângi, nici de pictat dacă tot ce știi să desenezi e un apus de soare în mare. De fapt, acum poți face orice și oricum, cu un marketing potrivit, dar asta-i altă poveste. Și, pe lângă talent și multe cărți citite, mai trebuie ceva: studiu, fie că mă refer la cursuri de scriere, gramatică sau efectiv analiza, disecția cărților citite. Nu trebuie uitați nici cititorii beta de încredere, care să-ți dea una după ceafă, de preferat la figurat, să-ți arate posibilele puncte slabe ale textului. Și după ce ai scris cartea aia, sau mă rog, primul draft (că doar nu crezi că e gata când ai pus ultimul punct, nu?) îți trebuie și un pic de noroc, să-și găsească editura potrivită. Da, norocul e important și el, că sănătate au avut și cei de pe Titanic.   

5. Care a fost cartea copilariei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Am crescut într-un sat în Oltenia, la vreo 3 kilometri de oraș. Ai mei aveau o bibliotecă, nu prea mare, dar în acel moment pentru mine a fost de ajuns. În plus, în fiecare an în care luam premiul I, că eram un tocilar, mama mergea cu mine la singura librărie din oraș și-mi cumpăra una-două cărți, ceea ce pentru mine era o mare satisfacție. Pe lângă cărțile de povești și basme, nu cred că greșesc când spun despre romanul „Încântare” al scriitorului gorjean Sabin Velican că a fost cartea copilăriei mele. Apoi, în topul preferințelor mele erau cărțile lui Jules Verne, mai ales „Castelul din Carpați”, „De la Port-Said la Mombasa” al lui Henrik Sienkiewicz, „Bătrânul și marea ” al lui Hemingway că eram obsedat de pescuit, și „Comoara din Insulă” de R.L. Stevenson.

6. Credeți în puterea exemplului atunci cănd vine vorba despre copii și lectură?

Cred în puterea exemplului în orice domeniu, nu numai când vine vorba de copii și lectură. Nu mi se pare corect și normal să ceri cuiva să facă un anumit lucru, dacă tu nu îl faci. Apoi, mi s-ar părea un pic utopic ca tu, părinte sau frate mai mare, să te aștepți ca cel mic să stea cu nasul în bibliotecă dacă tu nici nu mai știi cum se deschide o carte. Evident, există și excepții, dar știm cu toții că în general, copiii fac ce văd de la părinți. Asta-i un fel de armă cu două tăișuri, cred că toți am învățat asta pe pielea noastră, dar prefer să vorbesc despre psihologie și lucruri moștenite de la părinți după cel puțin două beri.

7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Nu-mi place să fiu apelat cu dumneavoastră de către cititori. 🙂 Ah, vă mai pot spune că în copilărie eram convins că aveam o comoară îngropată în grădină, dar nu voia nimeni să mă creadă, așa că m-am pus la treabă, aveam de gând s-o găsesc singur. Am făcut praf culturile de morcovi, sfeclă și cartofi cu târnăcopul, m-am durut și mâinile de la bătături, și fundul de la bătaia primită.

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Unii au privit asta cu scepticism și neîncredere, alții au fost curioși, alții au fost entuziasmați. Fix ca în viață, în absolut orice acțiune ai întreprinde, vei găsi cel puțin câte un reprezentant al fiecărei categorii menționate. Acum, dacă stau să mă gândesc puțin, poate dacă aș fi scris proză realistă, ar fi fost mai multe persoane entuziasmate sau curioase, dar consider că literatura fantastică îmi este mai potrivită. Sau, și mai precis, prefer să scriu un amestec de realitate și fantastic.

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Aoleu, să-i ceri unui scriitor să descrie ceva în doar trei cuvinte, este din perspectiva mea, aproape un sacrilegiu, dar te iert, că-mi ești dragă. 🙂 O să mă refer aici la ultimul roman, cel publicat la Editura LITERA, în colecția Biblioteca de Proză Contemporană, și anume, „I put a spell on you…”  , 1) real, fantastic, contemporan; 2) dragoste, adulter, fantasme. Cam greu, prefer să văd părerile cititorilor.

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Să aibă încredere că vor veni zile mai bune, să aibă grijă de ei, de sănătatea lor mintală și să citească în continuare autori români. Avem mulți scriitori buni însă, din păcate, unii nu sunt foarte vocali sau vizibili pe rețelele sociale și n-au nici un marketing puternic în spate. I-aș ruga pe cititori ca atunci când descoperă un autor care le place, să-l recomande și cunoscuților. Dacă întâlnesc o carte bine scrisă, dar cu un subiect care nu i-a atras, să spună mai departe, s-o ajute să-și găsească cititorul potrivit. Dacă o carte mult prea lăudată este slabă din toate punctele de vedere, să spună și asta, mai salvăm copaci, timp și bani.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Mulțumesc și eu. Cu drag, Allex Trușcă.

Cartea autorului Allex Trușcă poate fi comandată de pe site-ul www.litera.ro

Cred în fericire – Kelly Moran – Editura Literpress

Vol.1 – „Fericirea în brațele tale” de Kelly Moran – 324 pag

Îmi place să citesc în cărți despre femei puternice, femei care pot să țină piept lumii întregi. Așa este și Olivia , eroina noastră, o femeie puternică a cărei viața nu a fost ușoară. Și-a pierdut părinții, ea și fratele ei, Justin, fiind crescuți de mătușa lor. Apoi razboiul i-a luat fratele, lăsând-o singură cu o moșie mare de condus. Nate, prietenul lui Justin, ii promite acestuia pe patul de moarte că va avea grijă de Olivia, doar că el are foarte multe remușcări și se simte vinovat de moartea lui Justin. Ce se întâmplă când Nate și Olivia se întâlnesc? O să aflați doar citind.

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură relaxantă, cu momente tensionate, dar și cu unele pline de pasiune.

Vol.2 – „Cred în fericire” de Kelly Moran – 290 pag

Îmi place tare mult cum scrie autoarea Kelly Moran. Ne vorbește despre persoane puternice, care pot muta munții din loc, care pot trece peste orice obstacol, care își arată vulnerabilitatea și știu să ceară ajutor atunci când este cazul.

Volumul de față ne prezintă povestea de dragoste dintre Nakos și Amy.  Cei doi împreună cu Olivia ( personajul nostru feminin din “Fericirea în brațele tale“) au copilărit împreună și au fost foarte buni prieteni. Ani de zile Nakos a crezut că este îndrăgostit de Olivia, a fost de ajuns un singur sărut cu Amy ca să știe clar cui îi poartă iubire.

Amy a fost toată viața ei dezamăgită, a răzbit mereu prin multă muncă și forțe proprii. Copilăria nu i-a fost ușoară, un eveniment urât a urmărit-o toată viața. Când ajunge bătută bine de soțul ei, acasă la Olivia toată viața ei se schimbă. Divorțează, își pune ordine în gânduri, începe să facă lucrul care îi place ei cel mai mult, să fotografieze și mai ales își dă seama cât este de îndrăgostită de Nakos.

Îi este foarte teamă să își arate sentimentele, mereu, ea crezând că Nakos o dorește pe Olivia și când aceasta se mărita, ea crede că este rezerva lui.

M-a înfuriat de câteva ori atitudinea ei de a se băga în carapace și de a se comporta foarte imatur, dar ajungând la sfârșitul cărții am înțeles de ce i-a fost atât de teamă, de ce se credea neatrăgătoare, inferioară și nesigură pe ea.

Lucrurile se schimbă, Nakos începe să îi distrugă fiecare zid pe care fata și l-a construit în jurul ei, dar trecutul urât își face simțită prezența și le tulbură liniștea.

Oare cum se va termina această carte? Cei doi își vor găsi fericirea unul în brațele celuilalt?

Cărțile autoarei Kelly Moran pot fi comandate de pe site-ul www.literpress.ro

23 ianuarie: Ziua internațională a scrisului de mână (Handwriting Day). Ce spune scrisul despre personalitatea noastră

În fiecare an, în data de 23 ianuarie este serbată Ziua scrisului de mână (National Handwriting Day), instituită cu scopul de a ne aminti frumusețea și unicitatea acestei forme de artă, numită caligrafie, dar și necesitatea folosirii semnăturii de mână.

Această dată, la care este celebrată Ziua mondială a scrisului de mână, coincide cu ziua de naștere a lui John Hancock, devenit notoriu datorită semnăturii sale, deosebit de lizibile și de interesante, de pe Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

Iniţiatorul acestei zile este Asociaţia producătorilor de instrumente de scris (Writing Instrument Manufacturers Association, WIMA), care a declarat ziua de 23 ianuarie drept ziua sărbătoririi „scrisului de mână”.

Istoria evoluţiei scrisului de mână este de mii de ani, perioadă în care oamenii au încercat să stabilească caracterul unei persoane după scrisul de mână al acesteia. În anul 1875, părintele francez Jean-Hippolyte Michon a folosit pentru prima dată termenul „grafologie”, care, astăzi, este considerat drept un domeniu de analiză a scrisului de mână. O contribuție importantă la teoria grafologiei a avut-o şi filosoful și psihologul german Ludwig Klages (10 decembrie 1872- 29 iulie 1956).

Oamenii de ştiintă moderni au stabilit șapte caracteristici principale ale scrisului de mână, după care poate fi creat profilul unui om. Acestea sunt: mărimea literelor, forma şi înclinarea lor, direcția scrisului de mână, presiunea şi viteza scrisului, precum şi forma liniei de bază a rândurilor.

Ce spune scrisul de mână despre tine

Grafologia sau analiza scrisului de mână, datorită faptului că acesta este un reflex inconștient, a fost și rămâne unul dintre cele mai exacte și efective teste de personalitate, dezvăluind o mulțime de trăsături ale caracterului omenesc, anume datorită faptului că scrisul de mână este un obicei atât de personalizat și unic pentru fiecare.

Grafologia, ştiinţa care analizează scrisul de mână pentru a descoperi trăsăturile de caracter ale persoanelor, a existat încă de pe vremea lui Aristotel. Specialiștii grafologi, susțin că prin interpretarea scrisului de mână al unei persoane, pot fi dezvăluite peste 5.000 de tipuri de personalitate.

Astfel, dacă scrii literele mari, cel mai probabil ai nevoie să te simţi înţeles şi să te faci remarcat în faţa celorlalţi. Pentru tine contează foarte mult părerea celorlalţi despre tine.

În cazul în care scrii literele mici, ești o persoană cu o concentrare foarte bună și foarte determinată, dar eși mai degrabă o persoană introvertită.

Dacă scrisul tău este orientat spre dreapta, atunci înseamnă că şti o persoană sensibilă, iubitoare, sentimentală, prietenoasă şi impulsivă. Familia şi prietenii ocupă cel mai important loc în viaţa ta.

Dar, dacă scrisul este orientat spre stânga, se presupune că eşti o persoană introvertită şi retrasă.

Un scris drept, neorientat spre o parte sau alta, te prezintă ca fiind o persoană ghidată de raţiune, nu de emoţii; o persoană pragmatică.

Dacă scrisul tău este unul îngoșat, atunci înseamnă cu ești foarte impulsiv, trăind evenimentele la o intensitate maximă, din cauza sentimentelor foarte puternice pe care le deți.

Scrisul subţire te reprezintă ca fiind o persoană care trece uşor peste evenimente din viaţa sa, nefiind foarte sentimentală.

Grafologii susțin că, dacă ești o persoană care lasă spațiu normal între rânduri, înseamnă că știi care-ți sunt limitele.

Ce spun despre tine forma în care scrii literele

Dacă litera „l” are o buclă mare: înseamnă că ai speranţe şi visuri foarte mari pentru viitor. Dar dacă litera „l” nu are deloc buclă, atunci înseamnă că visurile tale de până acum probabil că s-au năruit şi nu îţi mai faci alte speranţe.

Ești o persoană care scrie litera „t” cu buclă? Atunci înseamnă că eşti o persoană sensibilă la criticile celor din jur, care poţi părea paranoică uneori. Dacă litera „t” nu are bulcă, grafologii spun despre tine că ești un un angajat ideal, disciplinat şi foarte sigur pe sine. Totuși, dacă litera „t” este tăiată foarte sus, se consideră că ai aspiraţii înalte şi o stimă de sine dezvoltată. În cazul în care litera „t” este tăiată foarte jos: nu ai speranţe mari şi eşti foarte nesigur pe tine.

Litera „y” este subţire: Îţi alegi prietenii cu foarte mare atenţie. Litera „y” are o buclă mare: Ai un cerc larg de prieteni. Dacă litera este alungită, atunci înseamnă că îți place să călătorești, iar dacă scrii litera mai scurt, se consideră că eşti o persoană care preferă să stea acasă, care nu e atrasă de aventuri.

Eşti o persoană care acţionează logic şi care gândeşte foarte mult înainte să facă alegeri, dacă literele se leagă una de alta. În caz contrat, ești o persoană inteligentă și intuitivă.

Dacă faci un cerculeţ gol deasupra lui „i”, înseamnă că eşti o persoană copilăroasă, căreia îi place să se joace. Ai, de asemenea, o latură artistică şi îţi place să ieşi în evidenţă.

Dacă punctul de pe care-l pui pe „i” este unul normal, grafolofii spun că nu îţi place dezordinea şi acorzi deosebit de multă atenţie detaliilor.

Voi cum scrieți?

Sursa articolului ziarulunirea.ro

Sursa foto dan-caragea.ro

Cerberus – Marius Albert Neguț – Editura Polirom

Doamne, ce carte!

Pe tot parcursul cărții m-a strâns în spate. Am avut flashback-uri din copilărie, am auzit vocea tatălui meu spunându-mi să deschid ochii, să nu fiu gâsculiță. Mă deranja foarte tare când mă întâlneam cu el în oraș, sau când intra în barul în care eram și se așeza la masa de lângă și servea un Alexandrion. Acum, adult fiind, îi multumesc din suflet și niciodată nu voi uita când îmi zicea: “când o să ai copiii tăi, faci ce vrei cu ei, îi crești cum vrei, acum faci cum zic eu că sunt tac-to și punct.“

Mara,o tânără majoră, cade la vrajeala unui vlăjgan din cartier și ajunge să fie vândută în Turcia pentru prostitutie. Tatăl ei, Albert, un bărbat care s-a chinuit și care a crescut-o cum a știut el mai bine, se trezește fară fata lui și pornește într-o aventură contra cronometru ca să își găsească fata.

Face lucruri pe care doar un părinte este în stare să le facă, omoară fără să se gândească, dorință lui fiind aceea de a-și găsi și salva fata.

Vă invit să citiți cartea, să aflați povestea lui Albert si a fetei lui, Mara. O poveste care o să vă rămână in minte pentru mult timp.

Toată cartea este impecabil scrisă, este ruptă din realitatea zilelelor noastre. Este atât de ușor pentru o fată să cadă la vrăjeala unui băiat fără să se gândească la consecințe și când se va gândi o să fie prea tarziu.

Am suferit alături de Albert, m-am gândit non stop la copiii mei, la lucrurile pe care pot să le spun, ca să îi feresc de astfel de pericole. Viața nu este roz, din pacate și trebuie să fim pregătiți și să ne pregătim copiii.

Te felicit Marius, pentru această carte! Am amânat cumpărarea acesteia pentru că știam că va fi dură și eu încă trăiesc în lumea cărților cu happy end unde totul este roz și frumos. Realitatea este alta și tu m-ai adus cumva cu picioarele pe pământ și mi-ai amintit că uneori mai am nevoie și de o astfel de carte.

Cinci steluțe sunt prea puține pentru această carte!

Cartea autorului Marius Albert Neguț se poate comanda de pe Elefant.ro, Polirom.

Interviul Săptămânii – Nicoleta Tudor

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le împărtășiți cu publicul cititor?

În primul rând, îți mulțumesc mult Caro pentru invitația la acest interviu, mă bucur să-ți fiu alături, pentru blogul Citesc românește, blog nou care sper să crească într-un an, cât altele în zece.

Pe hârtie, la propriu pe hârtie, mi-am așternut ideile cam de când am început să reușesc singură să scriu și să și înțeleg ce-am scris, bine, nu le împărtășeam decât cel mult surorii mele geamănă, cu care împărțeam și același pat, iar înainte de a adormi, vorbeam în versuri, îți dai seama ce ieșea.

Curajul de a împărtăși cu publicul ceea ce scriu, a venit prin clasa a III-a, când mi-am scris singură poezia pe care am recitat-o la una dintre serbările școlare. Apoi a venit adolescența, când tot românul e poet și, na, româncă neaoșă și eu, m-am simțit nevoită să debitez nu oricum, ci pe versuri, ceea ce simțeam eu atunci. Am ascuns bine caietul, până în 2017, când mi-am făcut curaj să public poeziile scrise în adolescență și anume în volumul „Dincolo de nori”, la editura Librex Publishing.

Dar, inainte de a îmi trece prin minte să-mi pun sufletul de adolescentă pe o tavă și să îl servesc cititorului, prin 2012, am primit cadou de ziua numelui meu un laptop. Ce să fac cu el, ce să fac? Nu prea aveam ce, în afara scurtelor momente în care mai intram pe Facebook (pe vremea aceea nu eram legată ombilical de această platformă de comunicare, ca acum). Așa că, mi-am luat inima în dinți și m-am apucat să aștern într-un document Word de data aceasta, nu pe hârtie, o poveste care îmi bântuia imaginația de mult timp. Așa a luat naștere primul capitol din volumul „Cercurile mistice”, primul volum din trilogia cu același nume, pe care i l-am trimis fiicei mele, Vero, cu întrebarea: „Dacă o carte ar începe așa, crezi că ai citi-o?”

Raspunsul a venit fulgerător de repede „Daaaa. Din ce carte este? O vreaaau?”

Și așa, capitol după capitol, scriam, trimiteam Verei. Am avut o pauză de vreo săptămână, după care m-a sunat Vera și mi-a cerut să scriu o dată, să nu o las cu ochii în soare, că a început să viseze personajele și o termină ea dacă eu nu am de gând.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Treaba cu documentarea e o treabă destul de serioasă. Adică, fantezie, fantezie, ce scriu eu, dar, acea fantezie este foarte bine documentată. Nu spun că pe parcursul documentării, la un moment dat, schimbi firul poveștii pe care voiai să o spui. Nu-ți spun că, după ce Fan curierul mi-a tot adus colete din două în două zile cu cărți despre farmece, blesteme, ritualuri cu lumânări și alte îndeletniciri de genul acesta, soțul meu mi-a spus foarte serios:”Sper că nu te apuci de prostii din astea”

De obicei, când îmi încolțește ideea unui roman, încep cu documentarea. Pe măsură ce aflu lucruri, firul poveștii ia viață în mintea mea, crește, se țes intrigi, situații, dialoguri, chiar. Când încep să scriu romanul, deja partea de documentare este finalizată într-un procent de 80%, deja știu bine finalul, restul sunt amănunte pe care le dezvolt pe măsură ce creez povestea. Dar, uneori, când mai caut ceva, dau peste informații care mă fac să schimb cursul poveștii sau să vin cu o poveste în poveste, așa cum s-a întâmplat cu volumul al doi-lea din trilogia Triunghiul de foc, și anume cu Regasirea discurilor solare, care a început cu povestea Ilincăi si a lui Luca, o poveste care mi-a rămas în suflet, după ce am găsit în timpul documentării referiri la povestea de dragoste dintre un preot și o „vrăjitoare” de la sfârșitul secolului XVII, când în Transilvania avea loc prigoana „vrăjitoarelor”, poveste care a stat la baza primei părți a volumului Regăsirea discurilor solare, poveste pentru care aș fi suferit dacă nu o împărtășeam cu cititorii mei.

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Nu, chiar nu am figuri din astea. Scriu când am ce scrie. Scriu când am idei. Scriu când am inspirație. Scriu în orice moment al zilei, prefer noaptea, de  ce să nu recunosc, e mai liniște, iar fantezia se pare că vine spre mine o dată cu întunericul.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

Ce să spun Caro? Ca să ai talent la scris, trebuie să ai imaginație, în primul rând. Apoi să deții în vocabularul tău un număr suficient de mare de cuvinte pentru a te juca cu ideile, căci scrisul, până la urmă, asta este. O joacă în care instrumentele principale ale jocului sunt cuvintele și da, are o strânsă legatură cu cititul, căci acesta, cititul, îți dezvoltă și imaginația, îți îmbogățește vocabularul, am auzit pe undeva că ajută și memoria. Deci eu aș spune că e nevoie categoric de talent, dar și de un background de cărți, măcar pentru a avea idee cum se scrie o carte.

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Nu pot spune că părinții mei s-au omorât cu cititul, erau oameni simpli, de la țară, aveau alte preocupări și anume să muncească pentru a asigura un trai decent celor trei fete pe care le aveau. În schimb, sora mea mai mare a fost cea care mi-a insuflat plăcerea, dorința și nevoia de a citi. Începea să îmi povestească câte un roman, pe vremea aceea era în vogă Alexandre Dumas, mi-l povestea cu patimă, eu îi sorbeam cuvintele și când era acțiunea mai în toi și curiozitatea mea mai excitată, imi spunea: „Dar am cartea, ți-o las s-o citești” și uite așa, mă lăsa cu ochii în soare și cu gura căscată.

Mi-au plăcut multe cărți, este greu să definesc cartea copilăriei mele, dar mi-a rămas în suflet, cel mai mult, Fiul risipitor, de Radu Tudoran.

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Categoric. Sunt foarte multe cazuri în care părinții nu citeau, dar copii da, dau exemplu generația mea, majoritatea părinților noștri nu citeau, dar noi plimbam câte o carte de la unul la altul, până o citea toată clasa. Dar dacă ar mai fi fost și părinții care să aibă această înclinație, cum ar fi fost? Sunt și cazuri în care trebuie să îți pui imaginația la lucru și iarăși dau un exemplu personal (Vero te fac de râs). Pe Vera n-am reușit să o fac să citească până prin clasa a VI-a, când disperată, am apelat la profesoara ei de română (care îmi fusese și mie profesoară), iar dânsa mi-a recomandat nonșalant să îi dau o carte de Sandra Brown, ca să-i deschidă apetitul. Și i l-a deschis, Slavă Domnului, nu este un secret pentru nimeni că Veronica Amuza este o cititoare împătimită.

7. Vă rog să ne împărtașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Aoleu, ce să spun eu aici? Uite, de exemplu, pot aprinde un foc când alții nu reușesc (adică, într-un final reușesc, dar cu mult fum).

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Din jur, adică din jurul meu apropiat? Depinde, ai casei m-au sprijinit, încurajat, ajutat (soțul nu a citit ce-am scris, mai bine).

Colegii, unii mi-au fost alături, alții s-au comportat ca și cum nu s-ar fi întâmplat asta, dar, mă rog, nici Isus n-a fost profet la el în sat…

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Captivantă, magică, controversată. Acum, depășind cele trei cuvinte, am fost întrebată dacă sunt vrăjitoare.

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Mesajul pentru cititorii mei este că îi iubesc. Datorită felului în care mi-au primit cărțile, datorită feedback-lui lor, voi scrie în continuare, pentru a-i bucura cu povești care să îi scoată din realitatea încrâncenată în care trăim acum. Și le mulțumesc din suflet că îmi sunt alături. Cu impresii, cu sfaturi, cu critici. Am nevoie de toate acestea.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri!Vă doresc inspirație și spor la scris!

Și eu îți mulțumesc mult pentru că te-ai gândit la mine și ai dorit ca eu să fiu parte din blogul tău!

Cărțile autoarei Nicoleta Tudor pot fi comandate de pe www.librex.ro!

Mihai Eminescu

De mica am fost cititoare, cărțile mi-au fost mereu la îndemână, amandoi părinții mei citind foarte mult, dar niciodată nu am excelat la școala la Limba Română, pentru că mereu aveam ceva de comentat. Singura dată când am avut un 10 la Limba Română a fost la sfârșitul clasei a zecea când am luat prima și singura mea nota de zece la această materie. A fost luată pentru Luceafărul lui Mihai Eminescu și este nota de care sunt cea mai mândra și pe care o țin minte toată viața.

Ma bucur că la școala copiilor mei înca se mai fac activități dedicate zilei de naștere a marelui poet. În fiecare an la clasa baiețelului meu, doamna învățătoare ( mare fană Eminescu) îi aduce un omagiu prin intermediul copiilor. De fiecare data vine cu informații, cu fișe și îi roagă pe copii să memoreze o poezie ca apoi să o recite în fața clasei.

Dacă ați avut răbdare și ați citit până acum, mai aveți un pic de răbdare și urmăriți acești doi copii de care sunt foarte mandră! Dragoș si Anastasia recitând din Eminescu.

Și dacă tot suntem în ziua Eminescu vreau să vă las versurile mele preferate din toată opera lui:

Iubind în taină…

Iubind în taină am păstrat tăcere,

Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,

Căci în priviri citeam o vecinicie

De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie

Cuvinte dă duioaselor mistere;

Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere

A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete

Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.

Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,

C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.

Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.

Dacă doriți să aflați mai multe despre poetul nostru, vă invit să citiți cartea Doamna Eminescu scrisă de Georgiana Vâju unde rolul principal îl are Veronica Micle, sufletul pereche al lui Mihai Eminescu. O bijuterie de carte, va garantez!

P.S. Mi-aș fi dorit să fi avut parte de mult mai multe clipe de fericire. Soarta a fost destul de crudă cu el.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stéphane Mallarmé. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani (De-aș avea), iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Sursa: Wikipedia.org

Ipoteza iubirii – Ali Hazelwood – Editura Litera

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Titlu în engleză: The Love Hypothesis

Numar pagini: 336

Traducere: Simona Săsărman

Nu mai vreau să îmi iau țepe de la cărți, vreau să îmi placă cărțile în continuare și să am încredere în edituri, dar nu mai pot. Mai toate editurile fac campanii de marketing foarte bine puse la punct, dar cărțile nu sunt așa de wow pe cât le laudă ei. Cartea “ Ipoteza iubirii“ este promovată de la început de decembrie( cred) ca fiind o carte fenomen. Greșeala a fost a mea că dacă căscam bine ochii și mă uitam atent că scrie pe copertă că este fenomen și pe TikTok nu cred că o comandam. Părerea mea despre Tik Tok este mai bine să nu fie cunoscută.

Mă așteptam la o carte wow, la o poveste de dragoste impecabilă, amuzantă, plină de răsturnări de situație, de alte chestii și am rămas dezamăgită tare de tot.

Protagoniștii noștri Olive și Adam se cunosc într-un moment nu foarte favorabil pentru Olive, dar se pare că Adam nu a uitat-o și atunci când se reîntâlnesc după o perioadă, Adam profită de ocazie chiar dacă situația pare alta. V-am băgat în ceață, nu? Și eu m-am băgat pe mine :D. Încerc să detaliez puțin, fară să vă dau spoiler și să vă spun de ce nu am fost dată pe spate.

Olive este în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford, iar Adam este un tânăr profesor foarte în voga al aceleași universități. Cei doi ajung să se sărute printr-o conjuctură a sorții pe care vă invit să o citiți, și ajung să se prefacă că sunt iubiți, fiecare dorind să obțină ceva de la această relație falsă.

Amandoi sunt foarte buni profesioniști, Adam fiind respectat în breasla, dorit și de alte universități inclusiv de Harvard. Olive cercetează posibilitatea descoperirii cancerului pancreatic mai devreme, acest lucru ducând la posibilitatea de tratament și mai puține decese din cauza acestei boli care ucide fară milă. În peisaj apare un prieten de al lui Adam, profesor la Harvard care îi dă o mână de ajutor lui Olive, dar niciodată lucrurile nu sunt așa cum par și ajungem să aflăm că acest personaj este un mârlan de mare clasă.

Ideea cărții a fost bună, mi-a plăcut, am rezonat cu Adam, a fost un bărbat care a știut să își joace cărțile foarte bine și atunci când a fost vorba să aleagă între Olive și prietenul lui nu a stat nicio secundă pe gânduri. S-a simțit din prima că îi place fata și vrea să fie cu ea, dar ce te faci cu a noastră care parcă avea niște ochelari de cal pe ochi și nu vedea decât înainte. Se spune că degeaba ești deștept în meseria ta, dacă viața trece pe lângă tine și tu te uiți lung. A ajuns să îmi placă de Olive abia la sfârșit când a realizat și ea că Adam are sentimente pentru ea, și dacă nu face ceva riscă să îl piardă.

Eu înțeleg că fata nu a avut o viață prea bună, că a fost greu încercată de viață, că a muncit din greu pentru fiecare realizare a ei, că nu crede în iubire și îi este frică ca acest sentiment să o atinga, dar când apare în peisaj Adam parcă era bătută în cap, se comporta imatur.

Nici nu vă spun să nu o citiți, dar nici nu spun că este wow. Cred că ține de fiecare persoană, de gusturile lui și de momentul în care este citită. Eu am avut așteptări mult prea mari de la  aceasta…

Cartea se poate comanda de pe www.litera.ro

Interviul Săptămânii – Laura Nureldin

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtășiți cu publicul cititor?

Ooo.. demult. De prin liceu, dacă nu cumva din școala generală. Iar primele mele „scriituri” au fost – firește – poezii (da, și pe ele le-am scris în engleză) și ceva ce am aflat mult mai târziu, mai la „bătrânețe”, că se numește fan fiction. Mă uitam la Highlander pe atunci și am inventat o poveste paralelă cu personajele din serial. Desigur, acea poveste nu era menită să aibă un public. Dar mă amuza să fac asta, textul curgea absolut natural, așa că am scris destul de mult la ea. Încă există într-un caiet, în camera mea de puștoaică. Și tot fan fiction despre Take That. Colega mea de bancă și cu mine eram fane înfocate, asta e!

Ideile menite să fie citite și de alți ochi decât ai mei au venit mai târziu, odată cu îndrăzneala. Pe blog. Apoi, în 2014, am scris primul meu roman, iar în toamna lui 2015 îl publicam la Editura Herg Benet. Regii timpului.

Sigur, asta dacă nu punem la socoteală comentariile, caracterizările și analizele literare pe care le primeam ca teme la școală și pe care le scriam liber, după ce citeam opera respectivă. Mai puțin în cazul caracterizării lui Ștefan cel Mare din Frații Jderi – n-am putut neam să trec de primul volum, iar în primul volum Ștefan nu apărea. :)))

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Nu fac documentare înainte să mă apuc de scris. Pentru că niciodată nu știu ce voi scrie. Când ajung într-un punct în care am nevoie să îmi confirm niște cunoștințe sau să aflu ceva, atunci mă pun pe căutat. Așa că durata variază de la câteva zeci de secunde – atât a durat să aflu cum se numește Îngerul Focului, de pildă – până la câteva ore (când te apuci să studiezi temeinic istoria Persiei Antice, vocabularul și gramatica vreunei limbi moarte sau semnificațiile atribuite unui simbol ori unui cristal nu-ți permiți să dai rasol). Deși scriu fantasy, îmi place ca reperele reale din cărțile mele să fie corecte și verificabile. Știu că eu sunt chițibușară și verific atunci când găsesc așa ceva în vreo carte, așa că n-aș vrea să dezamăgesc un cititor la fel de „pricinos” ca mine.

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

Niciodată nu deschid un document fără să am măcar o idee în  minte, pe principiul „lasă, că vine ea”. Pentru mine, coala goală e cel mai sigur mod de a-mi ucide inspirația. Așadar, când am fie și un crâmpei de idee, îmi deschid frumos documentul, îmi pun un pahar de vin și mă apuc de scris.

Nu corectez decât greșelile de tipar atunci când scriu – de editat, editez a doua zi. Și nu tai – de regulă adaug, pentru că îmi dau seama că nu am reușit să transpun în cuvinte suficient de convingătoare ceea ce, în mintea mea, era cât se poate de clar – și simt nevoia să dezvolt o anumită scenă (da, știu că am spus „scenă”, dar eu scriu mai degrabă cinematografic decât literar), astfel încât cititorul să vadă cu ochii minții exact ce mi-am dorit să îi descriu; fie că e vorba de înfățișarea unui personaj, de o stare, de un loc sau de o acțiune.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți înainte?

Ca să poți spune povești, trebuie să ai la îndemână instrumentele de bază: cuvintele. Or, vocabularul ți-l construiești citind. Deci da, e nevoie să fii mai întâi cititor ca să poți fii, la rândul tău, scriitor. Chiar și cărțile scrise slab te învață ceva. Te învață ce greșeli să nu faci. 🙂

5. Care a fost cartea copilăriei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Am crescut într-o casă cu mii de cărți – nu e o exagerare. Biblioteca bunicii mele materne  – profesoară de Limba și Literatură – conținea nu mai puțin de 3 (da, trei) mii de cărți. Sigur, multe dintre ele critică literară, dar și comori de literatură clasică și contemporană românească și universală. În aceeași casă – biblioteca mătușii mele, care m-a făcut să-mi găsesc gustul pentru thriller-e și romane polițiste. Și, desigur, biblioteca mea, care conținea de la cărți pentru copii cu ilustrații superbe, până la romane de capă și spadă (și acum l-aș reciti cu mare plăcere pe Dumas). Nu aș putea alege o carte a copilăriei mele. Am citit cu drag de la Povești Nemuritoare și Micul Prinț până la Cireșarii sau seria Melania Lupu. Totuși, prima mea carte, cartonată, cu ilustrații decupate în relief, a fost povestea lui Aladin. Eu îi ziceam Adidin și o căram cu mine peste tot. A fost singura pe care am făcut-o ferfeniță (altfel, mereu am avut mare grijă și respect pentru cărți) din prea multă iubire. :)))

6. Credeți în puterea exemplului atunci când vine vorba despre copii și lectură?

Categoric! Un copil căruia îi citești de mic, încă înainte să înțeleagă bine ce spui, va ajunge să iubească poveștile, să le caute, să vrea să le deslușească singur și – cine știe – poate chiar să le scrie.

7. Vă rog să ne împărtășiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Nu există multe lucruri pe care oamenii să nu le știe despre mine. Iar cele pe care nu le știu, e mai bine să rămână așa 🙂

8. Cum au reacționat persoanele din jur  în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Prietenii s-au bucurat. Alții au ridicat o sprânceană. Și câțiva, puțini, au luat în râs cărțile mele pe care nici măcar nu le-au văzut, darămite să le și citească. Dar aceștia din urmă sunt cei care nu contează. Îmi pasă numai de părerile formate în cunoștință de cauză, nu în baza unei prejudecăți. Iar aici nu mă refer doar la cărți. 😉

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Pfuu, nu-mi place să-i zic ultima. Putem să-i spunem „cea mai recentă”? Indiferent dacă ne referim la ficțiune (Demoni III – Aer) sau non-ficțiune (cele două mini-ghiduri în curs de apariție la Editura UP – Trăiește! și Detox) cele trei cuvinte sunt încredere, viață, libertate.

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Trăiți, nu doar existați! Citiți povești – povești pentru copii, pentru oameni mari, dar povești. Nu suntem niciodată prea maturi sau prea bătrâni pentru ele. Oamenii care citesc trăiesc mai multe vieți. Câte una pentru fiecare carte.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe Cărturesti.ro

Autoarea poate fi găsită pe facebook Laura Nureldin