Interviul săptămânii – Raluca Butnariu

Bună ziua! Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru timpul acordat.

Bună ziua. Și eu vă mulțumesc pentru interes și invitație.

1.Când ați simțit că este timpul să așterneți pe hârtie ideile pe care doreați să le impărtașiți cu publicul cititor?

Este deja binecunoscut faptul că am început prin a scrie doar pentru mine și pentru plăcerea mea personală. Nu știu cum să definesc acel impuls inițial cât mai concret. Dintotdeauna am fost o fire creativă și curioasă să învăț. Scrisul a fost pentru mine o revelație bruscă. A început ca o joacă, ce a ajuns să se transforme foarte repede în plăcere și bucurie. Încheiasem deja nouă povești când manuscrisele acestora au ajuns în mediul virtual (nici până în prezent nu am aflat cum s-a întâmplat acest lucru) și au început să fie citite și apreciate. Prin urmare, la momentul respectiv, nu aveam în intenție să împărtășesc ceva cuiva, ci doar să evadez din cotidian într-o lume pe care mi-ar fi plăcut s-o găsesc într-o altă carte.

2. Cât durează documentarea pentru o carte?

Depinde de subiect. În cazul meu, cam o treime din timpul pe care-l aloc unei povești reprezintă partea de cercetare. Și este o etapă necesară, dacă dorești să creezi o poveste verosimilă.

3. Aveți un ritual de scriere? Sunt lucruri pe care le faceți și lucruri pe care nu le faceți înainte de a vă așeza la scris?

În primul rând mă dau cu ruj. Mi-am dat seama de asta de relativ puțin timp. La nivel personal, scrisul este un proces sexy-intelectual, deci trebuie să fiu prezentabilă. Fac asta din respect pentru personajele mele. 😉 Cum ar fi fost să scriu despre Braxthon din Trandafirul Scoțian, pe care l-am ridicat pe culmile superlativului în toate celea, nemachiată și cu părul vâlvoi? Dacă se întâmpla ca insul să ridice ochii spre mine din text, să dea cu privirea de mine și să gândească oripilat: ”Trăzni-m-ar cerul, așa arată Dumnezeul meu???”!? :))

În al doilea rând, am grijă să am aproape forfecuța și pila pentru unghii. Am prostul obicei să-mi frec vârful unghiilor de buza de jos atunci când pigulesc câte o frază, și dacă agață vreuna, o ”rezolv” cu dinții. Cu ochii în text, focalizată pe acțiune și dialog, nu prea bag de seamă ce fac și mă trezesc c-am ros-o până la șold.

Indiferent de genul literar pe care-l abordez, ascult muzică rock. Rock-ul medieval și cel simfonic se numără printre preferatele mele.

Nu știu dacă ceea ce v-am destăinuit mai sus poate fi considerat un ritual. Rujul și ustensilele de manichiură fac parte din kitul de supraviețuire a muzei, iar muzica rock este ceva ce ascult ori de câte ori mi se ivește ocazia: când fac sport, conduc mașina spre muncă, curăț baia sau gătesc.

4. Pentru a scrie o carte, este nevoie doar de talent sau trebuie să citești foarte multe cărți inainte?

Ca să scrii, trebuie să ai un bagaj lingvistic bogat. Și nu-l poți căpăta decât citind. Talentul este ceva cu care te naști, un dar al sorții, însă ai nevoie de muncă pentru a-l șlefui și folosi cum se cuvine.

5. Care a fost cartea copilariei dumneavoastră? Ați copilărit într-o casă înconjurat(ă) de cărți?

Cred că prima carte pe care am citit-o a fost Colț Alb, nu mai știu exact. Sincer, nu-mi amintesc ce carte mi-a deschis apetitul pentru lectură. Mama mea era o cititoare înrăită așa că da, am crescut înconjurată de cărți. Tot ea ne-a insuflat, mie și fratelui meu, plăcerea cititului. La început, ne povestea o parte din acțiunea unui roman și, atunci când ajungea în punctul culminant, ne îndruma neiertător spre raftul pe care se găsea cartea în bibliotecă. Ceea ce a început prin a părea un blestem, a devenind curând un mod recreativ de a ne petrece timpul. Apoi s-a transformat încet într-o necesitate. Cred că există, însumat, șapte seri într-un an în care nu citesc nimic, seara înainte de culcare, și asta numai în mod justificat.

6. Credeți în puterea exemplului atunci cănd vine vorba despre copii și lectură?

Categoric da! Noi suntem zeii lumii lor. Un copil va aduce în viața sa de adult tot ceea ce a văzut la părinții lui, și aici mă refer la toate aspectele, nu doar cele legate de citit.

7. Vă rog să ne împartașiți ceva ce publicul nu știe despre dumneavoastră.

Sunt arahnofobă. Orice păianjen cu diametrul peste un centimetru (aici socotim și lungimea picioarelor) devine un fel de Predator în mintea mea. În primul rând, are 8 picioare. Eu nu am decât două. Așa că el are de șase ori mai multe șanse să fugă mai repede decât mine și să mă înfulece cu fulgi cu tot. S-a întâmplat odată să spăl fereastra de la baie când un paianjen, mare cât unghia mică de la degetul mic al mâinii, și-a dat drumul în rapel pe lângă mine. Am zbierat atât de tare, încât fiică-mea era să facă infarct! Cred că i-am spart timpanele bietei insecte, fiindcă a fost atât de amorțită încât s-a lăsat apucată cu grijă de către salvatoarea mea și aruncată în curte, în grădină (unde cred că și-a petrecut ultima parte a vieții tare de urechi și cu privirea cruciș).

În mod paradoxal, îmi plac șerpii. Îmi amintesc că eram în Delta Dunării în camping și am încercat să prind un șarpe, care a scăpat în ultima secundă, strecurându-se într-un stufăriș. Când prietenii m-au întrebat de ce nu mă duc după el, le-am replicat serios că n-o fac nici moartă, fiindcă mi-e frică de păianjeni! Vă dați seama că s-a iscat ilarie în tot plutonul!

8. Cum au reacționat persoanele din jur în momentul în care au văzut publicată prima carte a dumneavoastră?

Mama mea a fost entuziasmată, colegele de facultate mi-au prezis celebritatea (unele citiseră deja o parte din manuscrisele romanelor mele și erau foarte încântate de povești). Însă m-am izbit și de priviri îndoielnice în ceea ce privea succesul meu și numărul de cititori.

9. Caracterizați-vă ultima apariție literară în trei cuvinte.

Grea cerință. Loialitate, senzualitate, justiție.

10. Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dumneavoastră?

Mai întâi de toate vreau să le mulțumesc: pentru timpul dăruit, pentru interes, critici, încurajare și iubire. Le doresc să fie sănătoși, senini și să aibă parte zilnic de un motiv pentru a râde copios.

Mesajul meu pentru voi, dragii mei, este să priviți fiecare zi ca pe un dar și să-l cinstiți cu bucurie. Gândiți frumos, zâmbiți sincer, manifestați-vă cu bunătate. Citiți! Nu contează ce anume, important este s-o faceți în fiecare zi. Cândva, veți descoperi cartea/cărțile al cărei/căror mesaj vă va/vor ajuta să vă înțelegeți mai bine sufletul.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri! Vă doresc inspirație și spor la scris!

Și eu vă mulțumesc pentru acest interviu deosebit, pentru susținere și recomandare.

Cu drag, a voastră mereu,

Raluca Butnariu